Prima femeie la conducerea celei mai puternice bănci centrale din lume

Postat la 17 octombrie 2013 1438 afişări

Anual, revista Forbes întocmeşte topul celor mai puternie femei din lume. Anul următor, multe dintre acestea vor mai coborî o treaptă. Pentru prima poziţie, cu Angela Merkel se va bate Janet Yellen, alegerea preşedintelui SUA, Barack Obama, pentru funcţia de preşedinte la cea mai mare bancă centrală din lume, Rezerva Federală americană (Fed).

Prima femeie la conducerea celei mai puternice bănci centrale din lume

Previziunile lui Yellen: Gorila din încăpere. Cariera lui Yellen în economie a început la Universitatea Brown, Rhode Island, în 1963, de unde a absolvit cu onoruri în 1967. Începând din 1977, Yellen a fost economist la consiliul guvernatorilor Fed. Înainte de colapsul pieţei imobiliare din SUA, când Bernanke respingea încă semnele unei bule speculative, iar Yellen conducea Rezerva Federală din San Francisco, a avertizat colegii din conducerea Fed că „în cameră se află o gorilă de 600 de livre (270 de kilograme) şi anume sectorul imobiliar“. Expresia este folosită pentru a descrie o persoană sau organizaţie suficient de puternică încât să poată acţiona fără să ţină cont de lege sau de alte persoane.

Riscurile prăbuşirii preţurilor locuinţelor şi pierderii caselor de către un număr mare de americani îi provocau „un disconfort semnificativ“, a spus ea la momentul respectiv. Yellen a recunoscut însă că a făcut prea puţin pentru a aduce sub control „gorila“. Fed San Francisco avea sub supraveghere furnizorul de credite ipotecare Countrywide Financial, cea mai activă companie pe segmentul 
împrumuturilor subprime din SUA. Yellen a admis în 2010, în faţa unei comisii a Congresului care investiga criza financiară, că Fed nu a făcut suficient pentru a opri excesele. Setul de reguli care ar fi trebuit să limiteze asumarea de riscuri de către bănci era inadecvat. „Aţi putea să-l luaţi, să-l rupeţi şi să-l aruncaţi la gunoi“, a spus ea.

Chiar dacă a prevăzut multe dintre problemele care au declanşat cea mai puternică recesiune de după Al Doilea Război Mondial, Yellen nu a impus adoptarea unor reglementări mai stricte.

are parte din cercetarea academicĂ a lui Yellen - în multe cazuri derulată împreună cu soţul său, profesorul de economie George Akerlof, câştigător al premiului Nobel - s-a concentrat asupra costurilor şi cauzelor şomajului. „Pentru mine 
acestea nu sunt doar statistici. Ştim că şomajul pe termen 
lung este devastator“, a 
declarat Yellen într-un discurs susţinut în februarie la o reuniune a unei organizaţii sindicale. Pentru Yellen, şomajul nu este un subiect sec, este vorba despre vieţile oamenilor şi consideră că merită riscată un pic de inflaţie dacă sunt create locuri de muncă, scrie The Guardian.

Paginatie:

Urmărește Business Magazin

/special/prima-femeie-la-conducerea-celei-mai-puternice-banci-centrale-din-lume-11528317
11528317
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.