Grecia ar trebui să-şi vândă toate activele publice pentru 125 miliarde euro
Grecia ar trebui să includă toate activele publice întră-o structură pe care să o vândă unei instituţii europene pentru 125 miliarde euro şi să-şi reducă astfel nivelul de îndatorare de la 145% din PIB la 88%, potivit unui plan secret realizat de consultanţi germani apropiaţi guvernului de la Berlin.
Planul, numit "Eureca" a fost realizat de consultanţi foarte influenţi în guvernul cancelarului Angela Merkel, conduşi de directorul general al companiei Roland Berger, Martin Wittig, potrivit cotidianului La Tribune. Propunerea include şase faze. În prima etapă, Grecia ar trebui să includă într-o structură comună toate activele publice (bănci, imobiliare, telecom, porturi, et.c.), asemănătoare agenţiei Treuhandanstalt, înfiinţată în 1990 pentru a privatiza 8.500 de companii publice din Germania de Est. Activele sunt estimate la 125 miliarde de euro, sumă calculată în funcţie de valoarea unor proprietăţi scoase deja la privatizare de guvernul de la Atena. Al doilea pas prevede ca o instituţie europeană, finanţată de state, să cumpere fondul înfiinţat de Grecia. Instituţia europeană respectivă ar trebui să privatizeze activele, cu termen limită în 2025.
Cititi mai multe pe www.mediafax.ro
Urmărește Business Magazin
Citeşte pe zf.ro
Citeşte pe mediafax.ro
Citeşte pe smartradio.ro
Citeşte pe comedymall.ro
Citeşte pe prosport.ro
Citeşte pe Gandul.ro
Citeşte pe MediaFLUX.ro
Citeşte pe MonitorulApararii.ro
Citeşte pe MonitorulJustitiei.ro
Citeşte pe zf.ro