Câţi candidaţi chemaţi la un interviu râmân angajaţi în final? - VIDEO

Autor: Adelina Mihai, Roxana Cârcior Postat la 01 martie 2019 89 afişări

Zoe Dobre, director de resurse umane, City Grill Group: “În urma campaniei noastre am avut circa 700 de candidaţi, dintre care 85 au ajuns la interviu şi numărul celor care au rămas este în jur de 40. De la cei 40 de angajaţi încep să plece: după două ore, după o zi, după două zile. În 2018 aproximativ 40% din turnover-ul pe care l-am avut au fost oameni care au stat mai puţin de o lună. Suntem într-un moment de schimbare majoră şi eu nu cred că avem un răspuns cum aveam înainte. Cred că este o schimbare de mentalitate şi de atitudine a oamenilor faţă de muncă. Aşa cum s-a întâmplat şi în ţările dezvoltate pentru zona asta de entry level, de muncitori necalificaţi, oamenii nu-şi mai doresc să muncească nici orele pe care le munceau înainte şi nici pe banii respectivi. Noi angajatorii - mai ales cei mari - suntem ca nişte maşinării care nu ne putem adapta de la o zi la alta. Să creştem salariile nu cred că este neapărat o soluţie deşteaptă din punct de vedere business. Cred că trebuie să ne adaptăm în funcţie de flexibilitate, cred că oamenii vor începe să muncească aşa cum vor şi când vor, patru ore, doar sâmbăta sau doar duminica, noi trebuie să fim foarte flexibili. Eu cred că asta este direcţia, noi trebuie să fim foarte, foarte flexibili şi să oferim oportunităţi în domeniul nostru. Avem angajaţi part time, avem sezonieri, avem copii care fac practică, avem învăţământul dual, avem tot ce se poate avea. Mobilitatea aceasta care se întâmplă la nivel global trebuie să se întâmple şi în România. Deci oamenii trebuie să aibă oportunitatea să se mute la Bucureşti şi să-şi facă o carieră.”

Urmărește Business Magazin

Am mai scris despre:
angajati,
candidati,
interviu,
video,
oameni,
munca,
refuz,
incepere

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.