Declinul unui imperiu: În criză de identitate, Microsoft caută un succesor pentru Steve Ballmer. Compania cumpără divizia de telefoane Nokia

Autor: Vlad Popescu Postat la 03 septembrie 2013 1103 afişări

Microsoft, nume sinonim până acum câţiva ani cu inovarea, progresul şi democratizarea computerului, încă nu şi-a găsit locul în noua ordine a pieţei IT, transformată de revoluţia mobilă, reţelele de socializare online şi înflorirea serviciilor de cloud.

Declinul unui imperiu: În criză de identitate, Microsoft caută un succesor pentru Steve Ballmer. Compania cumpără divizia de telefoane Nokia

În 1980, Microsoft dezvolta software pentru primul PC produs de IBM, apărut pe piaţă în 1981. Gates a anticipat că PC-ul va deveni un produs popular, polivalent, astfel că designul hardware se va standardiza faţă de maşinile complexe, produse în anii ’60 şi ’70, iar cea mai mare parte a profiturilor va fi generată de partea de software. În parteneriat cu Intel, care la acel moment deţinea monopolul pe piaţa microprocesoarelor, Microsoft a reuşit să revendice cea mai mare parte din profiturile generate de ascensiunea computerului personal. Microsoft a învins între timp şi Apple, deoarece PC-urile Windows erau mai ieftine şi beneficiau de o constelaţie de aplicaţii software şi componente hardware greu de rivalizat. Din 1980 până anul trecut, vânzările Microsoft au crescut de la 7,5 milioane de dolari pe an la 78 miliarde de dolari. Compania s-a listat în 1986 cu o valoare de piaţă de 600 milioane de dolari, care a ajuns la 600 miliarde de dolari în 1999, în perioada de glorie a companiei.

Ballmer a preluat funcţia de CEO de la Gates în anul 2000, când industria IT se afla într-un punct critic ca urmare a dezvoltării internetului şi apariţiei primelor „computere de buzunar„ credibile. Misiune grea pentru un manager priceput mai degrabă la vânzări decât la inovare tehnică şi viziune pe termen lung asupra trendurilor din piaţă.

Cu toate acestea, Microsoft a lansat în 2001 prima consolă de jocuri video Xbox, care a devenit un business de 7 miliarde de dolari. În 2009, lansarea Windows 7 a revigorat industria PC-urilor, companiile grăbindu-se să facă upgrade la noua platformă după îndelunga perioadă de relativă stagnare a pieţei. în 2003, Microsoft a început să acorde dividende, iar în 2004 Ballmer a anunţat „răsplătirea„ acţionarilor cu peste 75 miliarde de dolari prin răscumpărarea de acţiuni şi creşterea dividendelor.

În pofida succesului neegalat în industria PC-ului şi a resurselor uriaşe, financiare şi de capital uman, Microsoft nu a reuşit să transforme Windows într-o platformă populară mobilă după apariţia iPhone şi iPad. Revenit la Apple după o pauză de câţiva ani, Steve Jobs s-a răzbunat pe Microsoft pentru înfrângerea din anii 80-90 făcând uz de strategia companiei din Redmond - crearea unui ecosistem în jurul propriului sistem de operare, stimularea unei armate de dezvoltatori de software care să sporească funcţionalitatea platformei mobile.

INTRE TIMP, GOOGLE A LUAT LOCUL MICROSOFT ÎN VISELE DE CARIERĂ ALE SOFTIŞTILOR TALENTAŢI. Compania care deţine cel mai popular motor de căutare a devenit un magnet pentru cei mai de valoare ingineri şi este acum lider în domeniul căutărilor şi publicităţii online, deţine cel mai popular sistem de operare pentru smartphone-uri şi ameninţă latura corporate a afacerilor Microsoft prin servicii cloud şi pachete de software de productivitate.

În urma eforturilor din ultimii doi ani, Microsoft a reuşit să aducă produse credibile pe piaţa smartphone-urilor şi tabletelor, care însă nu au avut un succes răsunător, iar sistemul de operare Windows 8, lansat în ultima parte a anului trecut, a fost întâmpinat cu răceală de consumatori şi companii.

Pe internet, Microsoft a investit miliarde în dezvoltarea motorului de căutare Bing, a plătit 6,3 mili-arde de dolari pentru preluarea companiei de advertising aQuantive (investiţie trecută mai târziu la nerecuperabile) şi a încercat fără succes în 2008 să cumpere Yahoo, cedând astfel prim-planul pe piaţă către Google şi Facebook.

Paginatie:

Urmărește Business Magazin

/special/declinul-unui-imperiu-in-criza-de-identitate-microsoft-cauta-un-succesor-pentru-steve-ballmer-compania-cumpara-divizia-de-telefoane-nokia-11288486
11288486
comments powered by Disqus

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.bmag.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.