Cezar Rapotan era unul dintre multii intreprinzatori din Galati la sfarsitul anilor ‘90 si depindea de cumparatorii de la Sidex (Arcelor Mittal Galati): “Am vrut sa scap de asteptarea cu sufletul la gura a zilelor de salariu de la Sidex si m-am extins in toata tara, in special la sud, chiar daca am fost avertizat ca nu voi reusi”, spune Rapotan. Dupa extinderea nationala, a inceput in 2005 extinderea in regiune, la Chisinau, iar in iunie 2006 a cumparat Budmax, unul din primele trei companii de pe piata business-to-business a materialelor de constructii din Ucraina. Si Rapotan vrea sa repete reteta de expansiune in Serbia si Bulgaria.

Daca Rapotan a mizat pe expansiune, celalalt vizionar roman din domeniul materialelor de constructii a mizat pe concept. Ioan Ciolan, fondatorul lantului de magazine Ambient, a intrat in afaceri la inceputul anilor ‘90 si s-a gandit de la inceput ce sa faca pentru a nu concura direct retelele clasice de bricolaj - Praktiker, Bricostore - care urmau sa vina mai tarziu pe piata. “Modelul de business al lui Ioan Ciolan a fost unul dintre cele mai complexe, deoarece pe langa do-it-yourself clasic, ofera si o gama completa de servicii pentru client”, spune Codrut Pascu. Asadar, Ciolan s-a gandit ca un cumparator sa poata gasi in acelasi loc tot ce are nevoie pentru construirea, utilarea, finisarea, decorarea si intretinerea unei locuinte. Cu ce a riscat? “Marile retele internationale ar fi putut veni pe piata inainte ca Ambient sa fie un brand cunoscut pe piata, si atunci sansele de crestere ar fi fost mai mici”, considera Ioan Ciolan.

Daca retailul a fost o reteta de succes, alimentarea acestuia a fost de asemenea o reteta sigura pentru antreprenorii care au incercat-o. Joe, Albalact, European Drinks si Jolidon sunt companiile care au mizat pe productie. Joe, fabrica de napolitane ridicata de omul de afaceri banatean Florentin Banu si vanduta ulterior grupului Nestlé cu 10 milioane de dolari, a fost una dintre primele incercari in domeniu (la inceputul anilor ‘90, Banu producea napolitanele intr-un garaj si le vindea din sufrageria unui vecin). Albalact, in schimb, este o poveste mai asezata - cel mai mare risc pe care si l-a asumat Raul Ciurtin, directorul companiei, a fost renuntarea la cariera de medic pentru a deveni om de afaceri. Insa marele pariu a fost intrarea pe o piata mai mult decat concurentiala, unde mari companii europene, precum Friesland sau Danone, faceau regulile. Deocamdata, Albalact este in top trei al companiilor din domeniu si spera ca Zuzu si Fulga, principalele ancore ale Albalact, sa il mentina aici.

Probabil cel mai complex model de afaceri dezvoltat in domeniul bunurilor de larg consum este cel al fratilor Micula, European Drinks & Foods. Ioan Micula, coproprietar al grupului, considera ca valoarea grupului atinge acum aproape 1,5 miliarde de euro. “European Drinks este un fel de BASF ai industriei de bunuri de consum din Romania (aluzie la grupul german care produce de la mase plastice pana la produse alimentare ecologice si extractie de petrol - n.red.)”, spune Codrut Pascu. Complexitatea grupului l-a si aparat de concurenta, cel putin pana acum. “Este un business extrem de integrat, ceea ce momentan le ofera foarte multe sinergii, dar intre timp a crescut foarte mult (ramificandu-se spre televiziune, real estate, hoteluri) si devine dificil de gestionat”, mai spune Pascu. Florin Andronescu, fondatorul Flanco si al companiei de credite de consum Credisson, admite ca nevoia l-a impins spre o idee care a revolutionat piata: “Am simtit ca piata va cere consumer finance inca de cand am infiintat Flanco, in 1992, iar nevoia creditului de consum a inceput din 1994, cand faceam creditari foarte mici, pe trei luni, din fonduri proprii”. Primele credite de consum din Romania erau de fapt niste facturi catre consumatori platibile in trei pana la sase rate lunare. De fapt, Flanco lua credite pentru stocuri, vanzarile mergeau repede datorita ratelor, ramanea un disponibil de numerar din care se creditau clientii si si asa mai departe. Prima constatare si cea mai importanta facuta de Florin Andronescu a fost ca romanii erau foarte buni platnici: “Creditele se plateau la timp si, deoarece conceptul era cost-consuming - dadeam din propriul buzunar pana se intorceau banii, iar perioada aceea de inflatie nu era deloc potrivita - am inceput sa tatonam terenul pentru a gasi o banca sa intre cu noi in acest concept”.

Prima banca le-a raspuns abia in 1998 - fosta RoBank (actuala OTP), dupa care au continuat cu Libra Bank si apoi Banca Tiriac. S-a ajuns la creditari pe 12 luni, iar in 2002 creditarea a iesit din Flanco si a devenit o afacere separata, Credisson. In 2002 s-a simtit rezultatul: volumul de vanzari a fost de 40 de milioane de euro, fata de 12 milioane maxim in ceilalti ani. Pasii urmatori au fost creditul cu buletinul si vanzarea companiei in 2005. “Cand francezii de la Cetelem au venit sa se uite indeaproape la Credisson pentru a o cumpara, au ramas uimiti de cat de mult semana modul nostru de lucru cu al lor”, spune Florin Andronescu. “Consider ca am creat un concept de business prin care am creat o noua piata, dat fiind ca acum functioneaza zeci de IFN-uri”.