Cine este cel mai admirat CEO din România?

Autor: Ioana Mihai, Ana Raduta Postat la 25 septembrie 2011 275 afişări

Ce este admiraţia? Care sunt mecanismele care stârnesc preţuirea angajaţilor, a partenerilor de afaceri? Cât de folositor este pentru un conducător sentimentul de admiraţie pe care îl iscă? Ce se schimbă de la un an la altul în privinţa gradului de admiraţie? Sunt doar câteva întrebări care s-au ivit în timpul demersului laborios de a alcătui ce-a de-a doua ediţie a catalogului celor mai admiraţi manageri din România.

Ion Nestor spune că admiră liderii autentici şi consecvenţi care reuşesc să îşi inspire constant echipele, să le insufle ideea de implicare continuă şi să stârnească preţuirea competitorilor. Pe de altă parte, "admiraţia este foarte importantă atât în exterior, dar mai ales în interiorul organizaţiei", consideră Mihai Miron, antreprenorul care a clădit Ropharma. În cazul firmei sale, povestea omului care conduce businessul este cea care creează atmosfera de lucru entuziastă, iar feedback-ul pe care îl primeşte de la angajaţi e din cel mai bun. "Este nevoie de timp pentru a deveni admirat, de o anumită conduită, dar contează şi implicarea socială a liderului în problemele de actualitate", spune Miron. De aceea, argumentează tot el, când vorbim de admiraţie, "nu contează atât de mult rezultatele financiare palpabile ale companiei, ci mai ales implicarea sa în rândul societăţii".

Există manageri care încearcă să-şi dezvolte un brand personal, dar eforturile cu orice preţ pentru un asemenea demers nu garantează şi obţinerea admiraţiei, ci pot avea efectul invers faţă de cel dorit. Miron spune că întotdeauna a preferat discreţia, mai ales în perioada corporatistă în care ştia clar de câte ori trebuie să vorbească pe lună şi ce trebuia să comunice. În etapa antreprenorială a comunicat în media când, spune el, "am vrut să fiu de ajutor industriei, chiar dacă în multe cazuri nu vorbim strict despre cea în care activez". Acesta este, în opinia lui, unul dintre factorii care influenţează admiraţia câştigată de un manager. Punctul de vedere al unui om a cărui carieră este bazată pe comunicare diferă radical, după cum era şi de aşteptat. Un bun lider trebuie desigur să se preocupe riguros de performanţă, dar este o greşeală să neglijeze propria imagine de-a lungul succeselor profesionale, crede Nicola. "Adevărurile celorlalţi despre noi constau în percepţii, care se consolidează prin comunicare", enunţă Nicola. Ca şi în cazul celorlalte branduri, şi cele individuale au exact atît de multă valoare cîtă le conferă judecata emoţională a celorlalţi.

Mergînd mai în detaliu, Andreea Florea face o disociere clară între cele două elemente fără de care un brand personal nu poate exista, anume credibilitatea şi vizibilitatea. "Credibilitatea asociată unui brand personal este poate elementul cel mai greu de obţinut în materie de timp şi efort", explică Florea. Dificultatea rezidă în faptul că pentru a generaliza credibilitatea, abilităţile profesionale trebuie validate şi revalidate de nenumărate ori de-a lungul timpului. "Nu întîmplător, credibilitatea este cel mai dezirabil şi cel mai rar întîlnit element al unui brand personal, în timp ce vizibilitatea este poate elementul cel mai facil de obţinut, dar în acelaşi timp şi cel mai dificil de gestionat", mai spune reprezentanta BrandTailors.

BRANDINGUL PERSONAL

În urmă cu zece ani, managerii romîni nu acordau prea mare atenţie brandului personal, însă în prezent "e indubitabil că foarte mulţi se preocupă de modul în care pot deveni cunoscuţi şi de trăsăturile care îi diferenţiază în mentalul colectiv", spune Ion Nestor. Motiv pentru care acum o strategie de branding personal are un rol esenţial, ba chiar vital în situaţii de criză, cînd liderul este "motorul" în jurul căruia organizaţia şi oamenii gravitează, adaugă avocatul. Un bun brand personal ajută însă chiar mai mult decît atît. Companiile care au un lider cu bună reputaţie recrutează mai uşor angajaţi valoroşi, păstrează timp mai îndelungat oamenii şi aceştia sunt mai loiali companiei. "Angajaţii care stimează, respectă, admiră liderul organizaţiei sunt mai motivaţi să ofere bune rezultate şi preiau în timp grija de a fi modele profesionale pentru noii veniţi în companie", spune Mihaela Nicola şi subliniază că, uneori, valoarea managerului se regăseşte chiar în reperele contabile ale companiei.

Acesta este un motiv în plus pentru ca managerii să dezvolte o preocupare constantă din modelarea propriei imagini. Altfel, riscă să propage involuntar o imagine care, mai devreme sau mai tîrziu, s-ar putea întoarce împotriva sa. "Dincolo de dorinţa latentă a fiecăruia dintre noi de a plăcea celorlalţi, cred că cei mai mulţi dintre manageri se gîndesc atent la propriul brand şi au grijă ca acesta să-şi crească valoarea în fiecare zi", precizează reprezentanta The Group. Iar de aici începe construirea unui brand personal, care, pe măsură ce se consolidează, devine unul dintre cele mai utile instrumente pentru un manager. "Cît despre cei care socotesc brandingul personal drept un capriciu, păcat de timpul mai lung şi efortul mai mare pe care vor fi nevoiţi să le aloce atunci cînd vor afla că buna reputaţie nu este opţională", conchide Nicola.

Paginatie:

Urmărește Business Magazin

/cover-story/cine-este-cel-mai-admirat-ceo-din-romania-8799812
8799812
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.