Randamentele fabuloase ale investiţiilor în lux

Autor: Ioana Mihai-Andrei Postat la 11 decembrie 2015 1073 afişări

Într-o perioadă în care dobânzile bancare tind spre zero, iar valutele au evoluţii surprinzătoare, investiţiile în maşini de epocă, bijuterii, obiecte de artă sau timbre se dovedesc a fi cele mai profitabile. În ultimii zece ani a crescut numărul persoanelor care aleg să parieze pe astfel de astfel de investiţii, iar randamentele sunt fabuloase, de doi sau chiar trei digiţi.

Randamentele fabuloase ale investiţiilor în lux

Iar dacă mulţi proprietari de pietre preţioase sunt extrem de ataşaţi de aceste bunuri, ele mai au un atu: sunt un etalon al averii deţinute. În 2006, miliardarul Laurence Graff, specializat în comerţul cu bijuterii, a cumpărat diamantul Maharajah, care are 78,1 carate. Piatra nu mai fusese văzută de 50 de ani, pentru că fusese păstrată într-un seif bancar. „Translucenţa, viaţa acestui diamant, este mai presus decât orice altceva am văzut vreodată“, a declarat la acea vreme Laurence Graff. O zi mai târziu a vândut diamantul, pentru o sumă care nu a fost dezvăluită.

Diamantele colorate, un termen tehnic folosit de industria de specialitate pentru pietre preţioase cu nuanţe excepţionale, care sunt mult mai rare decât diamantele albe, constituie investiţii cu randamente chiar mai bune. Astfel, diamantul Mellon Blue, de 9,75 carate, a stabilit un record de preţ pe carat, în cadrul unei licitaţii organizate la New York anul trecut, fiind vândut pentru 32,6 milioane de dolari.

Cele mai multe vânzări de pietre preţioase nu au totuşi loc în cadrul licitaţiilor, astfel încât este greu de urmărit evoluţia preţurilor. Însă există o organizaţie, The Fancy Color Research Foundation, care înregistrează valoarea tranzacţiilor de-a lungul întregului lanţ pe care îl parcurg pietrele preţioase, iar informaţiile oferă o imagine de ansamblu relevantă. Una peste alta, valoarea diamantelor roz, galbene şi albastre s-a apreciat pe parcursul ultimilor zece ani cu 167%, conform indexului The Fancy Color Research Foundation.

Cei care vor să investească în diamante au mai multe soluţii. Pe de o parte pot cumpăra pietre preţioase şi apoi să achite suplimentar pentru depozitare şi asigurare, sau, pe de altă parte, pot investi în companiile de profil, pentru că sunt instituţii specializate în acest tip de investiţii. De pildă, Singapore Diamond Investment Exchange şi Investment Diamond Exchange din Los Angeles au un parteneriat cu băncile şi pun la dispoziţia clienţilor servicii de evaluare, cumpărare şi certificare a pietrelor preţioase. Sunt şi firme de asset management, ca Diamond Capital Fund, care tranzacţionează acţiuni în magazinele tradiţionale care vând diamante. Sciens Colored Diamond Fund, aflat în proprietatea investitorului John Rigas, a investit în diamante de culori neobişnuite – roşii, roz, albastre, verzi, portocalii şi galbene – care au fost cumpărate direct de la mine pentru investitori, fie ei persoane fizice sau instituţii. „Din 1950, preţul diamantelor în care investim nu a scăzut niciodată“, spune Mahyar Makzani, co-managing director la Science Colored Diamond Fund.

Totuşi investiţiile în diamante prezintă o serie de particularităţi. Spre deosebire de aur, preţurile se stabilesc în mod diferit, astfel încât valoarea unui carat poate diferi de la o piatră la alta. Internetul a adus o mai mare transparenţă în ce priveşte valoarea şi tranzacţiile cu diamante, dar nu există un index standardizat care să poată clasifica miile de niveluri de calitate ale diamantelor, care sunt preţuite în funcţie de tăietură, de carate, de culoare şi claritate.

Ehud Arye Laniado, expert în diamante cu reşedinţa în Monaco, este de părere că volumul mare de informaţii legat de piaţa pietrelor preţioase va produce o transformare a acestei pieţe. „Un sistem de evaluare perfect transparent va descătuşa oportunităţi nebănuite de investiţii ale celor care nu sunt perfect conştienţi că aceasta este una dintre cele mai profitabile modalităţi de stocare a averilor“, afirmă Laniado, director al firmei Mercury Diamond, care a consiliat Cora International, unul dintre cei mai importanţi bijutieri specializaţi în diamante rare, în achiziţia Blue Moon.

Yana Zaikin, designer de bijuterii de origine rusă şi care locuieşte la Londra, unde a fondat firma Emily H, a observat că în ultimii ani tot mai mulţi dintre clienţii săi foarte bogaţi preferă mai degrabă diamantele în locul aurului, aşa cum făceau până nu demult. „În urmă cu cinci ani, clienţii mei preferau să investească mai degrabă în aur decât în bijuterii cu pietre preţioase. Dar fluctuaţiile de curs valutar i-au determinat să îşi schimbe optica, devenind tot mai interesaţi de diamante. Unii păstrează bijuteriile în seif, dar cei mai mulţi preferă să le poarte. Un client a cumpărat trei briliante identice pentru trei inele, fiecare dintre acestea fiind ţinut în câte o locuinţă - la Palm Beach, la Londra şi la New York“, povesteşte Yana Zaikin.

Paginatie:

Urmărește Business Magazin

/analize/randamentele-fabuloase-ale-investitiilor-in-lux-14915704
14915704
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.