Cum au ajuns doi asistenţi medicali din Botoşani milionari în euro

Autor: Ioana Mihai-Andrei Postat la 21 iunie 2013 22027 afişări

Antreprenorii Doina şi Iulian Căzăcuţ din Botoşani au construit de la zero Doly-Com, cea mai mare firmă care ambalează carne proaspătă în România. Au clădit un abator, o marcă într-un domeniu în care produsele se numesc, generic, „carne" şi îşi pun mărfurile nu numai pe rafturile magazinelor din ţară, ci şi în alte ţări. Cât a contat flerul şi ambiţia în ecuaţia acestei afaceri?

După 1 ianuarie, povesteşte botoşăneanul, a ales să investească într-o nouă unitate de abatorizare, tranşare şi ambalare, care a fost finalizată în 2009. Iar în perioada 2010-2012, Doly-Com a cheltuit anual sute de mii de euro pentru achiziţia de utilaje foarte performante. „Avem, de pildă, o etichetă specială care este plasată direct pe produs, sub ambalaj, pentru a nu putea fi schimbată„, explică Iulian Căzăcuţ. Astfel, indiferent ce altă etichetă este lipită pe ambalaj, în momentul în care pachetul este desfăcut, cumpărătorul poate vedea clar termenul de valabilitate şi alte informaţii - de la numele producătorului şi până la ziua ambalării produsului. Toată carnea tranşată pe care o vinde este fie marcă proprie pentru reţelele de magazine, fie sub numele Carpathian Beef, marcă dezvoltată de Doly-Com, în lanţurile Carrefour şi Metro. 30% din cifra de afaceri a companiei se datorează exporturilor în Suedia, Austria şi Franţa.

De fapt, tocmai poziţia de furnizor pentru reţelele moderne de magazine a fost un motor important în dezvoltarea firmei. „Prin 2003, am fost la magazinul Metro din Iaşi, la raionul de carne, am luat un număr de telefon şi am trimis oferta pe fax„, îşi aminteşte antreprenorul. A fost listat de probă în magazinul reţelei germane din Suceava, apoi la Bacău, câteva luni mai târziu şi-a pus mărfurile şi pe rafturile magazinului din Braşov, iar în doi ani acoperise deja toată ţara. „Pentru listarea la Carrefour a fost nevoie de un audit din partea unui veterinar, iar acum lucrăm cu toate magazinele din România."

DINCOLO DE PUNCTELE DE DESFACERE ASIGURATE DE REŢELELE MODERNE, acestea i-au dat şi direcţia pe care trebuia s-o urmeze ca să se dezvolte. La început magazinele îşi ambalau singure carnea în caserole, dar la un moment dat, îşi aminteşte antreprenorul, „Metro voia să primească totul ambalat şi ne-am gândit că ne trebuia o identitate; o agenţie ne-a propus numele Kravys, care în sanscrită înseamnă «carne»„. Câţiva ani mai târziu însă, Căzăcuţ şi-a văzut produsele în magazinele austriece şi s-a gândit că numele nu ducea în niciun fel cu gândul la România. Prin urmare a demarat un proces de rebranding pentru carnea de vită, vândută acum exclusiv sub numele Carpathian Beef, nume pentru care Doly-Com a lucrat cu o agenţie ieşeană.

Conform lui Căzăcuţ, firma sa este prima care a pus pe piaţă carne ambalată în atmosferă controlată şi dă şi detalii: „Se scoate aerul, este înlocuit cu oxigen (80%) şi dioxid de carbon (20%), iar astfel creşte termenul de valabilitate al cărnii cu câteva zile, carnea fiind vie în permanenţă„. Inspirat de francezi, botoşăneanul a pus în aplicare şi un sistem de trasabilitate al mărfurilor astfel încât să poată fi identificat de la ce animal provine o bucată anume de carne. „Am investit şi într-un utilaj de porţionare la gramaj fix, care are patru camere ce scanează carnea şi o poate tăia corespunzător."

În 2007 botoşănenii au cumpărat o unitate de producţie de semipreparate la Tunari, lângă Bucureşti, pentru că aveau nevoie de un punct de lucru în partea de sud a ţării, în care este concentrat circa jumătate din consumul ţării. În fabrica din Tunari, pe care a renovat-o din temelii, Doly-Com produce cârnaţi, carne tocată şi mici, care înseamnă cam 20% din cifra de afaceri; este însă o afacere sezonieră, cu vânzări care durează din mai până în septembrie; pe perioada iernii se menţine interesul cumpărătorilor doar pentru carnea tocată, vândută sub brandul Kravys şi sub mărcile proprii ale retailerilor. Special pentru sezonul cald, Doly-Com vinde sub marca Kravys şi produse pentru grătar, marinate şi condimentate. Producătorul estimează că în perioada mai-septembrie va pune pe piaţă aproximativ 2.000 de tone de produse pentru grătar.

Paginatie:

Urmărește Business Magazin

/analize/industrie/cum-au-ajuns-doi-asistenti-medicali-din-botosani-milionari-in-euro-10996519
10996519
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.