Laurenţiu Plosceanu remarcă faptul că dialogul firmelor cu guvernul României este mai mult un monolog, disponibilitatea de consul-tare cu capitalul străin de pe piaţă fiind mult mai amplă decât capacitatea de a asculta şi de a răspunde nevoilor capitalului românesc, în condiţiile în care cele două capitaluri se află în competiţie directă într-o piaţă globalizată în care companiile concurează după reguli simi-lare. „Problema se pune în a găsi zona de compromis necesar pentru ca dezechilibrele dintre capitalul străin din ce în ce mai activ şi un capital românesc din ce în ce mai clar divizat să nu ajungă într-o zonă în care mecanismele să se gripeze. Remarc disponibilitatea poate prea mare a guvernului în a asculta şi a negocia uneori aproape exclusiv cu FIC şi AmCham.“ Şeful ARACO admite că cele două instituţii au o capacitate de răspuns mai rapidă pe teme de interes public, însă susţine şi că presa reflectă cu precădere mesajele asociaţiilor care reprezentă interesele companiilor străine.

Potrivit informaţiilor transmise de Consiliul Investitorilor Străini, în afara întâlnirilor lunare cu reprezentanţii Executivului, există şi consultări suplimentare de câte ori apare o temă suficient de importantă pentru comunitatea de afaceri. „Nu cred că dialogul pe politici economice pe care îl desfăşoară FIC se încadrează în categoria de lobby, pentru că vizează în general îmbunătăţirea mediului de afaceri, şi nu a situaţiei unuia sau altuia dintre actorii din piaţă. (...) Nu este vorba de urmărirea unor interese înguste ale unora dintre membrii FIC în dauna unor competitori sau a intereselor statului, ci de ceea ce numim binele public. În ce priveşte rezultatele, acestea sunt încă limitate. Privim aceste proiecte ca pe nişte procese aflate încă în desfăşurare, ale căror rezultate vor deveni vizibile treptat“, susţine preşedintele Consiliului Investitorilor Străini, Mihai Bogza.

Întrebat dacă împrumuturile contractate de statul român de la Comisia Euro-peană şi de la Fondul Monetar Internaţional au sporit poziţia Consiliului pe piaţa locală, Bogza spune că nu a influenţat în niciun fel influenţa organizaţiei, ci a constituit „un ajutor financiar necesar în perioada de început a crizei şi a crescut credibilitatea internaţională pentru programele de reformă desfăşurate de autorităţile româneşti“. La polul opus, şefa AmCham, Daniela Nemoianu, spune că impli-carea Fondului Monetar Internaţional prin finanţarea acordată statului român a intensificat relaţiile guvernamentale cu asociaţia, iar com-paniile membre AmCham poartă un dialog activ cu delegaţia FMI privitor la deciziile care vizează România: „Programele de asistenţă financiară ale instituţiilor internaţionale au avut un rol benefic asupra procesului de consultare, creând contexte suplimentare de dialog tripartit: guvern - mediu de afaceri - instituţii financiare. Având în vedere că recomandările FMI pentru guvern au inclus şi teme de interes pentru membrii AmCham, am încercat de fiecare dată să aducem la cunoştinţa reprezentanţilor FMI recomandările AmCham ce au vizat măsurile promovate de FMI“.

Recent, Confederaţia Naţională Patronatelor din România (CNPR) a susţinut, prin vocea vicepreşedintelui Anca Vlad, proprietar al distribuitorului de medicamente Fildas şi al reţelei de farmacii Catena, că, spre deosebire de capitalul autohton, cel străin reprezintă doar o cincime din total şi constituie un capital nesigur, „care poate fi astăzi aici, iar mâine dincolo“.

Preşedintele Asociaţiei Oamenilor de Afaceri din România (AOAR), Cristian Pârvan, declara, citând raportul ANAF pe 2014, că, din cele 70.000 de inspecţii desfăşurate anual, doar 1.246 au vizat marii contribuabili. „Unde sunt restul?“, se întreba el retoric. Şeful AOAR constată că există o problemă de asociativitate în rândul companiilor cu capital autohoton – „patronatele au fost gândite de la început, din 1990, cu zero forţă, de asta au fost constuite de stat; patronatele sunt slabe pentru că, din păcate, antreprenorul român nu a fost susţinut niciodată, ci a fost privit ca un duşman“ –, în timp ce companiile străine nu folosesc astfel de structuri, ci intervin prin intermediul ambasadorilor şi miniştrilor din statele de origine.

Pârvan dă exemplul reacţiei omului de afaceri Gerald Schweighofer, CEO al Holzindustrie Schweig-hofer, cel mai important jucător din piaţa locală a lemnului, care a trimis o scrisoare premierului Victor Ponta, în care ameninţa cu măsuri negative în cooperarea bilaterală dintre Austria şi România dacă varianta revizuită a Codului silvic cu o componentă puternică antimonopolistă ar fi intrat în vigoare. „Companiile locale nu au fost capabile să constituie forme asociative adevărate şi pentru că unii se tem de evenualele repercusiuni, cei care vorbesc urmând să suporte represalii din partea organelor de control“, completează Pârvan. Vicepreşedintele CNPR, Anca Vlad, spune că omul de afaceri român e mult mai preocupat de businessul său şi de sutele sau miile de angajaţi decât de dialoguri cu autorităţile, iar oamenii angajaţi pe poziţii de corporate affairs în companii autohtone nu au puterea de a intermedia procesul de lobby pe lângă autorităţi.

Patronatele locale spun că au obţinut promisiunea premierului la mijlocul lunii aprilie de a avea consultări lunare, similar celor desfăşurate cu FIC şi AmCham. De această promisiune se leagă intrarea în normal a unui proces în care până mai ieri contau doar organ-ismele cu capital străin, profitând la maximum ani la rând de lipsa de solidaritate a antreprenorilor locali şi de preocuparea pentru capra vecinului.