De la un spaţiu bun, peste drum de magazinul Cocor, pleacă şi povestea lui Călin Postole, fostul consultant de la Pricewaterhouse- Coopers care a părăsit viaţa de corporatist pentru a deveni simigiu. „Aveam nevoie de ceva nou, de o provocare. Îmi plăcea la PwC, dar nu e foarte sănătos să stai prea mult timp într-o corporaţie. Cedezi psihic. De-aia am ales să fac covrigi şi evident că acum provocarea s-a transformat într-o datorie, dar e altceva“, explica Postole în 2010, când a deschis prima covrigărie Luca, un brand construit de la zero în care a investit 15.000 de euro pentru chirie şi utilaje. Simigeria Luca, cu şase puncte de lucru, deţinută de compania Tinervis Group, a înregistrat în 2013 o cifră de afaceri netă de 850.000 de euro şi pierderi de aproape 250.000 de euro.

Tot de la un spaţiu bun, dar şi de la o istorie lungă, au pornit şi strănepoţii lui Petru Mancaş, brutarul care a deschis prima simigerie Petru pe Strada Mare din Piatra Neamţ în 1939. Mădălina Mancaş a recreat brandul construit de străbunicul ei şi a dezvoltat, în mare parte în franciză, o reţea de simigerii care a ajuns anul trecut la 100 de unităţi. Man Group, societatea care operează afacerile simigeriei Petru, a declarat pentru anul 2013 o cifră netă de afaceri de 2,7 milioane de euro şi un profit net de 2.000 de euro.

Alături de Luca şi Petru, cei mai mari jucători de pe piaţa locală a covrigilor sunt Georgi, Megapan, Georgiana Covrigul Imens sau Gigi. Conform datelor de la Ministerul de Finanţe, multe dintre firmele prin care sunt operate covrigăriile sunt pe pierdere sau au o marjă de profit între 0,001% şi 0,0007%. Cum se face, atunci, că toate aceste lanţuri deschid noi puncte de lucru în mod curent? Pentru a combate evaziunea fiscală, guvernul a decis scăderea cotei de TVA la 9% pentru produsele de panificaţie de la 1 septembrie 2013. Această măsură nu pare însă să fi avut un impact semnificativ; procentajul clienţilor care primesc bon fiscal după ce cumpără covrigi rămâne nesemnificativ.

Dat fiind că succesul afacerilor de masă din zona de alimentaţie este strâns legat de cei 3 L (locaţia, locaţia, locaţia), doi tineri din Râmnicu Vâlcea cu studii de comunicare în Danemarca - Ionuţ Rusu (24 de ani) şi Alexandru Petrescu (25 de ani) - au decis să se ducă ei după vad, indiferent unde ar fi acesta. Cei doi vând covrigi corporatiştilor dintr-o rulotă amplasată într-o zonă cu vad bun din Pipera.

Brandul Sunday Bagels and Coffee este inspirat de micii comercianţi din New York, capitala covrigului, aşa cum o numesc cei doi: „Timp de o săptămână am mâncat la toate covrigăriile premiate din Manhattan, de două-trei ori pe zi mergeam şi le gustam. Cred că niciunul dintre noi nu a mai mâncat atât de multă pâine niciodată“. După experienţa din Statele Unite, cei doi s-au întors în ţară cu gânduri mari, însă s-au lovit imediat de mai multe probleme. „Când am ajuns în România am făcut o serie de teste, am lucrat cu ingineri tehnologi. E fascinant ce se poate ascunde în pâine. Apoi ne-am lovit de o problemă, am aflat cât de mult diferă calitatea grâului de la o şarjă la alta. În Franţa şi în alte ţări din vest, grâul se cultivă cu anumiţi parametri la bob, pe când la noi el poate să difere radical. Producătorii trebuie să umble apoi la făină şi să garanteze aceeaşi calitate. Următorul pas a fost să găsim un producător de încredere, pentru că noi suntem la început şi e uşor pentru cineva să ne păcălească. Am vrut să fim siguri că nu se pune nimic în grâu, că nu pun chimicale ca să îl crească, pentru că şi acolo e o întreagă discuţie.“

„Noi suntem colegi şi prieteni de multă vreme, mulţi ar spune că nu e reţeta succesului, însă cred că depinde de la o persoană la alta“, povesteşte Ionuţ Rusu. „Totul a fost luat din aproape în aproape, în sensul că am vrut mai întâi să vedem unde ne putem afirma antreprenorial cu capacităţile de care dispunem, pe de-o parte, asta implicând şi sfera financiară. Şi, ca un alt aspect, am vrut să ne pliem bine şi pe modelul de business din România şi să mergem către o industrie care să ne primească pentru cine suntem şi ceea ce putem noi să dăm şi în care să nu fie nici costurile de intrare foarte mari.“

Firma a început activitatea în urmă cu două luni, iar cei doi antreprenori spun că au ales această zonă de retail pentru că le permitea să îşi creeze propriul brand. „Primul lucru pe care l-am făcut a fost să cercetăm zonele în care am putea intra şi ne-am dat seama că panificaţia este una dintre industriile care nu au scăzut pe timp de criză, ba din contră. Aşa ne-am dat seama că e un sector bun.“