Pe plan intern, preţurile ridicate ale petrolului stimulează investiţiile în inovaţie şi în energie alternativă. În schimb, combustibilii fosili ieftini reduc imboldul de a acţiona contra schimbărilor climatice.

Preţurile petrolului nu ţin doar de economie, ci şi de geopolitică. Se nasc şi se prăbuşesc alianţe ce ţin de ţiţei. Petrolul scump asigură un flux vital de venituri grupărilor extremiste precum cele din Siria şi Nigeria.

Vizita FMI la Baku aminteşte că şi guvernele sunt vulnerabile. Dacă ar fi ca un guvern să cadă anul acesta, care va fi el, care vor fi consecinţele, se întreabă Emmott. Efectele politice ale scăderii accentuate a preţurilor ţiţeiului pot fi mai grave decât cele economice.

Nu este o coincidenţă că ultima criză de pe pieţele emergente, cea din 1997-1998, a fost asociată cu o prăbuşire dramatică a preţurilor petrolului. Atunci, cele mai mari victime au fost un dictator din Indonezia şi un democrat fragil din Rusia.

În mai 1998, la nouă luni de la începerea crizei financiare din Asia de Est, preşedintele indonezian Suharto a demisionat după 31 de ani în funcţie. Câteva luni mai târziu, Rusia a intrat în incapacitate de plată în condiţiile în care rubla s-a prăbuşit. Pe 31 decembrie preşedintele Boris Elţin a demisionat, lăsând ţara pe mâinile atunci recent numitului premier Vladimir Putin. Rusia este condusă de atunci de Putin, un fost agent al serviciilor ruseşti de spionaj care-şi invadează vecinii cu armata şi este pe punctul să provoace un nou Război Rece.

Încercarea de a prezice care guvern va avea de data aceasta o soartă similară ar trebui să aibă drept criterii de bază, pe lângă impactul financiar al reducerii cotaţiilor petrolului, rezistenţa şi flexibilitatea.

Are respectivul regim suficiente rezerve financiare pentru amortizarea şocului şi pentru a câştiga timp pentru ajustare? Are acea ţară un sistem bancar robust? Poate sistemul politic să ţină în frâu frustrările în creştere ale populaţiei? Regimurile dependente de petrol pentru care răspunsurile sunt negative vor avea probleme serioase.

Mulţi au prezis colapsul monarhiei din Arabia Saudită în lupta ei pentru cotă de piaţă cu producătorii americani, iranieni şi ruşi. Această ţară este cel mai ieftin producător din lume şi, deşi la nivel politic este cât se poate de inflexibilă, arată prin tăierile bugetare şi introducerea unor reforme cuprinzătoare că este flexibilă din punct de vedere economic.

Însă Arabia Saudită nu se simte prea confortabil în actualul mediu, dovadă fiind acordul – atenţie, angajant doar dacă şi alte ţări li se alătură – încheiat recent cu Rusia, Venezuela şi Qatar de a îngheţa producţia de petrol. Până acum orice zvon privind încheierea unui astfel de acord a împins în sus preţurile, aşa cum un armistiţiu ajută armatele beligerante să se reorganizeze.

Rusia s-ar putea să nu fie atât de norocoasă. Unii observatori spun că această ţară a pornit război contra Ucrainei pentru a găsi, pentru ochii publicului de acasă, un vinovat pentru problemele economice care stăteau să izbucnească şi o piesă de teatru care să abată atenţia de la adevăratele probleme.

Robusteţea politică nu poate fi egalată de rezistenţa economică şi financiară.

Venezuela a intrat într-o criză financiară cu mult înainte de criza petrolului, iar Nigeria seamănă mult cu Rusia din 1998: o democraţie fragilă care are în faţă o criză monetară. Următorul Suharto ar putea foarte bine veni din autocraţiile asiatice Azerbaidjan, Kazahstan şi Turkmenistan.