Întoarcerea hidroavonului

Autor: Loredana Frăţilă-Cristescu Postat la 19 martie 2016 46 afişări

Apreciate cândva, apoi eclipsate de avioanele obişnuite, ca urmare a creşterii numărului de aeroporturi şi piste de aterizare, hidroavioanele revin în atenţia publicului, odată cu anunţul făcut de constructorul german Dornier cu privire la construcţia unui nou model după opt decenii, scrie Financial Times.

Modelul Seastar, cu o autonomie de peste 1.600 de kilometri poate transporta 12 persoane şi va fi produs în colaborare cu două companii chineze, datorită cererii mari de pe piaţa din China, unde există numeroase locuri din apropierea unor lucii de apă greu accesibile din cauza lipsei infrastructurii necesare.

Producătorul se aşteaptă însă ca noul său hidroavion să se vândă bine şi companiilor aeriene care deservesc turişti bogaţi care preferă să exploreze zone aflate departe de traseele turistice populare.

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
hidroavion,
avioane,
seastar,
dornier,
model
/arta-si-societate/lifestyle/intoarcerea-hidroavonului-15117753
15117753
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.