La 36 de ani e aproape imposibil să vorbeşti de regrete. E vremea planurilor, a obiectivelor şi a prezentului trăit cu intensitate mistuitoare. Dar Coman are o menţiune - dacă ar fi putut să tragă de timp, să găsească o licoare magică prin care să-l lungească într-un fel, atunci şi-ar fi petrecut mai multă vreme lucrând ca actuar pentru că "este o meserie atât de frumoasă încât poţi să o faci şi 20 de ani fără să te plictiseşti". În rest, se hrăneşte cu un optimism molipsitor, cu şansa pe care a avut-o şi pe care a fructificat-o cum a ştiut mai bine. O şansă despre care nu se ascunde să spună că a fost crucială în cariera sa. "Eu trebuie să recunosc că fac parte din acea generaţie care a avut cele mai multe şanse în România. Adevăratele oportunităţi pentru tinerii de atunci erau aici, în România, nu în altă ţară. Şi la fel cred că se întâmplă şi acum", spune Coman. Asta nu înseamnă că pentru cei care abia acum încep va fi simplu. Nici pe departe - Coman crede că vor mai trece 30 de ani până când şi în România se va trăi ca în Polonia. O perioadă interminabilă pentru cei mai pesimişti. Sau, aşa cum ar numi-o un optimist precum şefa de la ING, doar aventuroasă.