Cureaua mai strânsă, dar nu la cheltuielile pentru copii

„Efectele crizei s-au oglindit asupra multor dimensiuni din viaţa românilor, dar toate aspectele ce ţin de copii au intrat sub un scut inbatabil. Deloc neaşteptat, copiii rămân centrul familiei, iar părinţii sunt dispuşi să facă orice efort pentru a menţine confortul şi bunăstarea acestora”, afirmă Manuela Dănilă, reprezentanta 360insights.

Pe parcursul anilor de criză, românii au folosit raţionalizarea consumului drept principală soluţie anticriză.Au redus cheltuielile pentru haine şi îmbrăcăminte, amenajarea şi decorarea casei, vacanţe şi timp liber, ţigări, alcool sau dulciuri, complează Manuela Dănilă. La cheltuielile pentru alimentele de bază sau întreţinerea casei au fost mai chibzuiţi, însă au încercat să nu facă reduceri drastice (nu au renunţat la categorii de produse, au redus doar cantitatea).

În această ultimă categorie se încadrează şi cheltuielile pentru copii.Însă părinţii evită să facă vreun compromis când vine vorba de copiii lor.Astfel, peste trei sferturi (77%) din părinţi declară că în vremuri de recesiune ei nu reduc bugetul alocat copiilor.

Interesant e faptul că acest comportament e caracteristic tuturor segmentelor de venit. Indiferent dacă au salarii mari sau mici, părinţii spun că îşi menţin sau chiar îşi cresc cheltuielile pentru copii de la an la an.

Dovadă şi faptul că afacerile de profil au înflorit pe parcursul ultimilor ani, deopotrivă în sfera produselor dar şi a serviciilor pentru copii. Un exemplu este retailerul grec de jucării Jumbo, care a deschis primul magazin în România în 2013 şi a ajuns în numai doi ani la o cifră de afaceri de 80 de milioane de lei, pe o piaţă totală estimată la 880 de milioane de lei. Grupul elen care are în prezent şase magazine deschise local a muşcat deja aproape 10% din piaţă. Un alt exemplu este legat de dezvoltarea învăţământului privat preşcolar şi şcolar, unde părinţii trebuie să plătească taxe lunare de câteva sute de euro. Astfel, peste 40.000 de elevi învaţă în prezent în sistemul preuniversitar particular, iar piaţa serviciilor de educaţie privată este estimată în jurul valorii de 500 de milioane de euro pe an. Judecând însă după numărul de elevi, sistemul de învăţământ privat este departe de a fi o competiţie pentru sistemul de stat, unde învaţă peste 3,1 milioane de elevi.

Bucureştiul a fost şi este în continuare tărâmul şcolilor private, având în vedere că aici sunt localizate jumătate dintre cele 360 de grădiniţe, şcoli (ciclul primar şi gimnazial) şi licee private din toată ţara. Teoretic, serviciile educaţionale nu pot fi orientate către profit, având în vedere că, prin statutul lor juridic, sunt administrate de fundaţii sau asociaţii, însă excedentul bugetar pe care îl au este de obicei reinvestit, prin campusuri sau servicii noi.

Afacerile enumerate sunt doar câteva exemple, iar pentru a întregi imaginea mai trebuie spus că şi firmele cu activităţi în producerea şi vânzarea de îmbrăcăminte şi încălţăminte pentru copii înregistrează plusuri. Antreprenorii Marius şi Rodica Petrea au pornit cu 15.000 de euro un mic atelier pentru producţia de haine pentru nou-născuţi şi copii şi au ajuns în prezent, la doisprezece ani de la prima bluziţă lucrată, să previzioneze o cifră de afaceri de 1 milion de lei pentru 2015. Fireşte, simplul fapt căun antreprenor alege nişa dedicată copiilor nu este suficient, dar şansele de creştere sunt mult mai mari decât pentru alte categorii de clienţi. Poate şi pentru că, deşi natalitatea a ajuns la un nivel minim pe parcursul ultimilor 12 ani, respondenţii studiului 360insights spun că decizia de a avea un copil nu a fost influenţată de contextul economic. „Pentru cei care au avut în plan să aibă copii în perioada ultimilor şapte ani, criza nu s-a dovedit a fi o piedică: doar 18% dintre ei spun că au amânat acest moment din cauza recesiunii economice. Pentru ceilalţi, criza nu a fost un impediment. Acest lucru poate fi un alt semn ce denotă o notă de optimism, întrucât decizia de a avea un copil este strâns legată de speranţa de a-i putea oferi un viitor bun”, adaugă Manuela Dănilă.

Cu toate acestea, chiar dacă rar puse pe tapet, sunt situaţii în care angajatele amână tot mai mult decizia de a deveni mame, mai cu seamă în contextul în care această hotărâre le poate afecta siguranţa locului de muncă, dar poate avea şi un impact însemnat asupra veniturilor familiei, devreme ce indiferent de nivelul salarial al mamei indemnizaţia pentru creşterea copilului este de 85% din veniturile anterioare naşterii, dar plafonată la maxim 3.400 de lei pentru o perioadă de un an sau 1.200 de lei în cazul în care mama optează pentru un concediu de doi ani. „Deşi în marea majoritate a cazurilor managerii nu verbalizează şi probabil nici nu îşi pun problema dacă o candidată are copii sau are acest plan, sunt cazuri în care acest aspect poate influenţa o decizie de angajare”, spune Oana Botolan Datki.

Ea face referire la companii ca Facebook sau Netflix, care au introdus planuri speciale şi inovatoare pentru sprijinirea maternităţii. „Dacă într-o lume ideală astfel de detalii personale nu au ce căuta în discuţia cu un angajator şi orice întrebare sau gând de acest fel este discriminatoriu, în realitate lucrurile stau un pic diferit”, completează reprezentanta Consulteam. Tot ea povesteşte că a avut rar discuţii cu angajatorii pe această temă, dar au fost şi situaţii când firma pe care o conduce a primit întrebări „simpatice” privind candidate care urmau să se căsătorească sau care aveau în jur de 30 de ani (deci o vârstă periculoasă). Cea mai mare surpriză, neplăcută, a fost în cazul unui manager (femeie) care dupăce a angajat o candidată perfectă „şi ne-a şi mulţumit pentru ajutor, a revenit peste două luni cu solicitarea precisă de a convinge noi candidata să îşi dea demisia. Greşise major şi de neiertat, respectiv rămăsese însărcinată!”, povesteşte Datki. Deşi este un caz extrem, ilustrează clar, adaugă tot ea, mentalitatea, disperarea şi încrâncenarea datorate presiunii jobului pentru unii manageri. „În toate cazurile se aplică vorba cu omul care sfinţeşte locul; indiferent cât de frumoase ar fi politicile companiei, oamenii care ocupă posturi cu putere de decizie vor imprima valorile şi convingerile lor personale”, mai spune Oana Botolan Datki.

Vremea optimismului?

Trăgând linie şi adunând, studiul 360insights arată că majoritatea vede în continuare criza ca parte din cotidian, dar 2015 aduce o notă pozitivă printre români. Aproape un sfert (22%) consideră că, deşi este criză, situaţia se îmbunătăţeşte, iar 14% dintre participanţii la studiu spun că recesiunea deja s-a încheiat. Cercul se încheie cu segmentul celor care afirmă chiar că în România nici nu a fost criză (20%).

Dincolo de declaraţii, sunt câteva lucruri de reţinut: deşi mediul economic şi consumatorii au trecut prin schimbări dramatice, cota de optimism - pe fondul rezultatelor economice, al măsurilor fiscale discutate şamd - se plasează acum la cele mai ridicate cote din 2009 încoace. Nawaf Salameh crede că lucrurile merg spre mai bine. „Aş tinde să cred că procentul optimiştilor este, totuşi, ceva mai mare. Eu însumi încurajez acest optimism şi militez cu tărie împotriva importului de panică şi negativism. Cu toţii am trecut un test extrem de dificil în primii ani de criză, iar cei care au rămas astăzi în picioare au toate motivele să rămână încrezători în forţele proprii pentru că, iată, au confirmat că sunt auternici şi au resorturi de supravieţuire.”