Speculaţiile privind intrarea Greciei în default au câştigat teren vineri
Speculaţiile privind intrarea Greciei în default (incapacitate de plată) au câştigat teren vineri, iar angajamentul grupului G20 al celor mai mari economii ale lumii de a împiedica criza datoriilor de stat din zona euro să afecteze băncile şi economia globală a stabilizat pieţele.
Două ziare elene susţin că ministrul grec al Finanţelor, Evangelos Venizelos, ar fi afirmat că intrarea în default ordonat, cu un "haircut" de 50% pentru deţinătorii de obligaţiuni, este unul dintre cele trei scenarii posibile pentru a pune capăt crizei din Grecia, transmite Reuters. Venizelos a calificat, într-un comunicat, informaţiile publicate de presă drept diversiuni care distrag atenţia de la implementarea programului convenit cu Uniunea Europeană şi Fondul Monetar Internaţional. Klass Knot, membru în consiliul Guvernatorilor Băncii Centrale Europene (BCE), a declarat pentru un ziar olandez că intrarea Greciei în default nu mai poate fi exclusă. Knot este primul oficial al BCE care vorbeşte deschis despre această perspectivă.
Cititi mai multe pe www.mediafax.ro
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro