Domeniul care ar putea scoate România din criză

Autor: Ioana Mihai-Andrei Postat la 02 septembrie 2013 4830 afişări

Domeniul construcţiilor ar putea scoate România din criză. În ce măsură este lucru fezabil? În ce interval ar putea demara investiţii care să aibă un impact vizibil? Care sunt efectiv măsurile pe care ar trebui să le ia Guvernul?

CÂND ÎNCEPE CEVA NOTABIL?

„Nu avem motive să fim optimişti în 2013-2014, însă sperăm ca accesarea fondurilor UE pentru proiecte de infrastructură să fie accelerată. În acest fel, s-ar cheltui mai mult în sectorul construcţiilor„, afirmă Daniel Bach, CEO la Holcim.

„Din punctul de vedere al costurilor de intrare, resimţim o presiune ascendentă, cum se întâmplă de exemplu în electricitate. Forţele active de pe piaţă vor determina dacă vom reuşi să depăşim aceste creşteri de costuri şi dacă vom recupera din profitabilitatea pierdută de când a început criza economică„, mai spune Daniel Bach. El completează că prima jumătate a anului a fost afectată de lipsa proiectelor de infrastructură şi a proiectelor mari de investiţii private. „În acest context, 2013 va fi un nou an greu pentru industria construcţiilor şi ne aşteptăm ca la sfârşitul anului nivelul consumului de ciment să fie sub cel din 2012.„ Unul dintre principalii factori care au determinat managementul Holcim să revizuiască previziunile („La începutul anului estimam o stagnare a pieţei cimentului„) a fost bugetul redus alocat construcţiei de proiecte de infrastructură de către guvern. Un alt factor care va avea impact asupra evoluţiei vânzărilor din sector este nivelul redus al investiţiilor private în sectoarele rezidenţiale şi non-rezidenţiale. „Singurul segment unde cererea a rămas constantă în primul semestru a fost cel al proiectelor mici individuale, însă investiţiile acestea sunt prea reduse pentru a susţine creşterea consumului de ciment„, punctează Bach.

Sunt însă şi opinii mult mai optimiste. „Pentru infrastructură relansarea ar putea începe relativ repede, cel mai târziu de anul viitor, prin continuarea proiectelor finanţate cu fonduri europene şi lansarea unor proiecte majore în regim parteneriat public-privat„, spune Florian Aldea. „În schimb, construcţiile de locuinţe şi spaţii comerciale nu se vor relansa înainte de 3-4 ani deoarece există un fond destul de mare încă neutilizat.„

În opinia altor reprezentanţi ai industriei, investiţiile pot apărea şi în 2014. „Totul depinde de cât de repede sunt implementate soluţiile de creştere economică de către stat„, spune Liviu Stoleru, director general al producătorului de cărămizi Cemacon. „Este vitală implementarea unui program de plată a datoriilor către companiile de construcţii, estimate la circa 1,8 miliarde de euro, pentru perioada 2009-2012; astfel, se pot debloca nişte afaceri şi demara noi proiecte„, spune Stoleru. În opinia lui, de măsurile guvernamentale depind deopotrivă atractivitatea sectorului pentru investitori, modul în care băncile „dezgheaţă„ finanţarea pentru persoanele fizice şi companii, creşterea încrederii companiilor pentru realizarea de investiţii, precum şi a clienţilor finali, pentru accesarea de credite pentru construcţia sau cumpărarea de locuinţe.

Antreprenorul Marcel Bărbuţ, fondatorul AdePlast, este însă mai optimist şi crede că în aproximativ 1-2 ani „vom vedea multe schimbări în domeniul construcţiilor - în sens pozitiv, evident„. În opinia sa, „de 24 de ani în această ţară nu s-a mai construit nimic notabil. În primul rând, avem de întreţinut şi reparat ce s-a construit în trecut, dar şi să începem să construim lucruri noi, fiindcă avem multă nevoie„.

Trebuie însă punctat că în ciuda scăderii dramatice a sectorului de construcţii de la instalarea crizei, activitatea nu a fost complet stopată. David Ţiplea, de la EY România, spune că sunt investiţii punctuale cu un business plan bine elaborat în piaţa imobiliară din România şi există chiar posibilitatea ca acestea să crească în următoarea perioadă „deoarece faţă de anul trecut avem parte de claritate şi o relativă stabilitate a mediului politic„. Totuşi, creşterea s-ar putea să fie timidă deoarece investitorii străini resimt încă presiune în pieţele locale, iar băncile încă oferă finanţare în general proiectelor care nu prea au nevoie de ea, anume proiectelor care au obţinut deja finanţare şi au performanţe bune în relaţia cu băncile, punctează Ţiplea.

Orizontul de timp mediu este cel în care ar putea fi vizibilă revigorarea domeniului, care va avea „o creştere lentă, dar insuficient de mare pentru a anima piaţa construcţiilor. În trei ani situaţia va fi cu totul alta şi vom asista la creştere, dar fără boom artificial ca în 2008„, declară Horaţiu Ţepeş, proprietar al Bilka Steel.

Paginatie:

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
constructii,
criza,
guvern,
investitii
/cover-story/domeniul-care-ar-putea-scoate-romania-din-criza-11285638
11285638
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.