Viitorul sistemului energetic depinde însă şi de alţi doi factori importanţi: investiţiile în producţie şi resursele României care mai pot alimenta sistemul pentru aproximativ 20-30 de ani. Investiţiile în producţia de energie arătau chiar optimist în urmă cu aproximativ patru ani, înainte de debutul crizei economice, când toate companiile private prezente în România în sectorul energetic, dar şi altele, erau implicate în proiecte pentru construcţia de noi grupuri termo (Galaţi şi Brăila), de centrale pe gaz (OMV Petrom, Interagro) şi de două noi grupuri la Cernavodă (E.oN, Enel, CEZ, ArcelorMittal, GdF Suez, RWE). Investiţiile ar fi totalizat aproximativ 6 miliarde de euro şi ar fi dus la un plus de peste 3.000 MW putere instalată. Dintre toate planurile de atunci, doar OMV Petrom a investit în continuare în construcţia centralei sale de la Brazi, care ar trebui să devină funcţională în acest an. Interagro a renunţat la proiect din cauza crizei, în cazul grupurilor termo proiectele au fost amânate pe termen nedeterminat, iar în cazul grupurilor de la Cernavodă investitorii s-au retras unul după altul acuzând lipsa de interes a statului în dezvoltarea acestui proiect, de importanţă naţională. Investitorii spun, mai mult sau mai puţin voalat, că nu se mai pot baza pe relaţia cu statul român pentru investiţii. "Rolul guvernului este să se asigure că investitorii străini contribuie cu adevărat la o dezvoltare echilibrată şi sustenabilă pe termen lung a sectorului energetic, deoarece sectorul energetic stă la baza tuturor celorlalte activităţi economice şi poate să le asigure sau să le întârzie dezvoltarea", consideră Vlad Popovici.

Din euforia lui 2008 a rămas în picioare ambiţiosul plan eolian. Considerat încă din 2009 de BUSINESS Magazin drept "următoarea bulă după imobiliare", eolienele au atras sute de potenţiali investitori în România. În 2011 erau instalaţi peste 1.000 MW în centrale eoliene, iar estimările lui Octavian Lohan, directorul Transelectrica, vorbesc despre o capacitate de 2.350 MW la sfârşitul lui 2012, ceea ce înseamnă o dublare. Energia eoliană nu poate susţine singură sistemul, având nevoie de grupuri termo sau pe gaz pentru echilibrare. Până una-alta, este singura piaţă pe care investiţiile se mişcă şi tot ce putem spera este să bată mult vântul. Fără a fi pesimişti, explicaţia despre viitorul sistemului energetic se conturează din ce în ce mai clar în direcţia importurilor, a unui sistem de producţie dezechilibrat şi a unor nevoi stringente de investiţii. Şi, deşi nu ne place să recunoaştem, viitorul sistemului energetic este în mâinile statului.