La 23 de ani deja contribuia la formarea oamenilor de vânzări de două ori mai în vârstă decât ea, lucra la dezvoltarea unor produse noi de asigurare şi era, pe scurt, un specialist în toată regula. Din actuar junior a fost promovată ca actuar cu drepturi depline, după care a început o evoluţie rapidă şi sigură pe linia de management a companiei - a fost numită director adjunct de actuariat, apoi director de actuariat şi managementul investiţiilor, fiind printre cei care au pus bazele departamentului de investiţii. "Oamenii din ING au crezut foarte mult în mine şi m-au făcut şi pe mine să fiu încrezătoare, iar asta m-a ajutat să mă dezvolt", spune Cornelia Coman.

În 2006 a ajuns al doilea om din companie, fiind mâna dreapta a lui Bram Boon, directorul general din acea perioadă al ING Asigurări de Viaţă şi al doilea om care i-a influenţat cariera. Privind în urmă, Coman înţelege că, în acei doi ani în care au lucrat îndeaproape, Bram Boon a pregătit-o, practic, pentru preluarea ştafetei. A învăţat-o cum să treacă de la stadiul de specialist la cel de manager, i-a creat vizibilitate în piaţă şi mai ales în faţa autorităţilor de resort, dar, mai presus de toate, a fost cel care a propus-o board-ului de la Amsterdam să-i ia locul atunci când el a decis să accepte o poziţie de conducere în Grecia. "M-am speriat iniţial, nici prin gând nu-mi trecea că aş putea ocupa o asemenea poziţie atât de repede, mai ales că simţeam că încă mai am multe de asimilat. Nu credeam că sunt pregătită, dar Boon mi-a promis că mă va susţine şi de la distanţă şi că voi putea apela la el în orice situaţie", îşi aminteşte Coman.

Cât timp a fost director general adjunct, a urmat un curs de general management care i-a "deschis" ochii în privinţa multiplelor responsabilităţi pe care le implică o funcţie de conducere. I-a arătat că nu oricine poate fi manager şi că a fi un bun specialist nu înseamnă că poţi, implicit, să şi conduci o companie, dar mai ales că dincolo de tot mirajul puterii care vine odată cu funcţia se ascund un volum uriaş de muncă şi, uneori, renunţări pe care trebuie să fii pregătit să le faci. "Acum îmi dau seama cât de mult m-a ajutat acel curs. Din cele 40 de persoane care l-au urmat, eram doar trei femei. Eu eram şi cea mai tânără dintre toţi şi singura din regiunea Europei Centrale şi de Est", spune şefa de la ING.

2008 a fost anul decisiv pentru cariera sa şi cu o încărcătură aparte, atât în plan profesional, cât şi personal. Era însărcinată atunci când a fost numită în funcţie şi, ca o provocare în plus, România primea din plin primele lovituri ale crizei mondiale. Din toate punctele de vedere, a fost o perioadă în care şi-a testat limitele. "Îmi aduc aminte că am venit la birou până vineri, iar marţi am născut. Am stat acasă mai puţin de trei luni, dar în tot acest timp am ţinut legătura cu tot ce se întâmpla în companie. Am vrut să fiu implicată în fiecare decizie, pentru că venise criza şi ştiam cât de uşor poţi să faci un pas greşit", spune Cornelia Coman.

Faptul că lucra cu o echipă care era în ING încă de la înfiinţarea companiei şi că ştia cât de implicaţi şi de pregătiţi sunt colegii săi i-a oferit un confort suplimentar, util în astfel de situaţii, dar insuficient în faţa furtunii care venea. "Îmi era teamă să nu scap din mână vreo minge. Aveam, pe de o parte, de contracarat efectele crizei, pe de alta, trebuia să liniştesc clienţii care începeau să-şi piardă încrederea în instituţiile financiare şi, dincolo de toate acestea, trebuia să le explic şi angajaţilor, pe bună dreptate îngrijoraţi, că totul va fi bine", explică CEO-ul ING Asigurări de Viaţă. A fost un an de agonie şi extaz - Coman preluase compania într-un moment de glorie deplină, când produsele se vindeau aproape de la sine, iar volumul primelor brute subscrise ajunsese la un nivel record, de 620 milioane de lei. Un an mai târziu compania înregistra o scădere de peste 10% a subscrierilor într-un context generalizat de incertitudine şi declin.