Nivelul următor al capitalismului: cetăţeanul-corporaţie, în care eşti fondatorul, directorul, acţionarul şi produsul

Autor: Marius Oncu Postat la 09 iulie 2014 459 afişări

Nivelul următor al capitalismului: cetăţeanul-corporaţie, în care eşti fondatorul, directorul, acţionarul şi produsul

Ajustată cu inflaţia, suma totală se situează la uşor peste 1 milion de dolari, iar Morone a mărturisit că a rămas uimită de cât de redusă este productivitatea acestei investiţii.

Astfel că, având în vedere că mai are încă de plătit împrumuturi substanţiale luate pentru studii, managementul JLM (adică chiar Morone) a luat decizia strategică de a exploata toate activele pe care le deţine, cel puţin în limitele zonei sale de confort etic. Pe lângă datele generate, va oferi şi o serie de servicii biologice, variind de la donarea de sânge (30 de dolari) la cea de măduvă (5.100 de dolari) sau de ovule (170.000 de dolari).

Apoi, corporaţia mai dispune şi de servicii intelectuale, precum rezolvarea unor probleme (cu discount dacă JLM obţine ceva în schimb, precum noi cunoştinţe); muncă fizică (are experienţă în grădinărit), precum şi altele pentru care nu există încă un model de stabilire a preţului. Morone se gândeşte încă ce preţ să stabilească pentru ”servicii„ pe care le oferă în prezent gratuit, cum ar fi compasiunea.

Din postura de JLM, trebuie însă să monetizeze astfel de servicii pentru a servi cât mai bine interesele actualilor şi viitorilor acţionari. Întrucât cheltuielile generale sunt reduse, corporaţia se aşteaptă să obţină profit consistent.

Morone admite că acesta este doar un experiment, dar intenţionează să-l urmeze, chiar dacă admite că o sperie puţin. ”Ceea ce fac este destul de neobişnuit, dar suntem făcuţi să ne comportăm într-un mod pe care îl consider destul de pervers, din cauza sistemului economic. Sunt destul de mirată, pentru că nu este chiar ceea ce m-aş fi aşteptat după câteva milenii de evoluţie. (...) Sisteme şi autorităţi au fost schimbate şi înlăturate în trecut, însă problema cu situaţia actuală este că funcţionează prea bine pentru cei care conduc şi deloc bine pentru ceilalţi, iar această inegalitate se accentuează„, a afirmat Morone.

Faptul că este o persoană- corporaţie are şi unele avantaje, precum scutiri de taxe, răspundere limitată şi deducerea unor costuri. Pe de altă parte, corporaţiile nu se pot căsători, deşi pot intra în parteneriate. Proiectul ar trebui să arate că informaţiile personale sunt mai valoroase decât realizează cei mai mulţi oameni şi că dacă aceştia reuşesc să obţină controlul măcar asupra unei părţi a acestor date, vor avea de câştigat financiar. ”Proiectul are potenţialul de a continua pe termen nedefinit, întrucât îmi folosesc propria viaţă ca subiect. Şi, la fel ca în viaţă, este greu de spus care va fi rezultatul„, a spus corporaţia.

Paginatie:

Urmărește Business Magazin

/special/nivelul-urmator-al-capitalismului-cetateanul-corporatie-in-care-esti-fondatorul-directorul-actionarul-si-produsul-12913797
12913797
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.