Marii giganţi tehnologici ai lumii sfidează seismul economic global: Amazon, Facebook şi Apple au continuat să-şi îngroaşe conturile în ciuda crizei
Cele mai mari trei companii din tehnologie ale lumii au reuşit să prospere în ciuda schimbărilor negative de la nivel economic, generate de pandemia COVID-19 şi de restricţiile economice , scrie Financial Times.
Apple s-a bucurat de o majorare a capitalizării de piaţă de peste 100 mld. dolari, chiar dacă majoritatea analiştilor se aşteptau la o scădere a veniturilor în T2. Chiar dacă compania a fost forţată în contextul pandemiei să închidă foarte multe magazine, veniturile Apple au crescut cu 11%, adică aproape 6 mld. dolari.
Nici Amazon nu a dezamăgit, chiar dacă investitorii erau pesimişti şi se aşteptau ca profiturile companiei să dispară, mai ales după ce costurile operative ale companiei au crescut cu 4 mld. dolari, sumă necesară pentru continuarea operaţiunilor în timpul crizei sanitare. Cu toate acestea, profitul companiei s-a dublat, până la 5.2 mld. dolari, în timp ce veniturile au crescut cu 40%.
Facebook a înregistrat de asemenea o creştere a veniturilor de 11%, adică o majorare a acestora cu 18.7% mld. dolari, cu mult peste creşterea de 3%, preconizată de analişti.
Singura companie care nu a raportat rezultate pozitiv a fost Alphabet, compania mamă a Google, care s-a confruntat cu prima scădere a vânzărilor din istoria companiei. Chiar şi în acest context, Alphabet a întrecut aşteptările experţilor, iar veniturile sale au scăzut cu doar 2%.
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro