Într-adevăr, mulţi lideri antisistem de extremă dreapta, între care şefa Frontului Naţional din Franţa, Marine Le Pen, şi preşedintele Partidului Independenţei din Marea Britanie, Nigel Farage, au salutat victoria Syriza ca un triumf împotriva actualelor elite europene. Deşi reacţia lor arată şi o doză mare de oportunism politic, sprijinul venit din partea extremei dreapta arată că mişcarea antiausteritate face ca diferenţele ideologice să fie uşor trecute cu vederea, notează New York Times. Dovada este şi faptul că pentru a face guvernul Syriza s-a aliat cu un partid de centru dreapta, Grecii Independenţi. În acest timp, lideri din Franţa şi Italia cer de luni de zile ca restricţiile bugetare să fie relaxate.

Imediat după confirmarea victoriei în alegeri, Tsipras a spus în discursul său că partidul va dovedi că poate guverna responsabil şi că în Grecia nu este iminentă o catastrofă.

Dacă va fi aşa, alte partide noi din Europa vor fi beneficiare. „Va fi clar că aceste partide pot veni la putere fără să distrugă ţara. Dăm o mare atenţie Greciei“, a spus spaniolul Manuel Arias Maldonado, profesor în ştiinţe politice la Universitatea Malaga.

În Spania, creşterea partidului Podemos a fost uşoară şi neaşteptată. Înfiinţat la începutul anului trecut, Podemos a obţinut aproape 8% din voturi în alegerile pentru Parlamentul European din luna mai, astfel că Partidul Popular, de guvernământ, de orientare populară, şi socialiştii aflaţi în opoziţie au pierdut pentru prima oară majoritatea, după revenirea Spaniei la democraţie, la sfârşitul anilor ’70. Sondajele de opinie arată că popularitatea Podemos continuă să crească, iar liderii partidului se ocupă cu organizarea formaţiunii la nivel naţional, înainte de alegerile programate în jurul lunii noiembrie. Ca şi Syriza, Podemos s-a concentrat pe mesajul antiausteritate şi cere renegocierea datoriilor ţării cu creditorii internaţionali, în timp ce partidele tradiţionale avertizează că Podemos este un pericol pentru redresarea economică.

„Este clar că există o falie în problema europeană, între eurosceptici, de dreapta sau de stânga, şi cei care cred că Europa trebuie să continue construcţia politică şi economică. Această falie nu are nicio legătură cu ideologiile de stânga sau de dreapta. Acesta este motivul pentru care Le Pen şi stânga radicală sunt încântate de ceea ce se întâmplă în Grecia“,  explică Pascal Perrineau, profesor la Institutul de Studii Politice din Paris.

Această tendinţă politică arată de ce Merkel a încercat să dezvolte o relaţie apropiată cu premierul italian Renzi, chiar dacă acesta s-a exprimat regulat împotriva politicilor de austeritate şi a lăudat programul de stimulare al şefului BCE Mario Draghi. Premierul de la Roma continuă să fie popular în Italia, în detrimentul partidului antisistem condus de actorul de comedie Beppe Grillo, poziţionându-se ca un rebel în cadrul sistemului. Renzi a împins mai spre dreapta Partidul Democratic pe care îl conduce, cerând în acelaşi timp Uniunii Europene să permită Italiei mai multă flexibilitate în îndeplinirea angajamentelor bugetare.

Renzi şi Tsipras, ambii în vârstă de 40 de ani, nu s-au întâlnit niciodată şi între ei există diferenţe de opinie. Deşi Renzi nu este un susţinător al renegocierii acordurilor de susţinere financiară, indiferent pentru ce ţară, analiştii consideră că va beneficia în mod inevitabil de politica fermă antiausteritate dusă de Tsipras în Grecia şi de eforturile Podemos în Spania.

În contextul actual, Comisia Europeană se află într-o postură dificilă, în condiţiile în care din punct de vedere tehnic este însăşi expresia austerităţii, într-o dezbatere dominată acum de statele naţionale, în special de Germania. De fiecare dată când este o discuţie importantă despre bani, puterea migrează în capitalele naţionale, iar Comisia devine un spectator, conchide şeful Open Europe, Mats Persson.