De la 1 august, cetăţenii non-UE, care au alerte SIS, nu vor mai putea intra în România şi Bulgaria

Postat la 01 august 2018 128 afişări

Cetăţenii din statele care nu sunt membre ale Uniunii Europene, pentru care a fost emisă alertă prin Sistemul de Informaţii Schegen (SIS), nu vor mai putea intra în România şi Bulgaria, începând cu 1 august, anunţă Ministerul Afacerilor Externe (MAE).

De la 1 august, cetăţenii non-UE, care au alerte SIS, nu vor mai putea intra în România şi Bulgaria

Intrarea în vigoare a acestei interdicţii a fost făcută prin decizia (UE) 934/2018 a Consiliului privind punerea în aplicare a dispoziţiilor rămase ale acquis-ului Schengen referitoare la Sistemul de Informaţii Schengen în Bulgaria şi în România, informează MAE, într-un comunicat de presă remis MEDIAFAX.

Sistemul de Informaţii Schengen reprezintă o bază de date electronică de interes poliţienesc care permite autorităţilor competente din statele membre să coopereze în vederea menţinerii ordinii publice şi securităţii naţionale pe teritoriul statelor membre, folosind informaţii comunicate prin intermediul acestui sistem.

Începând cu 1 august 2018 autorităţile române pot transmite către Sistemul de Informaţii Schengen propriile semnalări privind cetăţeni terţi pe ale căror nume au fost emise alerte în scopul refuzării intrării sau şederii pe teritoriul Uniunii Europene şi sunt abilitate să pună în aplicare alertele altor state membre în acelaşi scop. De asemenea, decizia va permite derularea de consultări între autorităţile naţionale din statele membre în ceea ce priveşte acest tip de semnalări, potrivit sursei citate.

Cititi mai multe pe www.medaifax.ro

Urmărește Business Magazin

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.