Din spectrul politic de stânga, fraţii Adolfsen sunt consideraţi lacomi şi dezagreabili, în special de Linn Herning, director al Campaniei pentru Statul Ajutoarelor Sociale din Norvegia şi autor al cărţii Velferdsprofitorene (Cei care profită de sistemul de ajutoare sociale). Pe coperta cărţii sunt desenate, detaliat, insecte scârboase – paraziţi. Herning le-a dedicat câteva pagini fraţilor Adolfsen, care, spune ea, sunt cei mai mari jucători, „singurii care profită în toate sectoarele“. În decembrie, ea a ajutat Partidul Socialist şi Partidul Social Democrat să ceară în parlament un studiu în privinţa fezabilităţii interzicerii afacerilor speculative în domeniul îngrijirii refugiaţilor.

Herning poate da un singur exemplu specific de trădare din partea fraţilor. În micul oraş norvegian Moss, aflat la o oră distanţă de condus de Oslo, Orkerod, un azil respectabil cu 88 de paturi pentru pacienţi bolnavi de demenţă, a început să aibă probleme după ce Norlandia Care Group, compania fraţilor Adolfsen a început să-l administreze, în 2014. „De atunci nu s-au mai concentrat pe îngrijirea specializată pe demenţă. Astfel de tratamente erau foarte scumpe, iar Norlandia nu a vrut să plătească pentru ele“, spune Lorentz Nitter, medic la acest azil. Îngrijirea specializată costa cam 125.000 de dolari de persoană pe an. Când îngrijtorii cu experienţă, dar şi cu salarii mari, şi-au dat demisia, Norlandia i-a înlocuit cu îngrijtori nespecializaţi, mai ieftini. Apoi „au început să-i trateze pe toţi pacienţii la fel“, ceea ce este periculos, deoarece 30% dintre pacienţii cu demenţă sunt agresivi şi cauzează multe probleme, spune Nitter. În primele 12 luni ale azilului sub conducerea Norlandia 19 asistente au demisionat. Nitter a plecat şi el în iunie şi, alături de alţi doctori de la Orkerod s-au plâns printr-o scrisoare publicată în presă că ce au construit ei acolo în 13 ani Norlandia a distrus într-unul singur.

Kristian neagă ca a scăzut calitatea serviciilor la Orkerod şi spune că doctorii au plecat deoarece Norlandia le-a zdruncinat obiceiurile pe care le‑au căpătat de-a lungul anilor. „Sunt oamenii care au lucrat acolo mult timp şi s-au obişnuit să facă lucrurile aşa cum ştiau ei. Dar noi am făcut schimbări. Este mult mai greu să lucrezi pentru o companie privată, deoarece noi ne concentrăm să aducem calitate mai bună la preţuri mai mici.“

Se produc schimbări similare şi în centrele de refugiaţi din Norvegia? Se pare că da.

Din 2006 până în 2014, după cum scrie ziarul Ny Tid, unul dintre cei mai mari furnizori de servicii pentru refugiaţi, Link, şi-a făcut un obicei de a nu respecta angajamentele privind bugetul asumate faţă de guvernul norvegian. În 2014, Link, care are 14 centre de refugiaţi, a promis că îşi va construi un buget care-i limitează profitul la 230.000 de dolari. Făcând supraestimări în planurile de cheltuieli şi cheltuind în realitate mai puţin în privinţa serviciilor, spre exemplu de îngrijre a copiiilor şi de supraveghere a persoanelor cu dizabilităţi, afacerea a reuşit să stoarcă un profit de 1,15 milioane de dolari. Ny Tid a obţinut aceste cifre din surse anonime.

Mai mulţi specialişti spun că în urma unor astfel de scandaluri parlamentul norvegian va permite întreprinzătorilor din acest domeniu să-şi continue activitatea, dar va impune limite profiturilor. Kristian este bogat, dar nu ţine s-o arate. Conduce un SUV Porsche cu ceva mai mult de 3.000 de kilometri la bord, adică aproape nou. Maşina are propulsie hibridă şi pentru că a cumpărat-o a primit o reducere uriaşă de taxe, se grăbeşte el să explice.

„Trăim ca orice om. Avem o casă şi un apartament şi o cabană la munte, ceva obişnuit în Norvegia, iar pentru toate acestea am plătit mai puţin de 10 milioane de coroane (circa 1,1 milioane de dolari). Nu am angajat niciodată o dădacă. Eu şi fratele meu încasăm salarii mici de 230.000  de dolari pe an. Muncim prea mult ca să cheltuim toţi banii“, spune Kristian.

El şi Roger sunt aproape ca nişte călugări în ceea ce priveşte dăruirea pentru muncă. Ambii lucrează câte 70 de ore pe săptămână, urmând tot felul de rutine. „De luni până joi lucrez la biroul de acasă până la ora 1 dimineaţa. Plec la muncă pe la 7:20. Când sunt în vacanţă, lucrez o oră dimineaţa şi o oră noaptea“. Niciunul dintre fraţi nu a fumat vreodată şi nici nu a băut alcool.  Nici după ce în 2011, când s-a prăbuşit la pământ din cauza unui atac de cord în timpul unei curse la un semimaraton, Kristian nu a acceptat să încetinească ritmul. Atacul de cord i-a oprit pulsul timp de 10 minute. La spital, unul public, Kristian nu s-a abţinut să nu-i analizeze deficienţele. „Clădirea era foarte veche, iar asistentele, bine plătite, stăteau cu orele pe coridoare, mâncând. M-am gândit atunci că poţi vinde clădirea pentru a face acolo apartamente şi să foloseşti banii pentru construirea unui spital nou, cu logistică mai bună.“

Anul viitor, Hero speră să deschidă 5-10 noi centre de refugiaţi în Suedia. Acolo, campania s-ar putea lovi de obstacole serioase. Peste 40 de centre au fost incendiate în urma unor atacuri începând din iulie. Suedia a acceptat în 2015 circa 160.000 de refugiaţi, mai mult decât oricare altă ţară europeană dacă cifra este împărţită la numărul de locuitori.