„Sper ca data viitoare când o mare instituţie financiară are probleme, iar guvernul îl sună pe directorul unei bănci importante să ajute la rezolvarea situaţiei, acesta să aleagă să nu răspundă la telefon„, a scris analistul Gerard Cassidy de la RBC Capital Markets pe blogul MoneyBeat al cotidianului Wall Street Journal. Înainte de a plânge de milă băncii JPMorgan, trebuie reamintit că şeful acesteia, Jamie Dimon, a afirmat în repetate rânduri că ştie bine situaţia celor două instituţii de credit pe care le preia şi că acestea reprezintă un câştig important pentru acţionari.

În mare parte, câştigul acţionarilor a venit din preţurile de nimic la care JPMorgan a preluat unele din cele mai mari bănci americane.

Astfel, Washington Mutual a fost cumpărată nu gratis, ci chiar în profit de JPMorgan, care a plătit 1,9 miliarde de dolari pentru o instituţie de credit care înainte de tranzacţie avea capitaluri proprii ale acţionarilor de 40 de miliarde de dolari. Imediat după preluare, JPMorgan a contabilizat un profit de 2 miliarde de dolari. Pentru Bear Stearns, JPMorgan a plătit un preţ de 10 dolari pe acţiune, deşi în urmă cu numai un an un titlu valora 170 de dolari. În plus, Rezerva Federală a SUA s-a angajat să acopere pierderi pe active riscante de circa 30 de miliarde de dolari.

La momentul tranzacţiilor, în 2008, JPMorgan estima că Bear Stearns şi Washington Mutual vor aduce un plus de circa 3,5 miliarde de dolari anual la profitul net al JPMorgan. Câştigul acumulat, dacă a rămas doar la acest nivel, ar fi suficient pentru a acoperi amenda de 13 miliarde de dolari, notează The Huffington Post.CEL PUŢIN ALTE NOUĂ BĂNCI AR PUTEA FI ANCHETATE ÎN CAZURI SIMILARE CU CEL AL JPMORGAN. Cel puţin alte nouă instituţii de credit mari sunt în vizorul Departamentului Justiţiei din SUA pentru vânzarea de obligaţiuni ipotecare.

Printre acestea se află Bank of America, Citigroup, Credit Suisse Group, Deutsche Bank, Goldman Sachs, Morgan Stanley, Royal Bank of Scotland, UBS şi Wells Fargo, au declarat surse apropiate situaţiei pentru Financial Times.De investigarea acestora se ocupă aceeaşi echipă care a adus JPMorgan în situaţia de a plăti 13 miliarde de dolari.

VENITURILE JPMORGAN AR PUTEA ADUCE BĂNCILOR AMERICANE CE NU A REUŞIT CRIZA. În Statele Unite, nici măcar criza nu a convins Congresul să impună băncilor mari să separe activităţile riscante de investiţii de cele ale unei bănci clasice. Politicienii au optat pentru o variantă mai blândă, în care băncile comerciale au doar unele restricţii în privinţa investiţiilor riscante.

Doi senatori cu greutate din Congres, John McCain şi Elizabeth Warren, au reluat însă lupta. Conform acestora, evenimentele recente arată că JPMorgan este o bancă prea mare pentru a fi condusă eficient, chiar şi de directorul Jamie Dimon, pe care nici măcar cei mai aprigi critici nu-l acuză de incompetenţă. Legea are puţine şanse să fie adoptată curând, din cauza problemelor presante ale administraţiei prezi-denţiale, precum plafonul de înda-torare şi bugetul.

De asemenea, consensul necesar în Congres nu este nici pe departe garantat. Problema referitoare la ce trebuie făcut cu băncile foarte mari, care beneficiază implicit de sprijinul sta-tului, rămâne nerezolvată, scrie în The Guardian profesorul Howard Davies.

Propunerea Consiliului pentru Stabilitate Financiară de la Basel, privind reglementarea mai strictă şi rate de capital mai ridicate în cazul băncilor de importanţă sistemică, a fost deja implementată. În timp ce toate ţările mari au preluat recomandările, multe consideră că sunt necesare măsuri suplimentare. În Marea Britanie, Parlamentul dezbate o lege care va conduce la separarea operaţiunilor de retail ale băncilor de diviziile mai riscante. Astfel, doar partea de retail bancar se va putea folosi de sprijinul băncii centrale dacă întâmpină probleme.

O comisie constituită la nivelul UE a ajuns la aceeaşi concluzie, privind necesitatea divizării activităţilor de retail bancar de cele de investiţii. Asociaţia băncilor din UE a respins însă recomandările, afirmând că acestea nu sunt deloc necesare.

O abordare la nivel european ar putea necesita timp şi s-ar putea să nu se concretizeze niciodată, mai ales în contextul reticenţelor guvernului german, scrie Davies. Situaţia a determinat chiar şi Franţa să adopte propriile măsuri de restricţionare a activităţii băncilor, chiar dacă mai puţin riguroase decât se temeau instituţiile de credit.

Entuziasmul postcriză de a găsi o soluţie globală pentru băncile devenite prea mari nu s-a concretizat în adoptarea unor reguli suficient de stricte, iar rezultatul nefericit este că băncile au acum interese să-şi mute operaţiunile dintr-o ţară în alta, chiar dacă numai pe hârtie.

Acesta nu a fost rezultatul căutat la reuniunile celor mai puternice economii ale lumii - şi în fapt de nimeni - în 2009, când criza financiară era încă proaspătă în mintea politicienilor, afirmă fostul viceguvernator al Băncii Angliei.