CONTEMPORAN SAU VINTAGE?

Cu toate că „bio” pare a fi un nou trend în materie de consum, indiferent că vorbim de alimentaţie, de cosmetice, materiale de construcţii sau energie, produsele biologice sau ecologice nu sunt o invenţie a vremurilor noastre. Ele sunt obţinute din ingrediente naturale, prin procedee cât mai simple, în dezacord cu industrializarea şi automatizarea care definesc agricultura contemporană. Dacă în urmă cu câteva zeci de ani oamenii au ales să stimuleze culturile cu gândul la creşterea productivităţii, în ultima vreme interesul pentru produsele folosite de străbunicii noştri a redevenit la modă.

Dar tânăra industrie a produselor bio face paşi greoi, în contextul în care preţurile produselor organice sunt de câteva ori mai mari decât pentru cele obţinute cu insecticide, de pildă. Apetitul tot mai mare pentru tot soiul de produse „curate” – fie ele alimente, cosmetice sau materiale de construcţii – este vizibil deopotrivă la rafturile din magazine, dar şi în numărul mare de start-up-uri care au mizat pe acest segment de piaţă.

„Piaţa produselor ecologice din România este încă modestă, întrucât nivelul de conştientizare a avantajelor aduse sănătăţii prin consumul de produse ecologice este scăzut. Consumatorii români nu au încredere sau nu cunosc aceste avantaje şi, în condiţiile unor salarii mici, văd acest lucru drept o extravaganţă”, declară Dumitru Daniel Botănoiu, secretar de stat în Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR), despre cererea de produse bio din România. Însă aceasta a înregistrat o creştere pe piaţa internă, iar 43% dintre români declară că au intenţia de a cumpăra produse eco şi în următoarele şase luni, adaugă reprezentantul MADR.

Numărul acestora este crescut în oraşele mari, în special din regiunile sudice; cei mai mulţi dintre amatorii de produse bio au o educaţie ridicată şi vârsta cuprinsă între 25 şi 34 de ani. Potrivit unui studiu de piaţă realizat de Ipsos Research, cererea de alimente eco este mai ridicată în oraşele mari deoarece accesul la produse naturale este limitat, spre deosebire de locuitorii din mediul rural, care au la îndemână surse alternative de aprovizionare, ţine să precizeze Botănoiu. Conform statisticilor oferite de MADR, până în prezent 40% dintre români au cumpărat cel puţin o dată un produs eco, însă procentul mare se poate explica şi din faptul că unii respondenţi consideră produse eco inclusiv pe cele din piaţă/de la ţărani, care nu au un document de certificare. Dintre aceştia, jumatate cumpără produse eco în mod regulat, cel puţin o dată pe lună.

Conform datelor comunicate de către organismele de control ale instituţiei, anul trecut au fost certificaţi aproape 10.500 de operatori, cu o suprafaţă de peste 223.000 hectare, valori care au înregistrat scăderi faţă de 2015; pe de o parte, au fost cu 15% mai puţini operatori care au fost certificaţi, faţă de 2015, iar, pe de altă parte, suprafeţele care au primit certificarea de producţie bio au fost cu 9% mai mici faţă de anul anterior. Însă mare parte din aceste produse nu rămân în ţară, deoarece România exportă anual cantităţi semnficative de materii prime certificate ecologic.

Spre exemplu, la finele lui 2016 s-au înregistrat exporturi totale de produse bio de peste 1,7 milioane de tone de cereale, produse procesate din cereale, plante medicinale, oleaginoase, diverse fructe şi circa 50.000 de litri de vin. Pe de altă parte, România importă peste 800.000 de tone de grâu, rapiţă, floarea-soarelui, fulgi de ovăz şi făină de cocos şi peste 25.000 de litri de ulei de cocos şi sevă de mesteacăn. Pe termen mediu, de circa cinci ani, Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Regionale previzionează o creştere a numărului de operatori în sistemul de agricultură ecologică, până la 25.000, precum şi a suprafeţei certificate ecologic, până la circa 500.000 ha.

În  prezent piaţa de profil este puţin dezvoltată în comparaţie cu ţările din vestul Europei, de pildă, iar printre motivele enumerate de Botănoiu în acest sens se numără slaba organizare a operatorilor cu activităţi în agricultura ecologică, marketingul slab dezvoltat pentru produsele agroalimentare bio şi lipsa unei structuri integrate de producţie, procesare şi comercializare. „Pentru ca piaţa produselor agroalimentare ecologice să se dezvolte, trebuie făcut un efort concentrat din partea tuturor factorilor implicaţi pe întreg lanţul alimentar, indiferent că vorbim de autorităţi, fermieri, procesatori, organizaţii de profil, institute şi staţiuni de cercetare, mass-media etc.”, precizează reprezentantul MADR. Tot el propune soluţii ca programe de cercetare şi dezvoltare, promovarea programelor de certificare pe categorii de produse, dezvoltarea unor politici naţionale pentru producţia ecologică, acordarea de subvenţii.

„Prezenţa agriculturii organice nu este încă puternică pe rafturile lanţurilor de magazine din România, am observat în ultimii ani o evoluţie constantă pe piaţa noastră. Dacă acum cinci ani foarte puţine magazine comercializau produse bio, în acest moment avem deja pe raft produse organice produse local şi aproape în toate spaţiile de retail există o gamă variată de produse bio”, declară Magor Csibi, director al World Wide Fund for Nature (WWF) România, organizaţie ce are activităţi în domeniul protejării mediului. Chiar dacă multe dintre produsele eco oferite de retaileri nu sunt de provenienţă românească, el consideră „îmbucurătoare” această cerere a pieţei din ce în ce mai clară şi mai pregnantă. Referitor la controversa şi unul dintre principalele impedimente ale industriei, preţul, Csibi consideră o normalitate ca produsele organice să aibă un preţ mai mare, pentru că nu provin dintr-o producţie industrializată şi au proceduri mult mai stricte, ce iau în calcul şi aspectele sociale sau de mediu. „Pe lângă acest lucru, agricultura bio nu generează o poluare care să fie comparabilă cu cea industrială, în acest fel având un randament şi mai bun pe termen lung”, adaugă directorul WWF România. Dar, adaugă el, economia curentă ne-a obişnuit să nu vedem preţul corect al produselor cumpărate.

„Goana după un profit cât mai mare” a generat o competiţie concentrată aproape în totalitate pe cantitate şi de cele mai multe ori doar costurile materiei prime, al procesului de producţie, de transport şi de vânzare sunt luate în calcul, ignorând costurile sociale şi de mediu. „Pe lângă asta, influenţa disproporţionată a sectorului economic asupra politicilor publice a generat un sistem plin cu subvenţii şi ajutoare, acordate companiilor, atât deschis, cât şi pe ascuns. În acest fel, de cele mai multe ori, consumatorul nu ştie care este costul real al produselor şi ce ascunde pentru ziua de mâine preţul scăzut de azi”, completează reprezentantul WWF România.