IBM face eforturi sustinute ca sa dezvolte aceasta tehnologie, care ar putea fi disponibila comercial pana in 2012, dupa cum spune Ross. Ea recunoaste ca mai sunt inca multe de rezolvat pentru perfectionarea tehnologiei nanofirelor. Firele in forma de ciuperca din laboratorul ei arata acum ca un fel de bonsai. Ca sa poata furniza acel tip de performante de comutare de care au nevoie producatorii de cipuri, cercetatorii trebuie sa-si dea seama cum sa le faca astfel incat suprafetele lor sa fie perfect regulate. Mai mult, trebuie dezvoltate tehnici ca sa faca aceste nanofire sa se comporte ca semiconductoarele. IBM are in vedere si idei cu risc mai ridicat, ca "origami de DNA", un proces dezvoltat de Paul W.K. Rothemund, specialist in computere la Institutul de Tehnologie California.

Tehnica presupune forme arbitrare bi- si tri-dimensionale, prin controlarea modului in care se structureaza un lant de ADN viral cu multiple ramificatii mai mici. Se poate astfel da nastere la diverse formatiuni, de la triunghiuri si patrate de dimensiuni nanometrice pana la forme mai elaborate, ca fete zambitoare sau chiar o harta aproximativa a Americii de Nord.

Aceasta descoperire ar putea conduce intr-o buna zi la o aplicatie in care astfel de forme de ADN sa fie folosite pentru a crea un fel de schela, la fel cum panourile de lemn sunt acum folosite la turnarea structurilor de beton. Formele de DNA ar putea fi folosite pentru a concentra mai bine acele nanoparticule de aur care sa fie apoi folosite pentru cultura de nanofire. ADN-ul ar fi folosit doar pentru a alinia circuitele si apoi ar fi distrus de temperaturile ridicate care se degaja in procesul de fabricare a cipurilor.

La Intel exista un interes ridicat pentru construirea de comutatoare FinFET, dar si pentru a gasi modalitati de a integra cu siliciul diverse materiale semiconductoare sau de a explora posibilitatea folosirii de materiale ca grafenul sau nanotuburile de carbon, din care compania a facut deja prototipuri de comutatoare de 1,5 nanometri in diametru, dupa cum spune Mayberry. Noile materiale beneficiaza de o mobilitate mai mare a electronilor, care ar putea permite tranzistori mai mici si mai rapizi decat cei care pot fi facuti din material siliconic. "La o dimensiune atat de mica apare problema cum sa faci conexiunea in interiorul tubului", spune el. "Nu depinde doar de cat de bine functioneaza acest nanotub in sine, ci si de cum il integrezi intr-un sistem".

Date fiind problemele pe care fiecare tehnologie de producere a cipurilor le are de

infruntat, dar si declinul abrupt al investitiilor din acest sector, este destul de tentant sa sugerezi ca tendinta "mai mic, mai rapid, mai ieftin" e pe punctul de a o lasa mai moale, daca nu chiar e pe cale sa se opreasca. Numai ca, dupa cum sugereaza Mayberry, aceasta industrie a gasit mereu o cale de a-i surprinde pe sceptici.