Conform recomandărilor Consiliului European, preluate de Banca Mondială în raport, noile state membre ale UE ar avea deja programul de acţiune gata făcut de Bruxelles. Pe de o parte, li se recomandă să flexibilizeze şi mai mult piaţa muncii, pentru a facilita creşterea ocupării şi mobilitatea mâinii de lucru; să investească în programe de educaţie care să faciliteze căpătarea sau recăpătarea locurilor de muncă; să investească mai mult pentru ameliorarea calităţii şi atragerea mai multor tineri în învăţământul secundar şi terţiar; să transforme fenomenul de "brain drain" (emigraţia celor calificaţi) în "brain rental" (închirierea de competenţe din străinătate şi găsirea de stimulente pentru atragerea înapoi a localnicilor care au plecat să lucreze în străinătate); să acorde facilităţi pentru creşterea copilului, astfel încât femeile să aibă acces mai mare pe piaţa muncii.

Pe de altă parte, li se recomandă simplificarea reglementărilor pentru afaceri, a birocraţiei fiscale şi a birocraţiei fondurilor europene, privatizări - inclusiv în monopolurile din energie şi transporturi, reforma sistemelor de pensii - inclusiv mărirea vârstei de pensionare, scăderea impozitelor pe muncă şi limitarea asistenţei sociale numai la grupurile clar vulnerabile.

Sună foarte cunoscut, ca să nu spunem de-a dreptul că majoritatea sunt reţete dinainte de criză, de fapt părţile din ele care au rămas nebifate de ţările din Est până la declanşarea crizei. De exemplu, în tabelul cu ce e de făcut, vedem că toate cele 10 ţări plus Croaţia au încă de lucru la reforma pieţei muncii, la combătut birocraţia şi la spargerea monopolurilor de stat; şase ţări (inclusiv România) au de lucru cu reforma pensiilor, cinci ţări (nu şi România) au de lucru cu reforma educaţiei şi a protecţiei copilului, iar patru ţări (nu şi noi) au încă probleme cu reforma asistenţei sociale.

Pariul pus de Bruxelles şi de BM are un rezultat incert: ideea că ieşirea din impas depinde obligatoriu de investiţii în educaţie şi inovaţie şi atragerea înapoi a emigranţilor calificaţi implică investiţii pe care nu e clar dacă statele au bani să le pună în practică şi nu e clar dacă sectorul privat are resursele sau dorinţa să le preia el de la stat. Dar de undeva probabil că tot trebuie început.