Asa ca acum a pornit discutii cu investitorii, chiar daca nu s-a decis in ce fel ar vrea sa colaboreze cu ei. Vinde tot sau cauta doar un investitor strategic? Nu stie nici el inca; a primit deja o oferta buna care i-ar fi asigurat exit-ul, dupa cum spune, dar a refuzat-o “pentru ca acum toate perspectivele sunt deschise”. Mai mult decat atat, “greu de crezut ca altcineva poate sa vada mai mult potential in afacerea asta decat mine” si doar daca va primi o oferta “ridicol de buna” se va gandi serios sa vanda.

 

Era in 2002 cand targumureseanul a primit o oferta de finantare de 10 milioane de euro de la fondul de investitii britanic Advent. La momentul respectiv, afacerile lui Prosszer erau infloritoare: Paneuro Grup era un holding cu peste 20 de companii ce functionau integrat. Britanicii voiau sa cumpere 35% din Paneuro Trading mizand pe dezvoltarea rapida a afacerii, cea mai puternica firma din grup. Crescand agresiv, compania isi atinsese limita de utilizare a fondurilor proprii si de indatorare si avea nevoie de o injectie de capital. Prosszer cheltuise mult cu mutarea operatiunilor Paneuro Trading de la Targu-Mures in Capitala, cautand mai multa vizibilitate. Nu banuia pe atunci ca tot in orasul natal se va intoarce peste cativa ani pentru a se salva. Relocarea la Bucuresti a presupus investitii pentru sediu (firma a inchiriat pana in toamna lui 2002 peste 1.300 de metri patrati in Grand Offices, Marriott), dar si in personal. Pe langa aceste investitii au mai fost insa si altele: Prosszer a achizitionat o baza de 30.000 de metri patrati de la Mogosoaia si a deschis un showroom Piaggio in zona Unirii din Capitala. In plus, dealerii Paneuro erau promovati prin perioade extinse de plata si stocuri mari, iar in aceste conditii datoriile companiei au inceput sa creasca rapid.

 

Pe acest fundal au inceput si au avansat discutiile cu Advent; Prosszer mai trebuia doar sa meraga la Londra pentru a semna actele. Dar nu a mai plecat - o decizie pe care o regreta si acum - si a refuzat oferta fondului de investitii, pentru ca o banca ii promisese o solutie mai buna. Afacerea era solvabila, au considerat bancherii dupa un audit, iar Prosszer s-a bazat pe faptul ca banii vor veni in baza unui simplu acord verbal. Aceasta a fost cea mai mare greseala. Mizand pe imprumutul de la banca, si-a continuat activitatea in acelasi ritm rapid, importand marfa in valoare de sase milioane de dolari. “Creditul n-a mai venit si ne-am sufocat.”

 

Previzionarea gresita a afacerii e un factor obisnuit ce duce la insolventa, spune avocatul Romeo Cosma. Mai ales in contextul crizei economice actuale, o buna previzionare a afacerii trebuie sa tina cont de multe variabile, precum posibila scadere a pietei, schimbarea conditiilor de creditare, falimentul unor clienti traditonali, variatiile de curs valutar neasteptate, adauga Cosma.

 

 

Pentru Prosszer, momentul scadentelor pentru marfa cumparata s-a suprapus cu scadentele pentru anumite imprumuturi pe care le luase de la banca; in total, compania datora circa 11,5 milioane de dolari (9,5 mil. euro la vremea aceea). Din acest moment, evenimentele s-au succedat rapid. Paneuro Trading a intrat in incapacitate de plata si atunci Prosszer a mers personal la presedintele uneia dintre banci si i-a cerut sa lase compania sa se scufunde si sa transfere toate creditele asupra Romcab. Bratul de retail era acum “ca o nava care lua apa, in care pompam degeaba bani si resurse”. Inainte de a-si abandona “copilul” in mainile creditorilor, Prosszer a mai incercat ceva: a vrut sa ii convinga sa accepte un plan de reorganizare pentru Paneuro Trading. Pentru el avea sens: compania avea active importante - terenul de la Mogosoaia, doua spatii pe Calea Mosilor, proprietati de 30.000 de metri in Targu-Mures. Paneuro Trading avea o cifra de afaceri de circa 20 de milioane de dolari, dar datoriile ajunsesera la aproape 19 milioane de dolari, iar profitul net nu depasea 200.000 de dolari. Creditorii au votat direct lichidarea, respingand de la inceput orice plan de reorganizare. “Nicaieri in lume creditorul nu voteaza lichidarea, pentru ca e cea mai proasta solutie. La noi, aproape toata lumea a votat pentru lichidare”, isi aminteste Prosszer. “In cateva luni nu a mai ramas nimic de acolo. S-a ales praful.”

 

Andreea Deli, partener al Deli & Hliboceanu, casa de avocatura specializata in litigii, insolventa si reorganizari, spune ca pana acum in mai putin de 30% dintre cazurile de insolventa a fost acceptat un plan de reorganizare. Cifrele sunt si mai putin incurajatoare daca vorbim de reorganizari de succes: 4%. “Dar conditiile s-au schimbat, in sensul ca de-abia acum se va intelege si utiliza in mod corect miza uriasa a unui plan de reorganizare”, apreciaza ea. Ioana Racoti, managing partner al casei Zamfirescu Racoti Predoiu, comenteaza ca reticenta creditorilor in a accepta reorganizarea tine, in primul rand, de intarzierea cu care se incaseaza creantele. “Creditorii, aflati si ei de multe ori in situatii dificile, sunt inclinati sa aplice metodele ce duc la incasarea mai rapida a creantelor.” Intre timp, lucrurile s-au mai schimbat. Pe vremuri, cand bancile gaseau clienti pe toate drumurile, niciuna nu era dispusa la concesii; acum insa, in conditiile unei contractii economice fara precedent, bancherii simt ca tot mai multe companii au probleme la plata creditelor, iar garantiile aduse gaj s-au devalorizat mult; stiu insa la fel de bine ca, intr-o piata secata de lichiditati, e mai probabil ca reorganizarea unei afaceri sa le aduca banii inapoi si nu vreo tentativa de a o vinde. “Bancile sunt acum interesate sa prelungeasca termenele de plata acolo unde constata probleme reale”, spune Romeo Cosma; bancherii, la randul lor, sustin ca sunt dispusi “sa discute de la caz la caz”.

Serban Toader, KPMG: Lichidarea nu este intotdeauna cea mai buna alegere, chiar daca exista o ipoteca sau un gaj pe un activ

Cum l-au schimbat pe Prosszer experientele pe plan personal