În SUA, unde preţurile mari au încurajat o revoluţie a şisturilor, încă nu s-a auzit de falimentul vreunei companii gigant din sectorul petrolului. De la ele vin deocandată avertismente de profit şi lamentări. Însă acolo au început să cadă jucătorii de mărimi mai mici. Paragon Offshore, operator de sonde de foraj offshore peste tot în lume, de la Golful Mexic la Marea Nordului, a cerut luna aceasta protecţie sub legea falimentului, potrivit The New York Times. În ultimele 16 luni, în jur de 60 de companii de petrol şi gaze naturale au intrat în faliment, iar cifra se va dubla, probabil, în următoarele luni, dacă preţurile rămân jos.

Analiştii estimează că restructurarea ar putea lovi o treime din industria americană a petrolului şi gazelor naturale.

Paragon este norocoasă, deoarece a putut negocia un acord cu creditorii săi – deţinători de obligaţiuni şi bănci – înainte de declararea falimentului.

În ceea ce priveşte alte companii, prăbuşirea rapidă a preţurilor petrolului le-a epuizat atât de repede rezervele de bani încât nu au putut negocia o restructurare în afara instanţei de judecată, ceea ce înseamnă că vor veni falimente necontrolate. Paragon, cu o istorie care ajunge în Marea Depresiune economică, are 2.900 de angajaţi în întreaga lume. Unul din clienţii companiei era Petrobras din Brazilia.

În industria şistului din SUA puţine puţuri sunt profitabile la actualele preţuri, fapt îngrijorător mai ales pentru bănci sau pentru fondurile de hedging, care au finanţat acest sector. Companiile de energie au datorii de două ori mai mari decât cele din indicele bursier Standard & Poor’s 500.

Unele companii majorează producţia doar pentru a-şi plăti dobânzile. Însă băncile sunt presate de autorităţi să-şi retragă liniile de credit pe măsură ce cresc riscurile de default, în timp ce investitorii în obligaţiuni caută să salveze orice mai pot din investiţiilor lor în datorii. Mulţi creditori vor ajunge să-şi deţină foştii debitori după ce-şi vor schimba obligaţiunile cu acţiuni la companiile petroliere. Aceasta înseamnă un singur lucru: vânzarea activelor sau eficientizare prin restructurare, adică disponibilizări, ceva nociv pentru încrederea populaţiei şi pentru consum. Pierderile vor fi şi mai mari având în vedere că de industria petrolului şi gazelor naturale sunt legate multe alte industrii, cum sunt cele ale construcţiilor, transportului de tonaj ridicat, metalelor şi securităţii. Şi restructurări aici înseamnă locuri de muncă pierdute, spune pentru Politico Seth Kleinman, analist la Citigroup.

Gal Luft, codirectorul Institutului pentru Analiză a Securităţii Globale, crede că preţurile de acum ale ţiţeiului pot deveni „mama tuturor crizelor petrolului“.

Preţurile ridicate au dominat ultimele trei alegeri pentru preşedinte şi au încurajat politicienii să caute soluţii pentru una dintre cele mai serioase vulnerabilităţi ale Americii: dependenţa de petrol ca singura sursă de energie care propulsează sectorul transportului. Însă cum preţurile sunt acum mici, nevoia de a elimina această dependenţă este ignorată. SUA s-au mai aflat în această situaţie. Răspunsul la criza petrolului de la sfârşitul anilor 1970 (creşterea producţiei în întreaga lume şi a eficienţei energetice) a provocat scăderea preţurilor în deceniul care a urmat. Petrecerea nu a durat mult. Între 1998 şi 2008 preţurile au crescut de şapte ori, alimentând Marea Recesiune. Acum s-ar putea întâmpla la fel dacă economia globală reuşeşte să decoleze din stagnare.

Atât timp cât sectorul global al transportului – maşini, vapoare, avioane – este căsătorit cu petrolul, şi atât timp cât cea mai mare parte a rezervelor convenţionale de petrol sunt în mâinile unor regimuri represive, este doar o chestiune de timp până când preţurile ajung din nou la trei cifre.

Există tensiuni şi în altă parte din lumea dezvoltată. Yieldurile obligaţiunilor corporate cu randamente ridicate au sărit de la 6,5% la mijlocul anului trecut la aproape 10%. Aversiunea investitorilor s-a transmis rapid de la companiile de energie la toţi debitorii. Cum „urşii“ pândesc pe pieţele de acţiuni, indicii globali au căzut la minimele ultimelor 30 de luni. Şefii băncilor centrale se tem că persistenţa inflaţiei reduse, la care contribuie şi preţurile mici ale energiei, va accentua perspectiva stagnării sau chiar a scăderii preţurilor. Capacitatea băncilor centrale de a răspunde este restricţionată de faptul că dobânzile sunt deja foarte jos.