“In esenta, planurile anticriza, de la cel al presedintelui Obama la cel al premierului Boc, mizeaza pe incurajarea consumului si pe relansarea creditarii, ceea ce este gresit, in opinia mea”, spune Ionel Blanculescu, apreciind ca in urma crizei, consumul se va reduce cu 30-40% si nu va mai reveni niciodata la nivelurile dinainte, din anii 2005-2006. “Nu ma poti forta sa mananc daca nu-mi mai e foame”, afirma el, vrand sa sugereze astfel ca incercarea de a stimula consumul e sortita esecului intr-o perioada cand cererea pe plan global revine la o dimensiune mai realista decat cea pe care i-au aratat-o consumatorului banii ieftini si la discretie oferiti de banci in ultimul deceniu. Din punctul de vedere al lui Blanculescu, nu trebuie asteptat un sfarsit rapid al crizei (pe o scara de la 1 la 10, crede el, ne-am afla acum undeva la nivelul 3), iar perioada actuala ar trebui folosita pentru o remodelare a infrastructurii de productie, care va trebui corelata cu alte obiceiuri de consum, mai modeste, mai putin cheltuitoare de resurse.

 

Empiric, de la declansarea crizei, planurile de actiune ale guvernelor pot fi descrise drept “pompare de bani”, sub diverse forme, de la credite preferentiale pentru banci si nationalizarea unor grupuri financiare pana la relaxari fiscale si masuri de incurajare a consumului, iar in ultima vreme si cresteri de taxe vamale sau contingentarea unor produse. Iar nota de plata a tot crescut: de la planul initial din toamna trecuta, de 700 de miliarde de dolari pentru cumpararea activelor neperformante ale bancilor americane, agentia Bloomberg socotea la inceputul lui februarie ca totalul sumelor angajate de Rezerva Federala si Departamentul Trezoreriei (credite, injectii de lichiditate in piata), Fondul de garantare a depozi­telor bancare (preluari de banci amenintate de faliment), guvern (reduceri de taxe) si Agentia Federala pentru Locuinte (garantii de credite) ar ajunge la 9.700 de miliarde de dolari (7.500 de miliarde de euro). Cifra a fost raportata la costul razboiului din Irak, estimat intre 1.800 si 3.000 de miliarde de dolari, sau la valoarea actualizata a Programului Marshall de reconstructie a Europei dupa al doilea razboi mondial, de numai 115 miliarde de dolari.