Un alt curent despre care vorbeşte Damian este protecţionismul, chiar şi în Uniunea Europeană existând ţări care îşi protejează deopotrivă consumatorii şi producătorii. „E greu, dar autorităţile pot fi mai ferme în ce priveşte aplicarea unor directive ce pot fi dăunătoare ţării respective, iar Polonia a făcut asta.„

În plus, semnalează Damian, un exemplu este chiar şi măsura luată de ministrul economiei, Varujan Vosganian, de a nu aplica o recomandare a Uniunii Europene în ce priveşte industria tutunului, care în România angajează peste zece mii de oameni; câteva sute lucrează chiar în cele trei fabrici pe care producătorii le au în ţară. Numai în ultimii ani au fost investiţi peste 65 de milioane de euro în extinderea fabricilor celor trei producători de ţigarete, iar România s-a transformat într-un exportator net de ţigarete, miliarde de pachete ajungând la fumători de peste hotare.

STRATEGIE VS. PREDICTIBILITATE.

Bogdan Belciu spune că deşi România rămâne în continuare o piaţă foarte atractivă pentru producţie locală, „concurăm într-o piaţă globală şi în unele cazuri este mai eficient să produci în altă parte unde sunt deja instalate tehnologii performante, capacitatea este excedentară, sau poziţia este mai bună din punct de vedere al accesului la piaţa regională de distribuţie, logistica fiind un element de cost relevant, etc„.

Reprezentantul PwC se aşteaptă ca România să continue să fie o destinaţie foarte atractivă pentru producţie, graţie amplasării strategice atât pe axa est-vest, cât şi pe axa nord-sud. Totuşi, adaugă Belciu, „nu trebuie să uităm că alinierea la standardele europene a însemnat şi va însemna o creştere a salariilor care trebuie susţinută prin creşterea productivităţii, că disponibilitatea şi buna pregătire a forţei de muncă sunt foarte importante, că infrastructura are un rol cheie şi mai avem multe de făcut în acest sens„.

Aliz Kosza enumeră şi alţi factori care duc la închiderea unităţilor de producţie locale, iar lipsa de predictibilitate are un rol esenţial. „La momentul când au intrat în ţară, cele mai multe companii au făcut-o în baza unor cercetări din care rezulta că salariile sunt relativ mici, forţa de muncă este calificată şi că piaţa nu este nici pe departe saturată, deci că este nevoie de produsele lor.„ Însă după ce au început activităţile în România, cei mai mulţi investitori au constatat că fiscalitatea a crescut constant, cel mai adesea peste noapte, că salariile au crescut şi ele, că mulţi români bine calificaţi au plecat să muncească în străinătate, că împrumuturile de la băncile de aici sunt foarte scumpe, ceea ce face implicit ca finanţarea afacerilor să fie dificilă, ducând la costuri de producţie mari.

Şi peste toate astea, puterea de cumpărare a românilor scade constant. „În astfel de condiţii, respectivele companii nu doar că nu ajung la profitul planificat, dar chiar înregistrează pierderi, iar pierderile trebuie stopate. Cum? Adesea prin relocarea în ţări unde condiţiile sunt mai prielnice„, spune Kosza. Pe de altă parte, unele companii au propriile lor slăbiciuni: nu au o strategie de brand clară, iar adesea nu au o strategie integrată.

Ea dă şi un exemplu: cu o poziţionare şi strategie corecte, Coca-Cola a reuşit să construiască o marcă puternică în segmentul de apă. „Un redesign de logo nu este suficient ca să faci faţă concurenţei şi degeaba are produse de calitate, dacă nu comunici suficient cu consumatorii. Ei (reprezentanţii Coca-Cola - n.r.) au făcut paşii şi investiţiile necesare în această direcţie. Dar companiile care nu procedează astfel, mai cu seamă în condiţii dificile, nu au nicio şansă să reziste concurenţei şi vrând-nevrând trebuie să se retragă de pe piaţă.