Cum ar fi să-ţi tipăreşti ficatul acasă? Revoluţia imprimantelor 3D

Autor: Anca Barbulescu Postat la 21 ianuarie 2013 285 afişări

Tehnologia de tipărire 3D apare în lista tehnologiilor emergente, alături de chirurgia robotică, transplantul de creier uman, inteligenţa artificială, arma cu plasmă sau automobilul capabil să zboare şi să se conducă singur. Puţine au depăşit însă stadiul de teorie sau de cercetare şi s-au concretizat în experimente şi chiar mai puţine, printre care şi tehnologia despre care se vorbeşte în acest articol, pot fi întâlnite în prezent în viaţa reală. Imprimarea de obiecte în format tridimensional poate însemna o adevărată revoluţie la nivel de inovaţie şi poate schimba cu totul regulile capitalismului.

Dincolo de proiectele de diplomă ale viitorilor arhitecţi cu preţuri de pornire de 150 de euro ce pot ajunge chiar şi la peste 1.000 de euro în funcţie de complexitate, cei doi antreprenori au primit de-a lungul timpului şi proiecte din mediul de business. Au lucrat, spre exemplu, macheta centrului istoric al Bucureştiului expusă în muzeul Băncii Naţionale a României, au produs chiar prototipuri de dispozitive mobile pentru braşovenii de la Allview sau aparate de taxare RATB, iar anul trecut de sărbători au avut un contract pentru globuri de Crăciun, cu preţuri între 15 şi 20 de euro bucata. "Cererea e totuşi destul de scăzută pentru că tehnologia nu e foarte cunoscută", spune antreprenorul, cu menţiunea că imprimarea 3D înseamnă cel mult 10-15% din afacerile anuale care au depăşit în 2012 pragul de 100.000 de euro.

Un obiect mic, precum un pandantiv sau ceva care să încapă în palmă, necesită în jur de trei ore de muncă şi poate costa chiar mai puţin de 10 euro. Macheta clădirii BNR prezentată în paginile revistei a fost tipărită în aproximativ două zile şi a costat 350 de euro. "Pot fi realizate orice fel de obiecte, dar o asemenea imprimantă nu este eficientă să tipărească un obiect mărunt, costurile sunt prea mari", explică Alexandru Cristal de ce nu se justifică deocamdată un business de tipărire de obiecte personalizate. Practic, consumatorii din mediul rezidenţial sunt prea puţini şi chiar mai puţini pot să descarce de pe internet şi să manipuleze un fişier cu obiectul 3D pe care ar vrea să-l tipărească.

Există totuşi posibilitatea să apară în curând şi primii cumpărători casnici de imprimante 3D, dar probabil nu mai devreme de câţiva ani, anticipează antreprenorul. Mai degrabă este loc pentru artişti sau alţi mici antreprenori asemenea celor de pe platforma Stepways. "Tehnologia este încă destul de scumpă. Asta e practic una dintre limitările de acum ale domeniului. O alta e că e greu să faci acum un business profitabil din asta", spune Alexandru Cristal.

Tot la capitolul limitări pentru piaţa din România trebuie luat în calcul şi faptul că oferta distribuitorilor locali de imprimante 3D cuprinde doar echipamente profesionale, scumpe, care se adresează cel mult micilor antreprenori, dar mai degrabă companiilor mari, în special dintre cele cu activitate de producţie sau unor institute de cercetare şi universităţi cu acces mai facil la fonduri europene. "Aşteptările sunt mari, iar o asemenea investiţie e considerată destul de riscantă", susţine Narcis Barbari, proprietarul Pro4DForm, unul dintre distribuitorii acestei tehnologii în România, ale cărui afaceri au coborât, odată cu criza, de la câteva sute de mii de euro pe an la câteva zeci de mii de euro. "Tehnologia nu a apărut ca un moft, ci din necesitate, venind în sprijinul inovaţiei, dar la nivelul imprimantelor din gama «hobby» e o efervescenţă ridicată nu doar la noi, ci şi la nivel internaţional, motiv pentru care distribuitorii nu sesizează un potenţial ridicat în această zonă", explică Barbari.

Spre deosebire de marile pieţe internaţionale, România este aşadar într-un stadiu incipient din punctul de vedere al tehnologiei de imprimare 3D. "Suntem cu câţiva ani în urmă faţă de SUA sau de Occident. Mulţi se interesează despre imprimante, primim zilnic solicitări şi facem demonstraţii destul de des, dar puţini ajung să şi cumpere", susţine Claudiu Rădoi de la Z Spot Media. Distribuitorul are în ofertă inclusiv un echipament considerat ieftin în domeniu, de 1.100 de euro fără TVA, dar nici aşa clienţii nu se înghesuie. "Nu oricine poate folosi o asemenea imprimantă, trebuie să ai ceva cunoştinţe şi înclinaţii în acest sens", adaugă el. Tocmai din acest motiv, clienţii lor, asemenea celorlalţi distribuitori din piaţă, sunt mai degrabă companii cu activitate în zona de producţie, universităţi şi centre de cercetare şi dezvoltare. Loc de creştere este însă destul, susţine Rădoi, numai că piaţa trebuie educată înainte, pentru că analizând domeniul strict din punctul de vedere al cifrelor, investiţia financiară şi de timp este mai mică în cazul unui proiect care foloseşte tehnologia de imprimare 3D decât pentru unul derulat prin metode tradiţionale.

"Potenţialii clienţi trebuie să vadă ce pot face cu o asemenea imprimantă tridimensională, să ţină în mână obiectul rezultat", spune Ioan Bălaşa de la Mons Medius, care, în semn de susţinere, a oferit clienţilor şi partenerilor şi servicii de tipărire 3D, tocmai în scopul de a contribui la educarea industriei. În clădirea de birouri din zona Pipera a Capitalei sunt "expuse" nenumărate obiecte tipărite cu modelele de imprimante pe care distribuitorul le vinde. Unele sunt chiar obiecte funcţionale, turnate ca atare de echipamentele de printare, precum o cheie franceză sau o sferă decorativă care conţine în interior altele două, după cum explică Laurenţiu Iosipescu, director şi specialist în tehnologia de imprimare 3D în cadrul companiei. "Cu siguranţă este un domeniu care va lua amploare. E greu însă de spus cu exactitate când", apreciază Bălaşa.

Cel mai probabil, popularizarea imprimantelor 3D se va întâmpla atunci când oamenii vor înţelege că pot tipări aproape orice au nevoie în casă, fără să mai fie nevoie să se urce în maşină, să meargă la magazin şi să cumpere ceva produs în China, urcat într-un container şi ajuns apoi într-un raft din hipermarket sau din magazinul de la colţ. E un lucru care, în alte părţi ale lumii, a început să se întâmple deja.

Paginatie:

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
cover story,
tehnologie,
imprimante 3d,
inovatie
/cover-story/cum-ar-fi-sa-ti-tiparesti-ficatul-acasa-revolutia-imprimantelor-3d-10502237
10502237
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.