A treia PetroLady. Cum au ajuns femeile sa domine un domeniu al barbatilor?

Autor: Iuliana Roibu Postat la 07 august 2011 491 afişări

Dupa 20 de ani de experienta în domeniul bancar, Delia Arsenie a preluat anul acesta conducerea Oscar Downstream. Mariana Gheorghe este deja la al saselea an de mandat în pozitia de CEO al celei mai mari companii din România, iar la polul opus este sefa afacerilor locale ale Mol, aflata în primul an de mandat la 30 de ani. Cu aceasta a treia numire, deja conducerea de catre o femeie a unei afaceri din petrol nu mai este o exceptie.

La Banca Tiriac a inceput sa lucreze in divizia corporate, iar dupa trei ani a preluat conducerea departamentului cu 17 oameni in subordine. Dupa alti doi ani, a preluat functia de contabil-sef pe sucursala si a plecat alaturi de o echipa noua sa deschida agentia bancii din cartierul Tineretului, iar dupa alt an a deschis agentia din Piata Amzei, invatand din ce in ce mai mult despre latura comerciala a bankingului: "In perioada aceea am invatat despre importanta locatiei si am vazut cum structura clientilor este data de zona unde este deschisa agentia". Dupa alti doi ani, a preluat conducerea celei mai mari sucursale a bancii, din strada Doamnei, cu 100 de persoane in subordine, care concentra cele mai multe depozite si cea mai mare clientela ca numar de persoane fizice, dar si cu portofoliu mare de clienti corporate.

"M-am intors atunci la o veche echipa, cea cu care creasem primul nucleu al bancii, foarte bine pregatit, foarte bine structurat. In momentul acela, sucursala pe care o conduceam era varful de lance al serviciilor oferite de banca", povesteste Delia Arsenie, fara a putea omite insa perioada nebuna pe care au traversat-o toti bancherii - si nu numai - in perioada de la sfarsitul anilor '90: "Lumea era innebunita in perioada aceea, am prins dobanzile de 200%, inflatie galopanta, comercianti care nu puteau lucra din lipsa de valuta. Uitandu-ma in urma, imi dau seama cat de mult s-a schimbat piata si in ce conditii normale se lucreaza acum".

In perioada cand in Banca Tiriac se facea separarea intre portofoliile de persoane fizice si cele juridice, Delia Arsenie a inceput sa fie contactata de headhunteri. Nu o tenta sa plece din banca unde lucrase 12 ani, dar ofertele venite i-au atras atentia. Dupa mai multe teste si interviuri, a schimbat banca si a devenit vicepresedinte al Bancii Italo Romena, care era prezenta pe piata din 1997 cu un branch si voia sa isi fortifice managementul.

In Italo Romena, Delia Arsenie a descoperit un alt fel de banking, care i-a deschis orizonturile mai mult decat se astepta: "Italo Romena era o banca corporate, scopul lor fiind sa le ofere suport clientilor italieni ai grupului Veneto Banca (actionarul unic al Italo-Romena) in initiativa lor de a incepe afaceri in Romania si de a-si diversifica afacerile, primind si toate informatiile de care aveau nevoie. In felul acesta, Italo Romena era mai mult decat o banca, facea consultanta strategica si isi alegea cu mare atentie clientii, pe care ajungea sa ii cunoasca foarte bine".

Astfel, prima lectie pe care Delia Arsenie a invatat-o in Italo Romena a fost sa asculte cu atentie si sa verifice orice cerere, oricat de ciudata ar parea la prima vedere: "Daca in Romania aparea un client cu o firma mica si cerea un imprumut mic, dar voia o dobanda preferentiala - chestiune respinsa din start de orice banca - noi coroboram informatiile cu cele din Italia si aflam ca de fapt acolo era un client important pentru grup sau avea depozite de cateva milioane de euro sau ceva similar".

A doua lectie pe care a invatat-o Delia Arsenie a fost importanta personalizarii produselor pentru a crea o clientela stabila, profilul clientului bancii fiind format din oameni de afaceri de top care cautau flexibilitate. Veneau dupa un produs personalizat: banca facea o oferta in functie de fiecare client, iar creditul mergea pe structura operatiunilor clientului.

"Noi faceam o evaluare a portofoliului de afaceri si a depozitelor clientului si evaluam astfel daca si ce valoare are semnatura lui. Fidejusiunea este un instrument important de lucru in Veneto Banca, iar semnatura si evaluarea clientului, precum si angajamentele lui, erau inregistrate in centrala de riscuri fiscale." Incepand cu 2005-2006, banca a decis sa introduca si operatiuni pentru persoane fizice; insa, chiar daca banca a insistat mult pe noile produse, proportia a ramas de 95% persoane juridice si 5% persoane fizice. "Proportia de persoane fizice a mai crescut cand au inceput tranzactiile imobiliare, dar nu a depasit 10%", spune Delia Arsenie care, la ceva timp dupa debutul crizei, se pregatea din nou sa schimbe directia carierei sale din doua motive: in primul rand, schimbarile pietei ("Piata a luat o alta turnura dupa criza economica, iar banca nu a mai fost competitiva cu produsele sale"), iar in al doilea rand, sansele de evolutie din interiorul bancii ("directorul pe Romania era cel care se ocupa de organizare, nu se implica operational, nu era legat de clienti, era o figura administrativa. Sa preiau pozitia lui nu era ce imi doream").

Paginatie:

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
petrol,
Oscar Downstream,
Mariana Gheorghe
/cover-story/a-treia-petrolady-cum-au-ajuns-femeile-sa-domine-un-domeniu-al-barbatilor-8573717
8573717
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.