Chiriaş sau proprietar - dilema tânărului român

Autor: Razvan Muresan Postat la 02 iunie 2013 12310 afişări

Scăderea la jumătate a preţului la locuinţe şi creditele bancare sprijinite de stat prin programul Prima Casă îi fac pe tot mai mulţi tineri din marile oraşe să se întrebe dacă este sau nu momentul potrivit pentru a-şi cumpăra apartamentul mult visat. De cealaltă parte, îndatorarea timp de 30 de ani şi riscul de a ajunge într-o zi fără serviciu şi poate fără casă mută atenţia înspre chirie, care costă mai puţin şi aduce riscuri mai mici. Cum e mai bine?

Chiriaş sau proprietar - dilema tânărului român

CREDIT SAU CASH? „Scopul programului Prima casă este acela de a da posibilitatea unor tineri care nu au mai avut o casă în proprietate să-şi cumpere una. Această necesitate este una stringentă şi trebuie satisfăcută cât mai rapid, deci e greu să vorbim în acest caz de un moment propice pentru că, în general, acest moment a fost pentru mulţi tineri ieri„, spune franc Gabriel Bozian, proprietar al agenţiei imobiliare ABB United. Deşi procesul de creditare a încetinit vizibil în perioada de criză, majoritatea este formată din cei care achiziţionează proprietăţi imobiliare prin credit, nu cu bani cash. Informaţiile consultate de Business Magazin în piaţa imobiliară arată că procentul celor care cumpără cu banii pe loc se situează sub 10%.

vantajele principale ale cumpărării unei locuinţe prin credit sunt determinate de faptul că se folosesc banii băncii la achiziţie şi că efortul financiar făcut este relativ mic, explică Răzvan Muntean, în timp ce dezavantajele sunt legate de procesul de acordare a creditului -„care este încă unul greoi„-, de variaţiile indicatorilor financiari care pot mări costurile totale cu procente semnificative şi de faptul că, luând în calcul toate cheltuielile, costul proprietăţii creşte.

Ce-i drept, având în vedere investiţia semnificativă, achiziţia unei locuinţe este dificilă pentru majoritatea tinerilor care nu dispun de economii consistente, deşi necesitatea unei locuinţe este mare. Cel puţin pentru această categorie creditul rămâne prima opţiune, iar Prima casă este un program adaptat acestei categorii, spune Adrian Crivii, şeful Darian. Şi alte bănci care nu participă la acest program au condiţii de creditare comparabile, dar se adresează în general altor categorii, în speţă celor care şi-au constituit economii de-a lungul timpului şi îşi permit plata unui avans mai mare de 5% din creditul solicitat.

Prin programul Prima casă, cele mai multe proprietăţi achiziţionate au fost apartamentele de două camere. Într-un interval de aproximativ cinci ani, acest tip de apartament, eligibil şi căutat pentru achiziţia prin program, a cunoscut o scădere de aproximativ 32-33%. Scăderea încă mai persistă, dar tendinţa nu este la fel de accentuată, aceasta fiind în corelaţie şi decalată în timp faţă de semnalele ce vin din economie. „Nimănui nu-i place să plătească dobânzi, taxe şi comisioane, dar se pare că este singura alternativă atunci când nu avem toată suma necesară pentru o locuinţă„, spune Gabriel Bozian, care insistă, dintre formele de creditare, pe avantajul programului Prima casă datorită dobânzii avantajoase şi avansului mic.

Paginatie:

Urmărește Business Magazin

/analize/imobiliare/chirias-sau-proprietar-dilema-tanarului-roman-10918917
10918917
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.