DE CE IUBESC ROMÂNIA: Genaro, fost poliţist în Napoli stabilit la Cluj, nu regretă că a devenit mai român decât credea

Postat la 25 noiembrie 2011 16 afişări

Gennaro Ciancio e napolitan, fost poliţist şi politician în oraşul italian Rovigo. Se autocaracterizează ca fiind "un suflet liber", un om care nu a renunţat niciodată la principii. A plecat dezamăgit din ţara lui şi a venit la Cluj, unde face pizza. Iubeşte România pentru că "este o ţară latină".

Gennaro Ciancio trăieşte de 14 ani la Cluj-Napoca. A plecat din Italia în 1997 şi a ales România pentru că este o ţară latină. Ajuns în Cluj la îndemnul unor prieteni, a stat o oră în centrul oraşului şi a numărat maşinile care treceau, pentru a vedea câte sunt noi şi câte vechi. A rămas, intuind potenţialul economic al Clujului şi al ţării. Nu regretă nicio secundă că a devenit mai român decât credea. "De ce am ales România? Prima alegere pentru România a fost că poporul este latin şi mi-am zis: «românii sunt latini, eu sunt latin» şi văd, după atâţia ani, că nu am greşit deloc. Iubesc România pentru că seamănă cel mai mult cu Italia, este o ţară care are nişte peisaje extraordinar de frumoase, care parcă te fac să te întorci în timp 100 de ani. Îmi place şi pentru că în Cluj când am venit prima dată am văzut gropi în trotuar exact ca la Napoli. Am mulţi prieteni români la Cluj. Am ales Clujul şi pentru că este un oraş frumos, mare, unde se putea dezvolta o afacere. Îmi place că e un oraş curat, păcat că dintr-un oraş care se dorea a fi capitală culturală europeană a ajuns oraşul corupţiei", a spus Ciancio, pentru a dovedi că este la curent şi cu scandalurile care au zguduit urbea în ultima perioadă.

Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

Urmărește Business Magazin

/actualitate/de-ce-iubesc-romania-genaro-fost-politist-in-napoli-stabilit-la-cluj-nu-regreta-ca-a-devenit-mai-roman-decat-credea-9006538
9006538
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.