De la 1 aprilie, sanatatea costa si mai mult. Si nu e pacaleala

Postat la 29 martie 2010 26 afişări

1 aprilie aduce noi schimbari in viata pacientilor: fara pacaleala, bolnavii vor trebui sa dea mai multi bani pe medicamente. Nici companiile farmaceutice nu scapa de vestile proaste: au parte de preturi minime europene, suprataxa pentru orice vanzare de medicamente, iar banii pentru decontarea retetelor ar putea veni abia dupa un an de zile.

Rodica Tanasescu, presedintele Asociatiei Medicilor de Familie din Romania, sustine ca idealul de la care ar trebui sa se porneasca ar fi cel de a-i putea oferi pacientului cele mai bune medicamente. "Decat sa fim expusi la un plafon din partea Casei atat la farmacie, cat si la medicul de familie, mai bine am face o lista cu medicamente disponibile oricarui tip de afectiune", sustine medicul, adaugand ca pacientul nu ar trebui sa sufere din cauza deciziilor statului, intrucat deja plateste contributii la sistemul de sanatate. Tanasescu considera ca statul trebuie sa isi asume incapacitatea de a putea asigura serviciile medicale, intrucat "a ne face ca dam medicamente mi se pare o pacaleala".

George Haber, presedintele Societatii Nationale a Medicilor de Familie, afirma ca masura vine pe un fond de limitare a posibilitatilor financiare ale pacientului: "Neavand acelasi grad de compensare pentru medicamentele pe care obisnuiam sa le prescriem, exista riscul sa schimbam programele terapeutice ale pacientilor, iar acolo unde nu este posibil, acestia vor plati de cinci-sase ori mai mult pentru medicamentele pe care le luau pana acum". Problemele cele mai mari apar insa la cei ce depind de un tratament fix, dintre care unii vor fi in pericol sa nu-si mai permita doctoriile. Specialistii estimeaza ca unii dintre bolnavi vor renunta la tratament, in timp ce altii se vor adresa mai mult spitalului, unde cheltuiala cu pacientul este si mai mare. "Perspectivele nu sunt cele mai roz, iar masurile sunt tot mai mult in defavoarea pacientului", sustine medicul George Haber.

Cat despre companiile care activeaza in domeniu, nici aici lucrurile nu stau prea bine. "Ganditi-va doar la perspectiva pe care ar avea-o seful unei multinationale farma care, uitandu-se inspre Romania, vede preturi minime europene, taxa pentru orice vanzare de medicamente, riscuri de export paralel si bani pe retete care vin cel putin dupa opt luni de la eliberarea in farmacii", sustine directorul A&D Pharma, Robert Popescu, apreciind ca daca masurile de acest fel vor continua, Romania va avea probleme de perceptie din partea investitorilor in zona de sanatate.

Noul contract-cadru care ar urma sa intre in vigoare la 1 aprilie prevede o mentinere a termenelor de plata pentru medicamentele compensate si o dublare pentru medicamentele din programele nationale. Astfel, daca in prezent ele se platesc la 90 de zile, conform contractului, in viitor farmaciile vor primi banii pentru medicamentele eliberate abia dupa 180 de zile. Popescu remarca faptul ca exista deja companii care au inceput sa reduca livrarile de medicamente catre Romania, intrucat pretul minim european, alaturi de suprataxarea producatorilor cu o suma de 5-11% din vanzarile de medicamente pe baza de reteta ("clawback") si de prelungirea termenelor de plata vor crea premisele ca tara noastra sa se transforme intr-o ruta de tranzit, in care medicamentele sa ajunga pentru a fi exportate in alte tari unde preturile sunt mult mai ridicate. "Am vazut multinationale mai atente si aplicand diverse mecanisme pentru a-si restrange vanzarile, ceea ce, evident, afecteaza si pacientii", sustine oficialul A&D Pharma.

Paginatie:

Urmărește Business Magazin

/analize/de-la-1-aprilie-sanatatea-costa-si-mai-mult-si-nu-e-pacaleala-5779780
5779780
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.