O nouă provocare pentru SUA: Profitul Huawei creşte cu 564% în primul trimestru din acest an, compania reuşind să depăşească sancţiunile americane. „Continuăm să construim mecanisme pentru a continua afacerile la nivel global într-un mod versatil”

Autor: Valeriu Dănilă Postat la 30 aprilie 2024 31 afişări

O nouă provocare pentru SUA: Profitul Huawei creşte cu 564% în primul trimestru din acest an, compania reuşind să depăşească sancţiunile americane. „Continuăm să construim mecanisme pentru a continua afacerile la nivel global într-un mod versatil”

Profitul net al Huawei Technologies a crescut cu 564% în primul trimestru al anului până la 2,71 de mld. de dolari, pe măsură ce compania îşi revine după impunerea sancţiunilor americane, scrie Reuters.

„Continuăm să construim mecanisme pentru a continua afacerile la nivel global într-un mod versatil. Avem încredere că ne vom atinge obiectivele de business şi vom creşte într-un mod sustenabil”, a arătat compania într-un comunicat.

Divizia de smartphone-uri a Huawei a cunoscut o renaştere după ce a lansat un telefon de top care foloseşte un procesor de ultimă generaţie, realizat integral în Chinat, neaccesibil altfel din cauza sancţiunilor americane împuse în anul 2019.

În acest timp a devenit evident că producătorul chinez „fură” cotă de piaţă de la Apple. Conform unei analize Counterpoint cota de piaţă la nivel global a telefoanelor Apple a scăzut de la 19,7% la 15,7% în primul trimestru din 2024.

Urmărește Business Magazin

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.