Criticii pun sub semnul întrebării decizia de a pompa banii statului în sectorul puţin profitabil al oţelului, tocmai într-o perioadă când Franţa încearcă să-şi îmbunătăţească competitivitatea şi să deruleze reforme structurale.

Unii analişti afirmă că planurile Franţei s-ar putea lovi de reglementările europene şi ar lăsa Parisul vulnerabil la un atac juridic al ArcelorMittal.

"Este neclar cum ar funcţiona un astfel de proces. Pare îndoielnic ca legislaţia necesară să fie în conformitate cu regulile Uniunii Europene privind ajutorul de stat", afirmă Ben Jones, analist la Economist Intelligence Unit.

Ministrul francez de finanţe Pierre Moscovici a încercat să calmeze temerile că planul ar putea vesti un val de naţionalizări şi a declarat că procedura este vizată doar în această situaţie, având în vedere că ArcelorMittal nu şi-a respectat angajamentul de a asigura viabilitatea combinatului de la Florange. ArcelorMittal neagă că şi-ar fi încălcat obligaţiile.

Industria mondială a oţelului are o mare problemă: este prea mare şi creşte în continuareÎn acest an, combinatele care produc oţel au o capacitate de producţie estimată la 1,8 miliarde de tone, dar livrări de numai 1,5 miliarde de tone. În loc să se consolideze şi să devină mai eficientă, industria continuă să dezvolte noi capacităţi de producţie.

Până în 2016, este aşteptată deschiderea a aproximativ 100 de oţelării noi, cu o capacitate totală de 350 de milioane de tone, potrivit Wall Street Journal. Noile facilităţi de producţie sunt dezvoltate mai ales în Vietnam, Argentina, Ecuador, Peru sau Bolivia, unde companiile sunt sprijinite de stat.

Aproape jumătate din producţia de oţel la nivel global este asigurată, în prezent, de China, în circa 600-800 de oţelării. Supracapacitatea a redus preţurile oţelului şi profiturile companiilor. ArcelorMittal, cel mai mare producător de oţel din lume, dar cu o cotă de numai 6%, a raportat o pierdere de 709 milioane de dolari în trimestrul al treilea.

Industria de 1.000 de miliarde de dolari pe an a oţelului va rămâne, în viitorul previzibil, cea mai puţin consolidată dintre marile industrii. Cei mai mari cinci producători la nivel global controlează doar 18,2% din piaţă. Pentru comparaţie, cei mai mari cinci producători auto au peste 50% din piaţa de profil.