Povestea lui Mohammad Murad, omul care a adăugat cuvântul ŞAORMA în limba română: Banii nu trebuie să te ridice undeva unde nu mai simţi nimic

Postat la 17 aprilie 2013 1211 afişări

Mohammad Murad a venit în România în 1982 din Liban ca să studieze medicina şi a ajuns după 30 de ani să fie unul dintre cei mai mari hotelieri din ţară, să construiască şi să vândă peste 2.000 de apartamente, să dezvolte un lanţ de fast-food-uri şi să deţină o fabrică de pateuri. Cu toate acestea, medicul neurolog Mohammad Murad vorbeşte mai puţin despre bani şi mai mult despre fericire, milă şi dragoste.

BOGĂŢIA ARE CULTURA EI, spune omul de afaceri. Mulţi cred că atunci când ai bani trebuie să te comporţi altfel. "Da, trebuie să te comporţi altfel - responsabil, să fii mai milos, să ştii să dai atunci când ţi se cere, dar mai ales când nu ţi se cere şi când simţi că e nevoie să dai, dar cultura bogăţiei nu trebuie să fie niciodată să te arăţi cu maşini luxoase sau cu şampanii de o mie de euro, deşi ai tot dreptul să faci orice vrei tu în limitele normalului şi ale bunului- simţ. Cred că 70% din populaţia României are impresia că omul de afaceri este bişniţar şi au în general o părere negativă, din cauza statului, care tot arată cu degetul spre noi. De câte ori politicienii au nevoie să câştige un vot în plus, lovesc în oamenii de afaceri, crezând că aşa se bucură lumea."

Cu toate acestea, spune că nu s-a gândit niciodată să-şi mute afacerile din România, pentru că nu îl leagă de România cifra de afaceri sau profitul. "Am rămas aici la în--ce--put pentru afaceri, după care

m-am îndrăgostit de o româncă, care mi-a schimbat mult viaţa şi m-am simţit legat şi prizonier al acestei relaţii, iar atunci când am început să mă simt puţin mai eliberat, m-am îndrăgostit de România", povesteşte Murad, care are două fete, de 10 şi 14 ani. Întorcându-se la Revoluţie, Murad susţine că a fost printre primii care au intrat în televiziune în decembrie 1989. "Am plecat din faţa CC la televiziune şi de acolo am mers să-l căutăm pe Ceauşescu în aeroport, cu un grup de opt maşini, dintre care două de străini. Când am ajuns la aeroport i-am zis unui prieten libanez: «Dacă se întoarce acum Ceauşescu, înţelege de ce fug românii după el să-l prindă, că le-a făcut rău, dar noi ce treabă avem cu el?», şi-atunci, în clipa aia, m-am întors acasă. Ca orice tânăr, simţeam bucuria oamenilor de pe stradă şi voiam să mă alătur acestei bucurii."

CÂŢIVA ANI MAI TÂRZIU, în 1992, a deschis Springtime, care a fost primul lanţ de restaurante şi s-a dovedit o afacere de succes. Primul magazin a fost deschis în Piaţa Victoriei. "Ţin minte că atunci când am deschis era Stolojan prim-ministru şi a ieşit din Guvern, a traversat strada şi a venit la restaurant. N-a mâncat nimic, dar m-a felicitat şi a plecat înapoi cu toată echipa. Dacă mă gândesc bine, atunci, pe vremea aia, oamenii politici erau mai apropiaţi decât acum şi mai umani. Acum s-au distanţat şi de populaţie şi de oamenii de afaceri. Atunci, ca om de afaceri, puteai să mergi la orice politician şi să pui o problemă. Acum, dacă încerci acelaşi lucru, ori nu eşti primit, ori spun că faci trafic de influenţă", spune omul de afaceri. Primele magazine au fost deschise cu banii strânşi din micile afaceri făcute între 1990 şi 1992. La începutul anului 1990 Murad dădea deja anunţuri în ziare de genul: "Cumpăr case şi apartamente în Bucureşti". Pe o casă în zona 1 Mai a plătit atunci 1.700 de dolari, iar apartamente a cumpărat cu 1.000 de dolari în Drumul Taberei. Le-am vândut ulterior de zece ori mai scump. Lanţul Springtime a ajuns acum la aproximativ 30 de restaurante.

Odată cu înfiinţarea primului restaurant, Murad spune că a reuşit să aducă un cuvânt nou în limba română. "Când am făcut Springtime, românii ştiau foarte mult despre kebabul turcesc. Ca să fac diferenţa între artele culinare arabe şi turceşti, am hotărât să schimb cuvântul kebab cu şaorma, cuvânt arăbesc care nu exista în limba română. Şi mă bucur că am putut să adaug un cuvânt în limba română. La început românii nu îl puteau citi, iar acum a ajuns un cuvânt superfolosit. Acum văd că şi turcii din România au început să-l folosească."

Paginatie:

Urmărește Business Magazin

/analize/comert/povestea-lui-mohammad-murad-omul-care-a-adaugat-cuvantul-saorma-in-limba-romana-banii-nu-trebuie-sa-te-ridice-undeva-unde-nu-mai-simti-nimic-10759131
10759131
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.