2011, cel mai bun an. Cine au fost cei care au doborât toate recordurile în timp ce alţii dădeau faliment

Autor: Ioana Mihai, Razvan Muresan Postat la 22 ianuarie 2012 372 afişări

Clienţi mai mulţi, profit mai mare, vânzări mai mari. În vreme ce pentru alţii aceste ţinte par imposibile în prezent, câţiva antreprenori şi companii declară că pentru ei 2011 a fost cel mai bun an.

Tot la capitolul planurilor pentru acest an, pe lista antreprenorului român figurează şi intrarea pe piaţa rusă, care ar urma ca din acest an să permită importurile de carne de porc din România. Or, pentru creşterea porcilor, tânărul om de afaceri are planuri mari. A început un amplu proiect de investiţii pentru popularea platformelor de la Oltchim, la Suinprod Băbeni, nefolosite până în a doua parte a anului trecut. În prezent este funcţională o singură hală (cu 13.000 de porci), iar în viitor, spune încredinţat Paraschiv, vor fi 11. De fapt, până la sfârşitul primului trimestru ar urma să se încheie o investiţie cu o valoare de 4 milioane de euro cu fonduri europene. Una peste alta, anul trecut, antreprenorul prahovean a investit nu mai puţin de şapte milioane de euro în fermele de pui, în creşterea capacităţilor de producţie de lângă Mizil (Prahova) şi în modernizarea fermei de porci Suinprod Băbeni.

Iustin Paraschiv crede că 2011 a fost un an de graţie pentru întreaga industrie alimentară, referindu-se mai cu seamă la agricultură şi zootehnie. Consideră că dacă lucrurile continuă pe acelaşi făgaş ca şi până acum, în scurt timp - circa cinci ani - România ar putea înregistra o creştere fabuloasă a sectorului zootehnic. Acelaşi făgaş înseamnă susţinerea nivelului de subvenţii (aşa-numitul "Ajutor de bunăstare") pentru crescătorii de animale - atât cât e, deoarece, "chiar dacă nu e de ajuns, cred că sunt limitări". Iustin Paraschiv spune că ştie despre existenţa mai multor proiecte de investiţii în ferme de creştere a animalelor, numai că întreprinzătorii le menţin în stadiul de "dosar" din pricina instabilităţii din ultimii ani.

Tânărul n-are însă nicio ezitare şi întăreşte în repetate rânduri că agricultura este cel mai bun domeniu în care se poate investi acum în România. "Cred că în viitor alimentele româneşti vor face diferenţa şi că în domeniul agricol se pot face cele mai bune afaceri. În acest moment suntem singurii care avem un lanţ atât de complet", spune Paraschiv. Firmele lui cresc pui, vite, porci, pe care le hrăneşte cu furajele produse de alte firme din grup, procesează (şi vinde) carnea, iar mezelurile ajung în ultima verigă din lanţ - cele peste 100 de magazine din reţeaua Ana şi Cornel, prin care se vând 60% din mărfuri. "Nu depindem de retaileri şi, dacă nu am fi avut propriile magazine, nu m-aş fi putut dezvolta aşa."

Un lucru la care a fost însă mereu foarte atent a cântărit la fel de greu în balanţă, din perspectiva dezvoltării afacerilor. "Foarte mulţi români au făcut greşeala de a se lăsa îmbătaţi de mireasma banilor oferiţi cu lejeritate în trecut de bănci şi au făcut investiţii proaste", spune Paraschiv, care a căutat mereu să nu crească gradul de îndatorare "şi, mai ales acum, ar fi o prostie să luăm un investitor". Ultima ofertă de preluare a afacerilor a primit-o în urmă cu mai bine de jumătate de an, dar, argumentează el "sunt tânăr, am 30 de ani, sora mea are 28 de ani (care se ocupă de firma Ana şi Cornel - n.red.) şi pentru asta ne-am pregătit. Nu vrem să ieşim din afaceri"

Paginatie:

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
Iustin Paraschiv,
Ilan Laufer,
Arctic,
/cover-story/2011-cel-mai-bun-an-cine-au-fost-cei-care-au-doborat-toate-recordurile-in-timp-ce-altii-dadeau-faliment-9164144
9164144
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.