„Dorinţa de a deveni proprietar este, deci, una pur subiectivă şi alimentată de concepţia tradiţională conform căreia te împlineşti în viaţă când te căsătoreşti, ai copii şi te aşezi la casa ta„, spune şi Daniel Crainic, directorul de marketing al imobiliare.ro, sugerând că împlinirea socială e condiţionată de statutul de proprietar. În piaţă se observă că, în suficiente cazuri, părinţii fac presiune asupra copiilor să devină proprietari: argumentul economic suprem e acela că plăteşti o rată, dar la final te alegi cu o proprietate. Crainic spune că scenariul indus este adevărat, doar că acea proprietate va avea după 30 de ani, la finalizarea creditului, o valoare greu de estimat. Totuşi, contextul economic actual, dar şi cel social - mobilitatea mai mare a tinerilor, starea de adolescenţă prelungită, întemeierea unei familii la o vârstă mai înaintată - amână momentul deciziei de a deveni proprietar.

Dreptul la proprietate privată există de puţin peste 20 ani în România, o perioadă de timp „aproape insignifiantă„ pentru formarea unei mentalităţi a unei naţiuni, spune Adrian Crivii, proprietarul Darian, companie de evaluare. El observă că dorinţa de a deveni proprietar încă există la nivel naţional, însă nu e suficientă: „În anii ’90 însuşirea de bunuri şi proprietăţi a fost o reacţie normală la trecutul nostru, ca naţiune. Reacţia s-a transformat în timp într-un raţionament economic: proprietatea înseamnă siguranţă, atât pe moment, cât şi pe viitor„. Există şi opinii diferite. Unele voci spun că nu e vorba doar de mentalitate, ci mai ales de nevoie. Gabriel Bozian, proprietar al agenţiei imobiliare ABB United, spune că la dorinţa de a deveni proprietari contribuie sentimentul „tipic românesc„ de nesiguranţă - „într-un viitor economic mai bun, într-o protecţie socială reală".

La fel explică şi Robert Teodorescu, directorul departamentului rezidenţial al agenţiei imobiliare Regatta Real Estate: pentru că pensiile sunt foarte mici, românii nu concep să ajungă la o vârstă înaintată fără să aibă un imobil în propietate; dacă din pensie trebuie să plăteşti chirie sigur nu vei mai avea din ce supravieţui. „Părinţii au mentalitatea de a le lăsa copiilor ceva, iar acel ceva se cheamă casă. Nu dai dovadă că ai făcut prea multe în viaţă dacă nu laşi în urmă o locuinţă„, rezumă Traian Stancu, care arată şi spre curajoşii care nu ţin cont de regulile impuse de societate şi aleg un stil de viaţă complet pe dos: „Văd foarte multe familii care au ocazia să locuiască cu chirie în imobile noi. Să te muţi la fiecare doi ani într-o locuinţă nouă e ceva senzaţional pentru cineva care acceptă acest stil de viaţă."

CHIRIAŞII ŞI SLOGANUL LOR „TRĂIEŞTE CLIPA".Pentru că stă cu chirie, Andrei îşi permite să dea banii pe lucrurile care îl pasionează. Şi-a cumpărat bicicletă de aproape 2.000 de euro şi pleacă în fiecare weekend din Bucureşti pentru că bugetul îi permite. În cinci ani a locuit la Universitate, în Rahova, la Stadionul Naţional şi acum în Militari, deci şi în centru, şi în zone semicentrale şi cartiere. În general, chiriaşii care au stat în centru se lasă mai greu convinşi să cumpere la periferie, observă analiştii din piaţă. Bozian observă la clienţii care îi trec prin agenţie că există un anume confort şi chiar prestigiu în a locui în mijlocul oraşului la care mulţi nu sunt dispuşi să renunţe mai ales în condiţiile în care preţurile din blocurile comuniste din centrul oraşului sunt similare cu cele din blocurile noi de la periferie.

Robert Teodorescu de la Regatta spune că viitorii proprietari se comportă invers: blocurile vechi sunt din ce în ce mai mult ocolite de clienţi, dat fiind că nici băncile nu sunt foarte încântate de imobilele vechi şi subevaluează valoarea acestora când trebuie să pună ipotecă pe un astfel de imobil.

Am întâlnit atât de multe probleme atât la chiriaşi, cât şi la cei care închiriază încât uneori mă întreb de ce mai stă lumea cu chirie„, spune Gabriel Voicu, director new-homes division în cadrul Coldwell Banker România. Mulţi dintre proprietari au o listă întreagă de trăsături ale chiriaşilor pe care nu îi acceptă în niciun fel: bărbaţi singuri, femei singure, oameni sub 30 de ani, fumători, studenţi sau posesori de animale de companie. Apoi, chiriaşii se pot trezi peste noapte că trebuie să părăsească locuinţa pentru că proprietarii nu acceptă contracte pe termen lung, majoritatea fiind semnate pe o perioadă de cel mult un an de zile. Consultanţii spun că nu există statistici care să arate numărul de chiriaşi din România pentru că, într-o proporţie foarte mare, contractele nu sunt declarate.

O comparaţie cu ţări precum Germania, de exemplu, arată că în vest există familii care locuiesc de două-trei generaţii cu chirie în acelaşi loc. Asta pentru că activează companii, de cele mai multe ori fonduri de investiţii, care cumpără zeci sau sute de blocuri cu scopul de a le închiria. În România, exemplele de acest fel lipsesc, iar prea curând nu vom vedea astfel de firme activând pe piaţa locală. „Un chiriaş stă în medie un an în acelaşi loc. Tinerii de 20-30 de ani scapă de metehnele trecutului, sunt mai flexibili din punct de vedere economic şi social. Mai trebuie să treacă o generaţie însă ca să se schimbe mentalitatea„, mai spune Voicu, menţionând că factorul declanşator de trecere de la statutul de chiriaş la cel de proprietar se face după întemeierea unei familii sau la insistenţele părinţilor de a plăti o parte din avansul locuinţei copilului.

Andrew Prelea, CEO al Ozone Homes, sintetizează sloganul de viaţă al chiriaşului în celebrul „Trăieşte clipa!„. Totuşi, statutul de chiriaş e mai confortabil decât cel al proprietarului care se întinde mai mult decât îi permite plapuma. Cu alte cuvinte, o rată de 250 de euro la locuinţă înseamnă mai mult decât o chirie de 250 de euro. „Majoritatea oamenilor cumpără ceva ce nu îşi pot permite. Este reţeta dezastrului să nu ţii cont de costurile adiţionale: impozite, lucrări de renovări şi reparaţii şi cheltuieli neprevăzute.

Cei care stau şi aşteaptă fără să ia o decizie, dar analizează între timp toate ofertele, sunt poate cei mai câştigaţi. Asta pentru că nu există niciun indicator care să poată duce curând la creşterea preţurilor.

După cum recomandă Daniel Crainic, directorul de marketing al imobiliare.ro, „dacă e pregătit financiar pentru a deveni proprietar, l-aş sfătui să caute cu răbdare, o locuinţă, pentru că piaţa e plină de oportunităţi; dacă e nesigur de evoluţia veniturilor şi de stabilitatea pe termen mediu pe care i-o oferă situaţia actuală, l-aş sfătui să mai rămână liniştit cu chirie."