Ovidiu Tender este unul dintre puţinii potenţiali investitori români pe care i-a cunoscut şi Serge Rameau, consulul onorific al Republicii Madagascar la Bucureşti. La consulatul său din Strada Polonă calcă rar investitori, iar numărul românilor care se aventurează până în Madagascar este de asemenea destul de mic. „Am cunoscut un domn foarte interesat, Ovidiu Tender, care are acum probleme foarte grave, dar care voia să meargă în Madagascar ca să facă un mapping geologic al ţării, cum a făcut în alte ţări africane, pentru a negocia ulterior cu varii companii internaţionale exploatarea minieră“, povesteşte Serge Rameau. Tot la nivel de intenţie a rămas (din cauza aceloraşi „probleme grave“) şi o altă potenţială investiţie românească în Madagascar: „Radu Mazăre a fost în Madagascar, i-a plăcut foarte mult şi voia să facă un resort turistic acolo. Eu i-am dat viză şi nu ştiu ce a mai făcut ulterior, dar voia să concesioneze un teren destul de mare. Acum are probleme şi nu ştiu dacă îşi va mai concretiza intenţia“, spune consulul, care admite că Madagascar este o ţară destul de îndepărtată şi destul de „ocupată“, în special de către Franţa şi Statele Unite, din punctul de vedere al potenţialului de business. 

„De exemplu, dacă vreţi să cumpăraţi vanilie sau cacao din Madagascar, nu puteţi, pentru că toată producţia e antamată deja. Nu e o ţară virgină. Dar sunt oportunităţi mai multe decât în alte părţi, pentru că e o piaţă în creştere. În plus, ca să ajungi la Madagascar, e puţin complicat, e puţin greu, e puţin scump. Se zboară cel mai mult de la Paris, cu Corsair sau Air Madagascar, la Antananarivo, capitala. De la Antananarivo sunt zboruri interne directe către toate oraşele“, povesteşte Serge Rameau, care spune că se poate merge cu maşini de teren prin toată ţara şi că, pentru a ajunge de la Antananarivo la locuinţa sa de pe coasta de sud-vest a Madagascarului, face o oră cu avionul sau două zile şi jumătate cu maşina, pe o distanţă de 1.100 de kilometri.

Potenţialul cel mai mare al Madagascarului este tot în zona minieră sau agricolă, iar Serge Rameau indică două modele de business cu care se poate merge în ţările africane: mici, la nivel de proiect, cum ar fi în consultanţă, educaţie sau tehnologie, sau investiţii foarte mari, în industrie şi agricultură. Povesteşte despre cum RioTinto a descoperit un zăcământ de ilmenit în zona locuinţei sale din Madagascar şi a investit un miliard de dolari pentru a deschide mina şi pentru a construi un port în apropiere, care a deschis şi apetitul turistic pentru zonă. „În zona unde RioTinto a făcut mina de ilmenit, este un munte de bauxită. Până acum nu se putea exploata, pentru că nu era port. Acum este port şi sunt mai mulţi investitori interesaţi. Dacă se va începe exploatarea, va fi nevoie de o linie ferată şi de un tren care să meargă de la sit la port, iar eu voi încerca să aduc o firmă din România pentru a face calea ferată“.

Serge Rameau este sigur că orice propunere va face despre un potenţial contract cu oameni de afaceri români va fi acceptat cu entuziasm de autorităţile din Madagascar:  „România nu a ştiut să utilizeze potenţialul pe care l-ar fi putut avea cu ţările din Africa şi Madagascar după ce mii de studenţi au venit să studieze în România, vorbesc româneşte, apreciază România. România a făcut un efort financiar cu ei, le-a dat burse şi i-a susţinut, aceştia au venit înapoi foarte bine pregătiţi, au făcut carieră, au devenit miniştri, oameni cu decizia la ei, iar România putea după 1990 să profite de asta ca să aibă legături comerciale puternice. Românii aveau însă alte probleme atunci, pe care şi le-a rezolvat în mare parte prin accesul la UE şi NATO, iar acum românii cu experienţă de business se pot uita către aceste zone“.

Dar, date fiind toate acestea, de ce capitalul românesc a ezitat să păşească până acum în Africa? Ambasadorul Nigeriei se întreabă şi el retoric: „Singura zonă gri în relaţiile României cu Nigeria este lipsa investitorilor români direcţi. Nu înţeleg care este problema şi de ce antreprenorii români nu vin să investească într-o ţară care are atât de multe resurse. Oare românii nu au spirit antreprenorial? Sau de fapt nu ştiu destule despre Nigeria?“. Sorin Dumitrescu crede că este vorba mai mult despre altceva: „De ce nu sunt deschişi antreprenorii români către Africa? Pentru că nu au fost acolo, nu ştiu ce e acolo, e departe şi li se pare inaccesibil. Teoretic, e greu să ai acces, ai nevoie de cineva cu experienţă în diplomaţie ca să intri pe o piaţă africană, unde sunt prea multe necunoscute, dar de unde să iei diplomatul şi cu ce să îl plăteşti şi de unde să începi? Aşa că cei mai mulţi oameni de afaceri care se gândesc la Africa renunţă pe parcurs. Aici vrem să intervenim noi, să acţionăm prin a atrage proiecte din Africa şi companii interesate de aici, urmând să acţionăm ca un angajat/consultant al companiilor româneşti în ţările africane“.