Grădinar vertical, poliţist meteo, nanomedic, broker de timp, gunoier informatic şi alte 15 meserii la modă în 20 de ani

Autor: Adelina Mihai Postat la 27 aprilie 2014 2531 afişări

Când îi întrebăm pe copii ce vor să fie când vor fi mari, ei ne răspund astăzi că vor să fie social media managers sau app creators, meserii despre care nici nu auziserăm în urmă cu 20 de ani. Copiii noştri vor putea fi însă nanomedici, arhitecţi spaţiali, manageri de avatar, brokeri de timp sau poliţişti meteo, meserii despre care vom auzi tot mai mult în următorii 20 de ani.

Indiferent de vârstă, angajaţii trebuie să aducă angajatorilor abilităţi şi cunoştinţe. Sfatul specialiştilor pentru tineri şi nu numai este să îşi dezvolte competenţe lingvistice (să vorbească 2-3 limbi străine), să cunoască bine folosirea computerului (nu numai Facebook şi Twitter) şi să înceapă să lucreze pe perioada verii încă în timpul studiilor.

„Diplomele care deschideau porţi şi făceau tranziţia de pe băncile şcolii către primul job nu mai au aceeaşi valoare astăzi. Competiţia pe joburi este foarte mare, iar lipsa de experienţă poate fi un handicap insurmontabil. Astăzi mulţi investesc bani şi ani de studiu în diplome de master sau MBA şi apoi se confruntă cu realitatea pieţei muncii, când de fapt niciun angajator nu recrutează în baza unei diplome, ci în baza unei garanţii de competenţă şi eficacitate în job demonstrate într-un CV şi referinţe din joburile precedente„, a spus Adriana Păun.

Iar avansul tehnologiei ar putea face posibil şi ca procesul de recrutare să se desfăşoare într-un mod cu totul diferit faţă de situaţia din prezent. „Bănuiesc că angajatorii vor fi mult mai atenţi la caracterul persoanei şi e clar că tehnologia va avansa într-un mod în care probabil referinţele şi majoritatea interviurilor nu vor mai fi făcute live. La referinţe mă refer că e probabil să apară aplicaţii cu scanare facială care să confirme/ infirme dacă ai cazier sau eventual să facă background check doar în urma unei scanări„, a spus Radu Manolescu, managing partner al firmei de executive search K.M. Trust & Partners.

O clasă aparte de abilităţi vor fi cele de leadership şi de antreprenoriat, iar ambele subzistă prin apelul la independenţă şi autonomie, dinamism şi asumarea răspunderii, crede Sorin Faur de la BDO: „Din perspectiva socială, vor conta abilităţile de comunicare şi de relaţionare, toleranţa faţă de idei, oameni şi concepte, deschiderea personală către munca în echipa şi colaborativă. Foarte puţine proiecte vor mai fi apanajul unei singure persoane, în detrimentul abordării individualiste care încă poate fi întâlnită„. „Şcoala în sine îşi va schimba formatul şi va trebui să se adapteze la noile cerinţe ale pieţei: vor fi preferate module scurte şi adaptate nevoilor concret practice şi interactive şi bazate pe sisteme informatice de suport.  Oamenii vor învăţa peste tot şi oriunde: în maşină, la metrou, acasă din pat, pe stradă şi mai puţin în clase de şcoală, aşa încât nevoia de schimbare va transforma şi acest domeniu„, conchide directorul de HR al BDO.

Viitorul se va baza mult pe aşa-numitul intraprenoriat, pentru că multor angajaţi li se va conferi o anumită libertate pe care va trebui să-şi bazeze creativitatea la locul de muncă şi prin care îşi pot defini cariera ulterior, crede Lucian Vînătoriu de la Hostile Context Management: „Executant poate fi oricine şi piaţa angajatorilor e deja plină de ei. Intraprenorul însă se va diferenţia în viitor, el va fi bunul cel mai valoros al angajatorului căci va fi caracterizat de iniţiativă, asumarea răspunderii şi creativitate. Companii majore (3M, Lockheed Martin) acceptă astăzi ca angajaţii să aloce o fracţiune din timpul de lucru pe proiecte iniţiate de ei, ce pot fi integrate apoi în businessul angajatorului. Dintre aceştia, vor răsări viitorii antreprenori de succes„.

Abilităţile pe care tinerii pot alege să le dezvolte sunt mai degrabă legate de modul de învăţare şi de cunoaştere, decât de cunoştinţe în sine. Sunt abilităţi în zona gândirii emoţionale, gândirii creative tip „out of box„, comunicării, creşterii autonomiei în decizie şi a construirii dialogului cu sine, a precizat şi Roxana Tesiu de la Wipro. Adaptabilitatea, flexibilitatea, capacitatea de a pune întrebări inteligente, curiozitatea, spiritul critic şi analiza obiectivă, creativitatea şi o minte deschisă sunt câteva competenţe pe care se va pune accentul în viitor şi care vor deschide drumul tinerilor către meserii cu nume inventate deja sau nu.

Paginatie:

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
cover story,
meserii,
viitor,
piata muncii
/cover-story/gradinar-vertical-politist-meteo-nanomedic-broker-de-timp-gunoier-informatic-si-alte-15-meserii-la-moda-in-20-de-ani-12538063
12538063
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.