Medicamente made in Romania. Cine sunt marii producatori?

Autor: Razvan Muresan Postat la 26 ianuarie 2011 3154 afişări

Romania a devenit in ultimii ani un punct de atractie pentru multinationalele producatoare de medicamente. Desi mai e loc pentru granzi, afacerile celor care au ales Romania prospera, iar exporturile cresc in fiecare an. BUSINESS Magazin a cautat sa afle cine sunt cei care fabrica medicamente in tara noastra si care e potentialul dezvoltarii unor astfel de afaceri in anii urmatori.

Dragos Damian, CEO al Terapia-Ranbaxy, cel mai mare producator de generice din Romania dupa cifra de afaceri, cu fabrica de medicamente la Cluj-Napoca, apreciaza ca valoarea exporturilor se ridica pentru anul 2010 la 100-150 de milioane de euro.

"Fara discutie, a fost sansa producatorilor romani de a fi integrati in multinationale. Daca ne uitam la producatori cum sunt Antibiotice, detinut in majoritate de stat, si Labormed, al carui proprietar e un fond de investitii, toate aceste companii incearca sa se extinda pe piete externe", spune Damian. Cu alte cuvinte, in ziua de azi ideea de a vinde doar in piata ta nu mai exista. "Automat te plafonezi si risti sa te stingi." Insa cat timp Romania are un pret minim european pentru medicamentele vandute, o parte mult mai consistenta o reprezinta reexporturi sau exporturi paralele. Practic, medicamentul ajunge in Romania la cel mai mic pret de pe continent, de unde pleaca in alta tara ca sa se vanda pe mai multi bani. "Asta confirma ceea ce spun alte asociatii ale producatorilor, cum ca se exporta in draci din Romania catre tari care isi permit sa plateasca mai mult pe aceste medicamente", completeaza Damian.

Situatia a ajuns atat de trista incat se reexporta chiar si generice, toate astea pentru ca Ministerul Sanatatii a insistat ca doctoriile sa se comercializeze in Romania la cele mai mici preturi din Europa, ba, mai mult, sa plafoneze pretul genericului la pretul inovatorului, adica 65%, chiar daca pretul inovatorului era deja scazut. Exista intr-adevar o crestere a exporturilor, ceea ce inseamna ca se echilibreaza balanta, dar de mentionat e faptul ca banii pentru exporturi se incaseaza intre trei si treizeci de zile. Asa se face ca multi producatori nici n-o sa mai fie interesati sa vanda in Romania si asta strict din punctul de vedere al incasarii. Damian il numeste "paradox": producatorii romani vand din ce in ce mai mult la export si din ce in ce mai putin in Romania, unde banii pe medicamente se deconteaza dupa mai bine de noua luni. In schimb, vin din ce in ce mai multe produse din import, care, culmea, desi sunt mai scumpe, se vand foarte bine in Romania. E firesc sa ne intrebam atunci pe cine scoate din criza consumul de medicamente din Romania.

Cat timp banii de la statul roman vin dupa noua luni, exportul de medicamente a devenit mijlocul prin care producatorii isi imbunatatesc fluxul de numerar.

Totusi, nevoia de medicamente din tara este totusi mare si de aceea nicio multinationala nu va pleca prea curand din Romania. Evident, in topul oraselor unde se produc medicamente se afla Capitala. Fabrica Labormed este prima investitie de tip greenfield din industria de profil din Romania, in valoare de 19 milioane de euro in 2007. La momentul preluarii Labormed de catre fondul de investitii Advent International, unitatea de productie era deja functionala. Suprafata construita este de aproximativ 10.000 mp, din care o treime este ocupata de zona de productie si depozitare. La fabrica Labormed lucreaza 230 de angajati in operational, iar capacitatea de productie a fabricii, pe trei schimburi, este de 60.000.000 unitati comerciale pe an. Portofoliul Labormed totalizeaza 216 de produse, dintre care 162 pentru piata interna, restul de 25% adresandu-se pietei externe. Cel mai de succes produs al companiei pe piata externa este Prostacare plus, pe aria de urologice din Polonia.

"Romania poate avea un potential mare in atragerea investitiilor de orice natura in momentul in care isi va imbunatati politica de stimulente pentru atragerea investitiilor", declara Stephen Stead, CEO al Labormed. In sfera productiei de medicamente este necesar sa-si eficientizeze birocratia locala in ce priveste reglementarile industriei farmaceutice. Stead spune ca "liniile directoare si recomandarile trebuie folosite ca atare si nu ca norme, cat timp exista legi care restrictioneaza activitatea companiilor in loc sa le ofere sprijin si coordonare ca sa devina mai competitive pe plan european si regional".

Tot in Bucuresti functioneaza si singurul spatiu de productie al liderului pietei, grupul sanofi-aventis Zentiva. Capacitatea anuala de productie este de peste o suta milioane de unitati, adica mai bine de doua miliarde de tablete. Una din opt cutii de medicamente distribuita la nivel national este produsa in fabrica grupului din Romania. De asemenea, aproximativ 70% din volumul total de medicamente sanofi-aventis comercializat pe piata autohtona este fabricat in facilitatea de productie din Bucuresti.

Paginatie:

Urmărește Business Magazin

/analize/industrie/medicamente-made-in-romania-cine-sunt-marii-producatori-7909061
7909061
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.