Aventură de multe ori sortită eşecului pentru că foarte multe firme se închid, pur şi simplu, "loialitatea a dispărut, iar oamenii văd în perspectiva termenului foarte scurt".

În context, Russu spune că în România managerii buni se pot număra pe degete. "Multinaţionalele nu vin cu supermeni şi nu este de ajuns să aduci pe piaţă un nume care poate nu înseamnă nimic pentru piaţa de aici", susţine omul de afaceri.

Un alt moment cheie în dezvoltarea firmei a fost cel în care echipa de la Baumix a ales să-şi ambaleze marfa în saci coloraţi, lucru care ulterior s-a trasformat într-o veritabilă modă a sectorului. "Am vrut să facem o revoluţie; la raft nu puteam diferenţia produsele decât prin imagine", spune omul de afaceri ai cărui adezivi au fost primii care au avut saci portocalii, mov, roşii sau verzi. În 2006, de pildă, bugetul de marketing a fost de 440.000 de euro, bani care s-au împărţit între campanii media (38%), campanii naţionale (28%), materiale promoţionale (15%) şi outdoor (19%).

Augustin Russu mărturiseşte că până în urmă cu un an nu ştia să-şi conducă firma şi crede că o pregătire teoretică nu este o garanţie pentru aplicarea cunoştinţelor în practică. Chiar dacă cifra de afaceri a crescut oarecum constant până în 2009, când a început restructurarea companiei, rubrica "profit / pierdere" are în bilanţul firmei un traseu sinuos precum al unui carusel. După ce în 2003, primul an de activitate complet al firmei, a bifat plus la această rubrică, 2004 a adus un minus de aproape 650.000 de euro, la o cifră de afaceri de 6,3 milioane de euro. Şi acestea n-au fost cele mai mari pierderi, recordul fiind bătut în 2008 (peste 1 milion de euro) şi în 2009 (aproape 3,6 milioane de euro).

Pe vremea când motoarele economiei duduiau, iar consumul creştea, Baumix a început producţia în a doua fabrică, la Gherla, Cluj. Din fericire (pentru că după venirea crizei fabrica a fost închisă), spaţiul era închiriat, iar investiţia a fost de circa 800.000 de euro, pe credit, pentru retehnologizare. Iar în 2009, când a văzut cum scad marjele şi vânzările, antreprenorul a ales să închidă porţile fabricii de la Gherla şi "am început să strângem şurubul tare de tot". Era şi vremea. 2009 a fost al doilea an cu pierderi masive, iar omul de afaceri recunoaşte că acela a fost un moment crucial. Era la un pas de faliment şi a avut inspiraţia să apeleze la un consultant care să-l ajute să iasă la liman.

Este vorba despre Gheorghe Pogea, fost vicepremier în guvernul condus de Călin Popescu-Tăriceanu, care "ne-a rescris istoria firmei şi cu un an în urmă au început schimbările majore". Augustin Russu vorbeşte cu respect despre "domnul Pogea" şi consideră că "a fost marele meu noroc" colaborarea cu fostul demnitar. În afară de schimbarea sistemului de lucru, mai importantă, crede Russu, este schimbarea de mentalitate. Pentru asta, aşa cum spusese Pogea din start, a fost nevoie de schimbarea managementului în proporţie de 80%. În prezent, din cei zece oameni cu care a plecat de la Henkel au mai rămas doar patru, iar când au plecat managerii, povesteşte antreprenorul, s-a speriat. "Erau piloni ai afacerii; nici nu mai dormeam noaptea, nu ştiam dacă ne vom descurca." Russu precizează că şi el şi-a dorit să schimbe modul de lucru din companie şi că "ţineam şedinţe în care să le povestesc asta, dar se plictiseau şi ei, şi mă plictiseam şi eu".

Un alt exemplu de schimbare pozitivă este adoptarea unui buget de venituri şi cheltuieli realist. "Înainte aveam targeturi prea mari şi toată lumea era demotivată pentru că nu le atingeam." Acum însă, este liniştit - firma este restructurată ("domnul Pogea a făcut curăţenie în aproape toate sertarele firmei"), ştie unde se află şi ce vrea să facă. Pe scurt, ţinta sa actuală este reprezentată de volume mai mici de vânzări, cu o marjă sănătoasă.

După ce anul trecut Baumix a înregistrat o cifră de afaceri de aproape 30 de milioane de lei, fără TVA, cu un profit "la limită, nu ca să ne lăudăm cu el", pentru 2012 planurile vizează vânzări de 27 de milioane de lei, şi un profit de 3 milioane de lei. Antreprenorul povesteşte râzând de vremurile în care era "o bucurie să vezi camioanele la poartă de dimineaţă cum aşteaptă să încarce. Dar eram în pierdere". Principala sa vină, crede antreprenorul, era că "nu mă comportam ca un acţionar, ci doar ca un director general".

Motiv pentru care, mai nou, înţelege de ce la uşa sa băteau într-una peţitori - până acum în jur de zece, spune el. "Vedeam clar că nu am profit şi totuşi mi-a făcut cineva o ofertă de m-a lăsat mut", spune Russu, care nu vrea să dea detalii, ci doar că era vorba de "mai multe milioane de euro". A refuzat însă.