Miliardarul Elon Musk, model pentru Tony Stark

Autor: Marius Oncu Postat la 28 august 2013 4186 afişări

Miliardarul american Elon Musk este pe val. După ce a făcut avere în IT prin dezvoltarea şi vânza-rea serviciului de plăţi online PayPal, Musk a pornit proiecte şi mai 
îndrăzneţe. Conduce mai multe companii pe care le-a fondat, cele mai importante fiind constructorul de maşini electrice Tesla Motors şi compania de transport spaţial SpaceX. Inginer şi antreprenor, Musk înfiinţează şi dezvoltă companii care răspund unor probleme de mediu, sociale şi economice ale omenirii. Deşi lucrează între 80 şi 100 de ore pe săptămână, Musk are cinci copii şi este sursa de inspiraţie pen-tru personajul Tony Stark în seria de filme Iron Man.

Miliardarul Elon Musk, model pentru Tony Stark

„Hyperloop constă într-un tub cu presiune joasă de capsule, transportate cu viteze mici şi mari pe lungimea tubului“, se afirmă în document. „Capsulele sunt aşezate pe perne de aer presurizat“, adaugă documentul. Miliardarul american este convins că sistemul său va fi mai puţin vulnerabil la seisme şi mai puţin expus la accidente precum trenurile şi avioanele, „pentru că nu poate să se prăbuşească şi nici să deraieze“. El a evaluat costul acestui proiect care va face legătura între două oraşe la circa 6 mili-arde de dolari, faţă de 70 - 100 miliarde dolari pentru trenul de mare viteză, şi anticipează că preţul public pentru un bilet va fi de 20 de dolari.

Musk a spus de mai multe ori că nu intenţionează să dezvolte proiectul el însuşi, însă ar putea reveni asupra acestei decizii, cel puţin parţial.

„Sunt tentat să creez cel puţin un prototip cu rol demonstrativ“, a recunoscut el. „Nu încerc să obţin o mulţime de bani cu acest proiect, însă mi-ar plăcea ca el să devină realitate şi cred că va fi în beneficiul proiectului dacă eu voi crea un prim model“, a mai spus miliardarul.

Avion supersonic electric. Fondatorul Tesla a declarat în august că ar putea lucra în viitor la un avion supersonic complet electric, cu decolare şi aterizare pe verticală. La viteze mai mari decât cea a sunetului, un avion ar ajunge de la Londra la Shanghai în circa 7 ore şi jumătate, faţă de peste 11 ore pentru un zbor comercial în prezent. Un avion electric ar genera avantaje semnificative pentru mediu şi ar fi, în acelaşi timp, silenţios şi rapid, a afirmat Musk. Aterizarea şi decolarea pe verticală ar permite amplasarea aeroporturilor mai aproape de centrele urbane.

Şansele ca miliardarul să se apuce în viitorul apropiat de proiectarea unui astfel de avion sunt reduse. Musk a afirmat că este ocupat cu Tesla şi SpaceX şi nu caută să înfiinţeze o companie nouă în curând. Dacă ar înfiinţa o nou companie, aceasta ar fi pentru a crea avionul supersonic, descris de Musk ca „un fel mijloc de transport suprem“. „Aş vrea ca cineva să facă asta. Dacă nu o face nimeni, atunci cândva în viitor am să o fac eu“, a declarat Musk într-o videoconferinţă cu alţi antreprenori.

Paginatie:

Urmărește Business Magazin

/special/miliardarul-elon-musk-model-pentru-tony-stark-11276712
11276712
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.