Niciunul dintre cei doi nu are vreun fel de pregătire în domeniul produselor de panificaţie sau cursuri de gătit, motiv pentru care au ales un produs „simplu şi memorabil“, aşa cum îl numesc cei doi. „Noi aşa l-am văzut de la început: un produs în jurul căruia putem construi un brand. E destul de popular în afară, deci e dovedit ca e un produs de succes şi de aceea l-am ales. Se vede şi la noi, e destul de simplu ce facem; nu avem nevoie să gătim cu uleiuri, noi avem un cuptor şi cremele noastre de brânză; e destul de simplu modelul acesta de business.“ Provocarea a venit însă din zona antreprenorială: „Pentru noi provocarea a fost cea de a crea un brand în jurul unui produs. Iar produsul a fost ales din zona de food tocmai pentru a fi siguri că putem transmite o parte din ceea ce ne place nouă să facem“.

Au ales să pornească o firmă de tipul SRL-D, formulă ce le permite ca, la un anumit moment dat, să acceseze fonduri din partea statului. Nu au folosit însă banii statului pentru începerea businessului. Speră să îşi recupereze investiţia mai repede decât perioada prevăzută în business plan. „Investiţia iniţială a fost de 23.000 de euro, totul de la existenţa rulotei, brand, materiale. La cum arată lucrurile în momentul ăsta, undeva în doi ani, doi ani şi jumătate ar trebui să ne recuperăm investiţia. Poate chiar mai repede“.

Targetul lor de vânzări este unul rezonabil, iar cei doi antreprenori susţin că sunt aproape, după doar două luni, să îl atingă. „Pe noi ne interesează să vindem o sută de produse pe zi. Orice ar fi, trebuie să vindem o sută de produse pe zi. Şi după o perioadă foarte scurtă de activitate, ne apropiem foarte repede de asta. Potenţialul locaţiei e însă mai mare, poate să servească uşor 150 de oameni pe zi.“ Cât despre încasări, cei doi tineri consideră că folosirea unei rulote este cheia care îi va duce spre profit. „Avantajul nostru faţă de alte afaceri, de genul celor deschise la parterul unei clădiri de afaceri, este că noi suntem mulţumiţi dacă încasăm 300 de lei pe zi. Pentru ei e un dezastru, pentru că au de plătit chiria.“

Ambii sunt de acord că au învăţat multe lucruri în ultimul an şi că investiţia ar fi mult mai mică dacă ar deschide un nou business. Costurile, spun ei, ar fi mult mai mici, motiv pentru care au un singur sfat pentru alţi tineri antreprenori: „Trebuie să vorbeşti cu oamenii. Trebuie să faci research şi, de fiecare dată când vrei să afli ceva, cel mai bine este să mergi şi să îi întrebi pe alţii care fac asta deja.“

Comerţul cu covrigi este prezent în mai toate oraşele, fiind mai bine dezvoltat în cele medii şi mari. Cererea este permanentă, iar în perioadele de post ea poate creşte şi de 5 ori. Ca multe alte zone din comerţ, vânzarea covrigilor cunoaşte anumite perioade de vârf, însă covrigii se vând indiferent de sezon. La un prim calcul, afacerea pare că nu lasă loc de eşec. La o vânzare medie de 50 de covrigi pe oră, cu un preţ de 1 leu, încasările vor fi de peste aproape 15.000 de lei lunar. În funcţie de cheltuielile de funcţionare, profitul poate trece uşor de 4.000 de lei. În aceste condiţii, investiţia iniţială, care poate pleca de la 10.000 de euro, sau puţin peste 40.000 de lei, se recuperează relativ repede.

Unul dintre avantajele afacerii cu covrigi, în afara investiţiei mici de la început, este situaţia pieţei în momentul actual şi cererea pentru produsele de bază. Un alt avantaj este acela al existenţei clienţilor încă din prima lună de funcţionare, fapt ce conduce la o rată rapidă de amortizare. Nu este necesară o investiţie în promovarea produsului înainte de a fi lansat; tocmai pentru că există atât de multe simigerii, lumea nu trebuie educată înspre ideea consumării produsului. De asemenea, trebuie luat în calcul faptul că produsele unei simigerii sunt consumate de categorii diverse atât în funcţie de vârstă cât şi în funcţie de venit. Cel mai important factor în succesul sau insuccesul unei simigerii este locaţia, urmată de calitatea produselor şi de imaginea firmei, acestea două din urmă putând fi securizate prin achiziţia unei francize.

Pentru franciză, Simigeria Luca cere o taxă de 20.000 de euro, care asigură antreprenorilor „asistenţa tehnică şi comercială primită de la fondatorii unui brand care s-a dezvoltat rapid, într-o piaţă concurenţială puternică“. De asemenea, Luca asigură trainingul forţei de muncă şi suport tehnic, precum şi acces la preţuri preferenţiale ale furnizorilor. Compania susţine că perioada de recuperare a costurilor este de 4-6 luni.