Evoluţia şi rezultatele afacerilor construite în jurul acestei tehnologii sunt însă aproape imposibil de cuantificat. O imprimantă 3D pentru mediul industrial costă între 45.000 şi 150.000 de euro, potrivit unui raport al companiei de cercetare. "Preţul poate ajunge chiar şi la un milion de euro în funcţie de anumiţi parametri", precizează Claudiu Rădoi, 3D sales engineer la Z Spot Media, unul dintre puţinii distribuitori din România de astfel de echipamente, alături de Mons Medius sau Pro4DForm. Există însă şi modele mai ieftine pentru acasă sau pentru afaceri care folosesc tehnologia în special pentru prototipuri. În cazul din urmă, preţurile pleacă de la câteva mii de euro şi urcă spre 40.000 de euro. O imprimantă pentru pasionaţi poate ajunge să coste chiar şi numai câteva sute de euro, cum este Portabee, care se vinde la puţin peste 350 de euro, în timp ce plasticul necesar imprimării tridimensionale costă 22,5 euro kilogramul.

De altfel, miza cea mai mare o reprezintă acum tocmai transformarea tehnologiei într-una accesibilă oricui, cu eforturi din ce în ce mai vizibile în acest sens, cel puţin la nivel mondial. Maxim Lobovsky, un tânăr antreprenor din Massachusetts, SUA, a propus un proiect pentru o imprimantă 3D ieftină, adresată consumatorilor, la Kickstarter, site care facilitează antreprenorilor accesul la finanţare atrasă prin strângere de fonduri de la mici investitori. A sperat să atragă o investiţie de 75.000 de euro şi a ajuns în final la o sumă de 2,17 milioane de euro. "Există o cerere uriaşă", a spus el. "Imprimantele 3D profesionale costă zeci de mii de dolari, iar cele mai accesibile sunt mai puţin profesionale. Între ele există mult spaţiu rămas neacoperit", explică Lobovsky, referindu-se la arhitecţi, bijutieri sau alţi asemenea meşteşugari care s-ar putea folosi de o imprimantă 3D în activitatea lor.

Exemplul nu este singular. Brook Drumm s-a uitat tot spre Kickstarter ca să-şi finanţeze proiectul. Inspirat de Makerbot, o companie care a lansat o imprimantă 3D mai ieftină, de aproximativ 1.500 de euro, Drumm şi-a propus să creeze un model chiar mai ieftin. A cerut timid 25.000 de dolari (aproximativ 18.700 de euro) pentru imprimanta Printbot al cărei preţ este de numai 400 de dolari (300 de euro), dar a atras în schimb de peste 33 de ori mai mult decât a cerut, mai precis 830.000 de dolari (puţin peste 621.000 de euro).

Obiectivul principal al industriei este să demonstreze că există o cerere mai mare pentru imprimante 3D în rândul consumatorilor decât s-a anticipat până acum. Câţiva vizionari spun că între imprimantele 3D şi computerele anilor '70 este o asemănare izbitoare. Pe atunci, calculatoarele erau o ciudăţenie pe care o înţelegeau numai nişte bărboşi cu tricouri lălâi ce aveau să fie numiţi mai târziu IT-işti şi deşi, existau voci care prevesteau existenţa unui astfel de dispozitiv în orice casă şi birou din lume, o armată de sceptici a susţinut cu tărie contrariul. Cam aşa se întâmplă acum şi cu imprimantele 3D. Un echipament exclusivist şi implicit foarte scump, folosit până acum doar de companii, începe să-şi facă apariţia în casele oamenilor. Nimeni nu ştie exact la ce ajută, dar câţiva vizionari anticipează o revoluţie nu numai a industriei hi-tech, ci, aşa cum spuneam, şi a creativităţii.

Antreprenori în domeniul imprimării 3D au început să apară inclusiv în România, cu toate că probabil pot fi număraţi pe degete. Alexandru Cristal (30 de ani) şi Laura Steigerwald (31 de ani), doi foşti colegi de facultate la Arhitectură, au pornit în 2006 ceea ce avea să devină trei ani mai târziu una dintre puţinele companii din România care să investească în această tehnologie. Spot Design oferă practic servicii de tipărire 3D în praf compozit adresate cu precădere arhitecţilor şi studenţilor din domeniu, inginerilor proiectanţi şi modelatorilor 3D. Investiţia iniţială, în 2009, a fost de aproximativ 55.000 de euro prin leasing pentru imprimanta 3D Zcorp Spectrum 510 Full Color şi firma urmează să primească o a doua imprimantă 3D în următoarele luni, de astă dată în valoare de numai 18.000 de euro. "Făceam machete imobiliare şi lucram la proiecte de diplomă pentru studenţii de la Arhitectură, doar că dura chiar şi o lună şi jumătate să finalizăm o lucrare prin metodele tradiţionale. Acum putem preda un proiect în cel mult 10 zile", explică Alexandru Cristal.