Grosul terenurilor agricole din România are o situaţie legală incertă în lipsa cadastrului şi a unei situaţii clare a actelor de proprietate. Agricultura locală vine după două destructurări succesive ale structurii de proprietate, desfiinţarea pe rând a fermelor de stat CAP şi IAS. Cocktailul fragmentării şi cel al situaţiei legale neclare a terenurilor a generat şi oportunitatea unor economii de scală. Pe scurt, situaţia pieţei a dus la evaluarea terenurilor locale mult sub media pieţei europene, regionale sau a celei din vestul continentului. Deşi nu există un consens general asupra locurilor unde se află cele mai fertile terenuri din agricultura locală, poziţionarea fondurilor de investiţii şi a investitorilor străini arată puncte-cheie de interes, în speţă Banatul şi Bărăganul. De altfel, topul judeţelor cu cele mai mari producţii de cereale în ultimii şapte ani arată în bună măsură aceleaşi zone. Topul primelor zece judeţe la cereale cuprinde nume precum Timiş, Constanţa, Călăraşi, Dolj, Teleorman, Arad, Ialomiţa, Brăila, Olt şi Bihor.

„Nimeni nu ştie exact care sunt cele mai bune terenuri, dar există un consens în privinţa faptului că Bărăganul este o zonă foarte productivă. Toţi agricultorii spun însă că terenul lor este cel mai bun„, subliniază fermierul Nicolae Sitaru.

ACHIZIŢII ŞI MULTĂ DISCREŢIE. „Primii investitori străini veniţi în România au reuşit să cumpere teren şi la 500 de euro/hectar. Se simte cu siguranţă în continuare presiune în piaţă pentru preţurile terenurilor arabile„, spune şi Nicolae Sitaru, proprietarul fermei de 2.300 de hectare Elsit Com din Ialomiţa. Fermierul subliniază însă că venirea investitorilor străini a împins piaţa agricolă românească înainte şi că prezenţa fondurilor de investiţii şi a companiilor străine în mediul de afaceri rural nu poate fi interpretată ca fiind un pericol. „Singurul pericol ar fi acela de a ajunge în situaţia Palestinei, dar nu cred că este situaţia noastră."

Autorităţile române nu deţin o statistică la zi a plasamentelor făcute de companiile cu acţionariat străin în terenurile agricole locale, însă singurul studiu în acest sens făcut, în urmă cu trei ani, a arătat o pondere de 7% a terenurilor agricole deţinute de străini. În aceste condiţii, economia locală a intrat direct în topurile ţărilor cu cele mai mari ponderi ale terenurilor arabile controlate de investitori străini alături de alte economii est-europene, asiatice, sud-americane sau din Africa.

Valoarea, capacitatea productivă şi potenţialul de creştere a terenurilor arabile din România sunt şi mai mult subliniate de renumele şi de dimensiunea unora dintre investitorii care au cumpărat teren pe piaţa locală.

Pe lista companiilor care deţin sau exploatează terenuri în România se numără contele austriac Graf Andreas von Bardeau (21.000 de hectare în vestul ţării), banca olandeză Rabo Bank (10.000-15.000 de hectare), fondul de investiţii Insight Investment, ce administrează active de două ori cât PIB-ul României (13.600 de hectare), familia daneză Rausing, inventatorii tehnologiei de împachetare Tetra Pack (11.500 de hectare) sau procesatorul şi producătorul de carne de porc Smithfield (10.000 de hectare).

Împreună, 15 companii şi fonduri de investiţii au puţin peste 200.000 de hectare arabile în România, ceea ce înseamnă 2% din totalul disponibil.

Investitorii instituţionali străini şi-au făcut intrarea în agricultura locală, de cele mai multe ori, într-o linişte aproape deplină, discreţia fiind cuvântul de ordine în astfel de operaţiuni. De cele mai multe ori, strategia lor este aceeaşi: de a achiziţiona terenuri şi de a le comasa pentru ca în viitor - într-un orizont de 10-15 ani - să vândă aceste proiecte şi să câştige din diferenţa dintre preţurile de achiziţie iniţiale şi cele viitoare. Fundamentele pe care aceşti giganţi instituţionali şi-au bazat poziţiile şi estimarea că preţurile terenurilor se vor majora sunt creşterea populaţiei pe termen lung şi diminuarea în paralel a suprafeţei agricole disponibile per capita la nivel internaţional. Mai mult, marje suplimentare sunt generate în perioada operaţională din vânzarea recoltelor de pe aceste terenuri.