2011, cel mai bun an. Cine au fost cei care au doborât toate recordurile în timp ce alţii dădeau faliment

Autor: Ioana Mihai, Razvan Muresan Postat la 22 ianuarie 2012 372 afişări

Clienţi mai mulţi, profit mai mare, vânzări mai mari. În vreme ce pentru alţii aceste ţinte par imposibile în prezent, câţiva antreprenori şi companii declară că pentru ei 2011 a fost cel mai bun an.

ALTE INGREDIENTE, LA FEL DE BUNE

O reţetă oarecum diferită a aplicat o fostă companie de stat, aflată acum la a doua tinereţe. Este vorba de Arctic, consacrat iniţial ca producător de frigidere şi care, după preluarea sa de firma turcească Arçelik, şi-a extins gama de produse. În unitatea de la Găeşti sunt fabricate zilnic 6.000 de produse, 80% dintre ele luând calea străinătăţii. Acesta este, de fapt, şi motorul creşterii cifrei de afaceri, care după primele nouă luni ale anului trecut ajunsese la 165 de milioane de euro, în creştere de 16% faţă de perioada similară din 2010. "Creşterea susţinută a exporturilor Arctic este rezultatul unei strategii punctuale, o decizie luată din 2009", declară Monica Iavorschi, director general al Arctic, în vârstă de 36 de ani. Pentru a susţine această strategie, compania a continuat investiţiile în fabrica argeşeană, "atât pentru creşterea capacităţii de producţie, dar şi pentru extinderea şi diversificarea gamei de produse". Investiţiile totale ale grupului turcesc au ajuns la 67 de milioane de euro, iar rezultatele nu au întârziat să apară, iar după o creştere de 5% a exporturilor în 2009, vânzările de peste hotare au fost în 2010 mai mari cu 18%, iar în 2011, conform estimărilor, cu circa 20%, peste aşteptările pe care oficialii companiei le aveau la începutul anului trecut.

Compania, care a recrutat anul trecut peste 100 de oameni, personalul depăşind 2.500 de angajaţi, este una dintre cele mai importante unităţi de producţie a grupului din întreaga Europă. De pildă, spune Monica Iavorschi, "ca urmare a cererii de produse sofisticate de pe pieţele externe", anul trecut la Găeşti au fost produse pentru prima dată aparate frigorifice care înglobează funcţii şi specificaţii complexe, cum sunt clasa energetică A, sistemul de congelare No Frost sau controlul electronic. "Arctic este singura companie din cadrul grupului Arçelik care deţine o linie de producţie a congelatoarelor orizontale, fiind furnizor unic pe acest segment de produse pentru întregul grup", completează Iavorschi. Frigiderele, congelatoarele, aragazurile Arctic se vând în 53 de ţări, principalele pieţe fiind Turcia, Polonia, Spania, Franţa.

Aşe se face că Arctic şi-a bifat anul trecut un consistent plus la capitolul cifrei de afaceri, deşi vânzările de electrocasnice mici, o piaţă estimată de Iavorschi la 300 de milioane de euro, au fost în linie cu evoluţia economică a ţării, care a crescut cu circa 2%. Tot ea estimează că dacă puterea de cumpărare ar creşte, piaţa s-ar putea dubla cu lejeritate. Pe de altă parte, compania nu a avut anul trecut parte de surprize neplăcute mai cu seamă pentru că pieţele care au avut cel mai mult de suferit nu deţin o pondere importantă în exporturile companiei.

Sunt însă şi companii care îşi măsoară altfel succesul anului trecut, dar susţin cu la fel de multă tărie că anul trecut a fost cel mai bun al companiei. "2011 s-a remarcat printr-o recunoaştere senzaţională a brandului Rom prin campania Rom American", declară Gabriela Munteanu, marketing director la Kandia Dulce. Ea adaugă că recunoaşterea mărcii a depăşit graniţele ţării. Adrian Boţan, creative partner McCann Erikson România, compania care a dezvoltat campania Rom American, spune că marca de ciocolată era deja extrem de cunoscută şi avea avantajul de a nu fi comunicat nimic până în acel moment. "Teoretic, puteam spune orice, însă am ales să respectăm trecutul Rom şi, mai mult de-atât, să facem referire la el", povesteşte Boţan. Motiv pentru care, spune tot el, şi-au făcut munca mai dificilă, pentru că au ales în mod conştient să limiteze creativitatea. Or, consolidarea unei mărci este mai dificilă decât, de pildă, o lansare, aşa cum "e mai uşor să flirtezi decât să fii căsătorit". De altfel, această campanie a atârnat destul de greu şi la bilanţul anului trecut pentru compania McCann Erickson, Adrian Boţan spunând că "2011 a fost anul în care s-au aliniat planetele pentru noi". Pe lângă clienţii importanţi câştigaţi în portofoliul companiei (precum coordonarea a 23 de ţări din Europa Centrală pentru Coca-Cola şi contul Bite pentru ţările baltice), grupul de comunicare s-a scăldat într-o ploaie de premii, multe dintre ele premiere pentru o agenţie din România - cum sunt desemnarea Kandia Dulce ca Brandul Anului la Eurobest şi premiile pentru brandul Rom la Eurobest şi Epica.

Trăgând linie şi adunând, se vede cu ochiul liber că nici măcar greutăţile din prezent nu-i pot împiedica pe unii dintre oamenii de afaceri să profite la maxim de ceea ce le oferă prezentul. Metodele sunt variate, dar au un punct comun: încrederea.

Paginatie:

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
Iustin Paraschiv,
Ilan Laufer,
Arctic,
/cover-story/2011-cel-mai-bun-an-cine-au-fost-cei-care-au-doborat-toate-recordurile-in-timp-ce-altii-dadeau-faliment-9164144
9164144
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.